Campania TVR – „Ia-mă acasă de Crăciun!”
Miercuri, 20 noiembrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, Televiziunea Română a lansat campania „Ia-mă acasă de Crăciun!” de sensibilizare a românilor pentru a oferi copiilor aflați în instituțiile de ocrotire socială Sărbători de iarnă alături de familiile lor.
Este un proiect pe care Televiziunea Română îl reia, după mai mulți ani, și pe care îl desfășoară împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Astfel, în perioada 20 noiembrie – 25 decembrie 2013, pe TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internațional, dar și online pe TVR+, telespectatorii pot urmări o serie de spoturi de promovare a campaniei, precum și reportaje despre cum putem fi, de Crăciun, alături de copiii care nu au o familie.
Campania va culmina cu o ediție specială de Crăciun ce va fi difuzată la TVR 2 și care va cuprinde câteva dintre cele mai emoționante răspunsuri și reacții la această inițiativă. Vor participa câțiva dintre cei care s-au implicat în această campanie: autorități, persoane publice, personalități, dar și oameni obișnuiți – o parte a celor care vor accepta să vorbească despre cum putem oferi căldura unui cămin și a unei familii acestor copii.
Deja pe lista celor care și-au anunțat dorința de a sprijini sau de a se implica activ în campania „Ia-mă acasă de Crăciun!” s-au înscris nume cunoscute, precum: Liana Stanciu, Sonia Argint Ionescu, Alina Stancu, Eveline Păuna, Gelu Voicu, Irina Păcurariu, Iuliana Tudor sau Iuliana Marciuc.
Liana Stanciu declară că: „numai cu blândețe și multă iubire poți face un copil, chiar dacă nu e al tău, să zâmbească. Nimic nu e mai pur și mai înălțător ca un zâmbet de copil… În centrele de plasament din România nu prea mai știu să zâmbească, să se bucure. Dăruiți câteva clipe de bucurie unui copil, luați-l acasă de Crăciun, faceți-vă dumneavoastră și lui un dar neprețuit. Nu vă ascundeți sub motivul că nu aveți, sunt întotdeauna unii care au și mai puțin…”
Campania a fost lansată la „Ora de știri”, la TVR 2, în 20 noiembrie. Liana Stanciu și Elena Tudor (directorul Direcției pentru Protecția Copilului) au vorbit despre semnificația acestei campanii și despre cât de important este ca o familie să se implice pe termen lung în dezvoltarea unui copil aflat în centrul de plasament.
Intră aici și află cum procedezi dacă vrei să iei acasă un copil de Crăciun.
Sursă: TVR