Ce se întâmplă cu femeile cărora le este refuzat avortul? 95% dintre ele sunt fericite
Pe data de 14 iulie 2013, revista New York Times Magazine a publicat un articol cu titlul de rău augur: „Ce se întâmplă cu femeile cărora le-a fost refuzat avortul?”. Scris de Joshua Lang, un student din cadrul proiectului UC Berkeley-UCSF Joint Medical Program, articolul încearcă să răspundă la întrebare folosind rezultatele studiului Turnaway Studyefectuat pe circa 200 de femei ce au dorit să avorteze, dar care au fost refuzate, în mare parte datorită stadiului prea avansat în care se afla sarcina pentru ca procedura să aibă loc în mod legal.
Studiul a fost efectuat de un grup de cercetători pro-avort care au căutat să întocmească un catalog al efectelor negative ale nașterii unui copil nedorit. În schimb, ei au descoperit că marea majoritate a femeilor care și-au dorit să avorteze, dar nu au reușit să o facă, erau fericite de felul în care au decurs ulterior lucrurile în viața lor.
Răspunsul la întrebarea din titlu se regăsește chiar în cuvintele unuia dintre autorii studiului, Diana Greene Foster: „În jur de 5 procente dintre femei, după ce au avut copilul, încă își doresc să nu îl fi avut. Iar restul se adaptează situației.”
Iată și răspunsul unei femei, pe nume S., căreia i-a fost refuzat avortul, fiind în a 23-a săptămână de sarcină. Ea a fost intervievată pentru articolul lui Lang, însă nu a făcut parte din studiul original: „Copilul meu e mai mult decât cel mai bun prieten al meu, mai mult decât dragostea vieții mele…pur și simplu, întregul meu univers.”
Se pare că nu acestea erau răspunsurile la care spera dl. Lang. Drept urmare, în loc să scrie un articol corect despre rezultatele studiului, sau în loc să o creadă pe cuvânt pe S., el și-a înțesat narațiunea cu o serie de citate de la „experții” pro-avort și a subliniat „consecințele negative” ale maternității, și anume sacrificiile.
„Refuzul avortului a avut efecte negative măsurabile pentru S.”, a scris Lang. „A trebuit să renunțe la locul de muncă și la apartamentul ei, iar resursele ei financiare precare au devenit și mai precare.”
„Luând în calcul câteva dintre efectele negative ale refuzului avorturilor”, adauga Lang, „studiul lui Foster ridică o întrebare incomodă: Este avortul un bine social?”
Pentru a aprecia în mod corect rezultatul unui astfel de schimbări de plan, Lang susține că nu ar trebui întrebată femeia despre ceea ce gândește, ci, mai degrabă, comparat statutul ei socio-economic cu cel al femeilor care au avortat. El o citează pe Foster, autoarea studiului, care a spus: „Ar trebui să ne uităm la cele care au avortat și să cercetăm dacă o femeie cu statut inițial similar este acum la școală, într-o relație stabilă, cu o carieră stabilă sau dacă mai târziu a avut un copil pentru care era pregătită.”
Cu părere de rău Lang trebuie să admită faptul că aproape toate femeile care au născut după ce le-a fost refuzat avortul recunosc că de fapt sunt mulțumite de felul în care au decurs ulterior lucrurile, doar o mică parte a lor fiind de altă părere.
Dar, deplângând faptul că cineva ar putea stabili anumite limite ale avortului, el citează un bioetician care le acuză pe acele femei că se mint pe ele însele și societatea.
„Unii ar putea folosi aceste date ca și justificare pentru limitarea în continuare a avortului – femeile rareori regretă conceperea unui copil, chiar și al unuia pe care inițial nu-l voiau”, scrie Lang. „Dar, după cum subliniază Katie Watson, un bioetician al Facultății de Medicină Feinberg din cadrul Universității Northwestern, ne spunem anumite povești pentru un anumit motiv. „Din punct de vedere psihologic, este în interesul nostru să ne spunem o poveste optimistă și să mergem mai departe”, spune ea. „În cazul femeilor care au copii funcționează minunat dacă sunt fericite pentru că îi au, iar cele care nu îi au se vor bucura pentru oportunitățile oferite de lipsa lor.”
Lang pune la loc de cinste povestea unei femei de 38 de ani, J., care, hotărâtă să avorteze copilul ei care fusese conceput în mod neașteptat, suferă un avort nereușit după care este nevoită să apeleze la alte trei clinici din trei state de pe Coasta de Vest până a găsit pe cineva care să termine avortul. În acel moment era gravidă de mai mult de 23 de săptămâni.
Lang scrie că după avort „J. a primit locul de muncă pentru care aplicase în ultimele șase luni, într-o fabrică, ca operator de utilaje grele, pentru un salariu de 15 dolari pe oră. Dacă ar fi născut copilul, a spus ea, nu ar fi fost în stare să obțină acel loc de muncă.”
Așadar, după părerea lui Lang, lucrul cu utilaje grele într-o fabrică, pentru 15 dolari pe oră, este în mod clar ceva mai bun decât să ai un copil care ar putea deveni, conform spuselor lui S. „mai mult decât cel mai bun prieten al meu, mai mult decât dragostea vieții mele…pur și simplu, întregul meu univers.”