Celor care se întreabă dacă nu ar fi fost mai bine să-l lăsăm pe dl. Șora „să-și trăiască bătrânețile liniștite”
de Dragoș Marcu, Facebook
Sigur că da, e un bătrânel simpatizat de toți după ce a ieșit în piață contra #lamustațădictatoruluiDragnea, chapeau! Însă, dezbaterea pe care a ocazionat-o nu este despre acest simpatic luptător, onoare lui, nici despre contribuția lui CULTURALĂ într- o epocă marcată de VIOLENȚĂ, a se citi CRIMĂ, în sens dostoievskian. #Crima-cheia-de-boltă-a-IDEOLOGIEI-marxist-leniniste.
DEZBATEREA este despre întrebarea spinoasă:
– CUM ESTE SĂ AI UN BUNIC CRIMINAL?!
Am lucrat timp de cinci ani la CNSAS la Directia Cercetare-arhiva și apoi încă aproape un an la MAE, la IDR – Departamentul de Publicare a arhivei diplomatice contemporane, am studii de istorie și de drept.
Am găsit în arhiva MAE, la „Fond legație Paris”, cum ANA TOMA, mâna dreaptă a Anei Pauker cerea Ambasadei României la Paris să cumpere tot tirajul cărții Adrianei Georgescu (intervievată de Monica Lovinescu) La început a fost sfârșitul retras astfel din librarii. Adriana Georgescu „este accidentată”… grav ulterior, o mașină neagră îi zdrobește bazinul într-un gard… supraviețuiește.. depune mărturie în procesul de la Berna. Etc, etc.
Noi am mai prins, generația decrețeilor emigrați, „ambasadele”- mâna lungă a Securității. În anii ’50, închisorile Pitești, Sighet și restul „abatoarelor”, executau politica partidului comunist, vezi presa vremii și pozele cu lozinci. „Moarte” era cuvântul cheie, „pumnul” – ilustrarea, imaginea de pe afișe.
Nici nu e greu de scris acest articol, doar căutând automat asocierea ambasadă-poliție politică în „Raportul final pentru condamnarea comunismului” apar rapid… pistele.
Sunt coautor la două cărți, prima este despre Generalul Nicolae Rădescu, a cărui secretară a fost Adriana Georgescu (la Ed. Enciclopedică, 2004) ; a doua despre Vasile Paraschiv, (la Ed. Polirom, 2005). Și în „cazul izolat” al lui Vasile Paraschiv Ambasada de la Viena și Ministrul de externe al anilor 80 au făcut poliție politică. Nu puteai lucra la MAE în anii ’50, știind franceza, doar făcând revista presei. Nu puteai face abstracție de „mediu”.
Faptul că „evenimentul Șora” pică într-o înfruntare politica e secundar. Planul principal este după părerea mea că dezbaterea arată necunoașterea și neînțelegerea anatomiei comunismului precum și incompleta ”vindecare”, (o mai fi posibilă?!).Arhivele perioadei comuniste în România sunt/au fost deschise cu parcimonie. CNSAS are doar arhivele Securității și alea incomplete.. încă se livrează. De la SIE… puțin. Arhivele militare – f. puțin, ale ministerelor nu, sunt la Arhivele Naționale. PSD-ul, urmașii PCR și derivatele conduc prin generația copiilor nomenclaturiștilor, pe sistemul mafiot pile- cunoștințe- relații.. Oamenii de rând au emigrat. Cercetarea sistematică și popularizarea /conștientizarea prin filme și documentare/ muzee și centre de studii e totuși restrânsă. Procesul penal al comunismului nu s-a făcut. Băsescu aka Petrov a condamnat comunismul. Și atât.
Ca să fiu angajat la CNSAS, SRI m-a verificat in 2000, la scara blocului prin șeful de scară, informator al fostei securități. La fel s-a ”întâmplat” cu toți foștii colegi. Ca să am acces la arhiva MAE a durat peste 6 luni să dea acceptul ORNISS. În arhiva MAE accesul este… restrâns; „cum se face” practic acest acces restrictiv știu membrii breslei, cercetători versus arhiviști.
Analiza biografiei lui Mihai Șora poate fi făcută, după părerea mea, având acces la dosarul lui de cadre din MAE și punând în oglinzi paralele pe tinerii acelei generații: Ceaușescu, Vasile Paraschiv, intelectualii din „LOTUL NOICA-PILLAT” – vezi dosarul, Adriana Georgescu, Nicu Ioniță, Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor; lista e doar la ÎNCEPUT.
Prin deschiderea cutiei Pandorei, însuși Dl. Mihai Șora s-a autopropus – după părerea mea, cam histrionic, punând în balanță profilul filosofic și așezarea senectuții (însă cine sunt eu să îl judec?! Iertați-mă și Dumnezeu sa vă ierte!) -ca subiect al acestei largi dezbateri, deloc încheiate. Dar… istoria va da răspunsul, asta e sigur, pe toate fațetele, încă neluminate, încă ascunse în subsolurile arhivelor ministerelor comuniste și nu doar ca reclamă comercială despre… „libertate” USR÷Papaya.
P. S.: Arhiva MAE cu dosarul de cadre al référent-ului din anii ’50 este în subsolul Palatului Victoriei. Tristă victorie. #nicioBiruință
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
