„Cine nu a venit la Marșul pentru viață?” O fostă feministă participă la Marșul pentru viață și își plânge copilul avortat / Mărturii despre criza de sarcină #79
Mărturie primită pe email. Vă rugăm să ne scrieți și dumneavoastră despre Marșul pentru viață pe adresa stiripentruviata@gmail.com.
Anul trecut, nu știu din ce motiv, nu am ajuns la Marșul pentru viață. Pur și simplu am uitat, pentru că m-am lăsat de Facebook și nu îmi bâzâie telefonul să mă anunțe. Și se pare că și event-urile astea, cum le zice lumea, „creștine”, tot pe Facebook se anunță. Anul ăsta m-am trezit mai devreme decât de obicei, e-atât de mult soare încă de la 6 jumătate la mine în cameră. De vreo 2 săptămâni tot umblu după niște draperii, dar încă n-am găsit unele îndeajuns de faine. Mă trezesc deci suficient de devreme să-mi termin treburile prin casă cât să m-apuce pe la prânz cheful de ieșit în oraș. Îmi amintesc în felul ăsta de marș. Automatul de bilete de la mine din cartier nu funcționează. Așa că iau taxiul. Taximetristul nu știe despre ce-i vorba cu marșul, dar se lămurește măcar ce-i cu polițiștii împânziți pe la teatru și pe Independenței.
Pe drum îmi vine un gând: Oare în filmele lui Woody Allen nu apare niciun copil mic? Mic, adică bebeluș. Nu reușesc să-mi amintesc. În Seinfeld știu sigur că este măcar episodul cu „You’ve got to see the baby!”, când nici măcar Elaine, care e femeie, nu-și poate ascunde ostilitatea față de „un bebeluș așa de urât”. În The Dreamers al lui Bertolucci, așa de important de văzut pe la douăzeci de ani, îndrăgostiții intelectuali nu au de gând să se însoare, iar Amanda Palmer e o tipă tupeistă pe care avorturile au ajutat-o să-și vadă liniștită de cariera muzicală.
Ajung. Mulțimea tocmai ce s-a pus în mișcare. Dacă Judith Butler ar fi aici ar inspira-o pe Samantha din Sex and the City să strige cu o portavoce lucruri nu tocmai drăguțe. Mai ales că sunt și atâtea fețe bisericești la marș. I s-ar fi părut chiar exotic.
Dragi femei și bărbați care ați venit și voi la marș, corp diplomatic pașnic al celeilalte păreri, care ați muncit frumos la pancartele voastre unicat (nu ca cele imprimate și multiplicate pe banii Mitropoliei – oare?, probabil chiar trimise de la București), care ați făcut rost de carton tare, ați consumat markere, v-ați încadrat mesajul frumos în planșă, ați și desenat un uter simpatic – mă bucur că ați venit. „Avortul este dreptul femeilor”, „În toată lumea la fiecare 9 minute o femeie moare din cauza avortului ilegal”, „Corpul lor, Alegerea lor”, „No Uterus, No opinion”, „Acesta este un marș anti femei” ziceți.
Dar știți cine nu a venit la Marșul pentru viață?
Copiii neconcepuți ai femeilor care nu reușesc să conceapă. Sau nu au cu cine. Copiii pierduți ai femeilor care nu au reușit să ducă până la capăt sarcina din cauza problemelor lor de sănătate. Copiii pierduți pe drum din cauza complicațiilor lor de fetuși necuvântători. Copiii pierduți pe drum din cauza sarcinilor extra-uterine. Dar cei mai mulți care nu au fost sunt copiii lăsați pe drum cu bună știință de mamele lor prea tinere ca să-și abandoneze școala, prea dezinteresate de destinația sexului, prea încrezătoare în corpul lor, prea curajoase să ia decizii în secret, de gura lumii ori a tipului ăluia cu care s-au culcat ori a părinților, prea mândre ori egoiste să ceară o părere, prea credule în recomandările ginecologilor puși pe rezolvat problema.
De ce nu ați venit, măi copii? V-ați jucați de-a v-ați ascunselea până ați adormit printre coșurile de gunoi din cabinetele de planificare familială, ciopârțiți pe tăvile reci de metal sub lamele unui arsenal de instrumente ascuțite, mai reci decât gheața, pline de sânge și mucus și secreții vaginale și placente sfârtecate!
Poți să păcălești menstruația (ca în reclamele la absorbante unde toate adolescentele au pantaloni albi și se cațără în copaci în “zilele sensibile”) și să te prefaci că nu există. Un mototol de sânge mirositor tot o să trebuiască să arunci la gunoi, o să fiți doar voi în baie, tu singură și mototolul. Dar nu poți să păcălești viața și să te prefaci că nu există. Ea nu iese din tine decât în două feluri: fie vie și întreagă, fie moartă și pe bucăți.
Și știți cine nu a mai fost la marșul pentru viață? Băiatul meu! Care zilele trecute n-a ajuns la protestul împotriva susținerii simulării examenului de capacitate și de către elevii de clasa a șaptea. Băiatul meu, biciclist, ecologist, cântă la chitară electrică și vrea să dea la liceul de arte. Băiatul meu, care cred că s-ar fi îndrăgostit de una dintre voi, femeile din corpul diplomatic, că știe că cele mai mari ca el sunt mai inteligente – sigur ar fi fost tipa cu hanorac din poncho care a venit la marș, îi știu gusturile, doar e băiatul meu! Ți-ar fi cerut o țigară (știind că eu știu că deja fumează, dar ascunzându-se de mine încă). Te-ar fi întrebat cu ce te ocupi, ce facultate faci ori dacă ai terminat. Sigur i-ar fi plăcut de grupul tău. Dar uite că eu, mama lui, la 19 ani, am crezut de cuviință, ca și voi, că e corpul meu și alegerea mea. Iar băiatul meu n-a fost la marș nici anul ăsta, nici anul trecut. Pentru că nu s-a născut. Pentru că a rămas în bucăți acolo, la cabinet, într-o zi friguroasă când „deja era cam mare”, cum a zis doctorița văzându-l la ecograf. Pentru că atunci când voi aplaudați 4 luni 3 săptămâni… pentru Palme d’Or eu plângeam în cinematograf și-mi ștergeam lacrimile cu mâneca. Pentru că marșul ăsta e înmormântarea lui, unde oamenii vin cu gânduri bune.
Semnează: O fostă feministă care v-ar fi cerut tutun să-și ruleze și ea o țigară în timp ce râdeam împreună de turma asta de creduli care-a plimbat pancarte siropoase xeroxate prin centrul Iașului
Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii
sau îndemnând persoanele cunoscute
care au trecut prin criză de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com
Mărturiile se vor publica la FemeiFericite.com sau AvorturiRegretate.ro
Numele și datele personale nu vor fi făcute publice decât la cerere.
Citește mai multe mărturii despre criza de sarcină
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
