Asociația Americană de Psihiatrie și-a schimbat părerea: Pedofilia nu este „orientare sexuală”

1 noiembrie 2013

În ediția curentă a „Manualului de Diagnostic și Statistica tulburărilor mentale” (DSM-5), un manual autorizat, publicat de Asociația Americană de Psihiatrie, se menționa că „orientarea sexuală pedofilă” nu este o boală. În manual s-a specificat că dacă pacientul prezintă o atracție sexuală puternică față de copiii aflați la vârsta pubertății sau are permanent fantezii pe această temă, dar nu se angajează în acte sexuale și nu simte nicio suferință morală din cauza acestei înclinații, atunci nu este vorba despre o boală, „tulburare de pedofilie”, ci despre o „orientare sexuală pedofilă”.

Totuși, după ce o serie de organizații americane pro-familie au atras atenția asupra acestei mențiuni, Asociația Americană de Psihiatrie „s-a alarmat” și a declarat public că a fost vorba despre o „greșeală”.

În declarația Asociației se menționează că: „noțiunea de orientare sexuală nu face parte din criteriile de diagnosticare a tulburărilor de pedofilie, iar apariția ei în textul explicativ din DSM-5 este o greșeală”. În loc de „orientare sexuală” în textul explicativ trebuie citit „interes sexual”.

Amintim că în textul explicativ al acestei versiuni a manualului publicat se spune că:

Criteriile de diagnosticare a tulburării de pedofilie sunt destinate cazurilor în care pacientul declară deschis prezența unei astfel de parafilii, dar și pentru cazuri în care pacientul neagă prezența atracției față de copii care nu au atins vârstă pubertății (de regulă, de 13 ani și mai mici) în ciuda dovezilor evident contrare.

De exemplu, prima categorie include situațiile în care pacientul recunoaște sincer că simte un interes sexual puternic față de copii și că acest interes prevalează sau se echivalează cu interesul față de persoane fiziologic mature. În cazul în care pacientul reclamă că atracția sau orientarea sexuală îi crează probleme psihologice, acesta poate fi diagnosticat cu o tulburare pedofilă. Dar dacă pacientul spune că aceste porniri nu-i provoacă sentimente de vinovăție, rușine sau anxietate, și înclinările parafilice nu îl limitează funcțional (conform relatărilor sale sau/și conform unei aprecieri obiective din afară), și dacă din relatările personale și din anamneză rezultă că el niciodată nu a acționat conform acestei porniri, înseamnă că pacientul are „orientare sexuală pedofilă”, și nu „tulburări de pedofilie.”

În declarația sa, Asociația Americană de Psihiatrie arată că „pedofilia e considerată o tulburare a parafiliei”, și nu „orientare sexuală” și că această „greșeală va fi corectată în versiunea electronică DSM-5 precum și în următoarea ediție tipărită”.

Asociația a mai declarat că în mod consecvent pledează pentru urmărirea penală a celor care violează și exploatează sexual copiii și depune eforturi pentru tratarea tulburărilor de pedofilie pentru a preveni astfel de cazuri.

Textul noii ediții a „Manualului de Diagnostic și Statistica tulburărilor mentale” s-a pregătit de mult timp. El a fost aprobat în decembrie 2012 și publicat în luna mai 2013.

Dacă într-adevăr este vorba despre o greșeală regretabilă, rămâne o enigmă de ce această greșeală nu a fost observată și corectată anterior și de ce această greșeală a fost anunțată de Asociația Americană de Psihiatrie doar ca răspuns la scandalul apărut după ce mențiunea „orientare sexuală de pedofilie” a atras atenția publicului, mass-mediei și activiștilor pro-familie.

În acest caz, faptul că mențiunea de „orientare sexuală” va fi eliminată din textul manualului ca rezultat al acestui scanadal, nu influențează modul de dezvoltare a atitudinii asupra pedofiliei în diferite versiuni DSM care este complet similar cu schimbările anterioare asupra atitudinii despre homosexualitate. Din păcate, recunoașterea pedofiliei ca „orientare sexuală”, cu toate aspectele sale este consecința logică inevitabilă a acestor demersuri.

Autorii manualului afirmă că abordarea generală a parafiliilor poate fi considerată drept tulburare numai dacă pacientul care manifestă respectivul interes sexual suferă subiectiv din cauza prezenței sale (dar nu pentru că acest interes nu este acceptat de societate) și în același timp „dorința lui sexuală sau comportamenul sunt îndreptate către suferință psihologică a unei alte persoane, provocându-i vătămarea sau decesul , sau din dorința unor acte sexuale, comise împotriva voinței altei persoane, sau față de o persoană care nu poate da consimțământul legal pentru aceasta”[1]

De aici, în mod particular, rezultă că singurul motiv conform căruia acțiunile sexuale efectuate în raport cu copii și cu „acordul” lor se consideră în acest moment, conform DSM-5, patologie – deoarece există un prag al vârstei stabilit prin lege la care copiii își pot da acordul. În cazul în care acest prag al consimtamântului va fi anulat sau semnificativ coborât (ceea ce consecvent încearcă să obțină activiștii mișcării pedofile din diferite țări), atunci astfel de acțiuni vor trebui considerate „normale” în limitele unei astfel de logici.

Avem toate motivele să presupunem că o astfel de situație este rezultatul unei paradigme greșit adoptate anterior de către specialiști americani sub intense presiuni politice ale mișcării radical homosexuale.

[1] Paraphilic Disorders Fact Sheet

 Sursă: Family policy

Traducere: Tatiana Larin