Marşul pentru Viaţă

Anunțul anului la Marșul pentru viață de la Craiova: Centrul Sf. Ana a salvat deja un copil de la avort

de Redacția Stiripentruviata.ro

Marșul pentru viață nu înseamnă doar o paradă a pancartelor cu mesaje pozitive, ci crearea unei mentalități care permite salvarea de vieți de copii și suflete de mamă.

Drept dovadă, sâmbătă, la Marșul pentru viață de la Craiova, a fost făcut cel mai încurajator anunț: specialiștii Centrului de consiliere și informare „Sfânta Ana” al Arhiepiscopiei Craiovei au salvat deja de la avort primul copil.

„Îi mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru binecuvântarea de a organiza activitățile pro-viață, dar mai ales pentru sprijinul oferit femeilor în criză de sarcină, concretizat în acest an prin înființarea Centrului de consiliere și informare «Sfânta Ana»”, a transmis părintele inspector Ștefan Bărbulescu.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

„Este un drum anevoios și presărat cu încercări, dar avem marea binecuvântare de a ne bucura de o primă reușită în acest sens, mai exact viitorii consilierii ai acestui centru au reușit deja, prin eforturi considerabile, să salveze primul copil de la avort, oferind suport emoțional și material unei mame în criză de sarcină.”

Traseul Marșului pentru viață de la Craiova a inclus și esplanada pe care se află Catedrala Mitropolitană din oraș sâmbătă, 30 martie 2024. Foto: Mitropolia Olteniei

Părintele inspector Ștefan Bărbulescu i-a mulțumit pentru acest succes doamnei psiholog Renata Bănescu de la Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei și Părintelui Petre Boroată de la Sectorul Social, Filantropic și Misionar al mitropoliei.

„Nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca, odată cu înființarea acestui centru, să fie salvate cât mai multe vieți nevinovate”, a mai spus preotul.

Centrul de consiliere și informare „Sfânta Ana” este în curs de înființare în cadrul Fundației Societatea Ortodoxă a Femeilor din Craiova a Arhiepiscopiei Craiovei și cu sprijinul Asociației Vasiliada a Mitropoliei Olteniei.

„Viața pământească trebuie trăită cu gândul la viața veșnică”

Marșul pentru viață de la Craiova a început cu rugăciunea de binecuvântare rostită de către Părintele Protoiereu Cristian Cojocaru și a continuat cu un cuvânt de deschidere rostit de Părintele Profesor Vintilă Belcineanu, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și moderatorul evenimentului.

„Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, în cartea Faptele Apostolilor, spune că «Dumnezeu este Împăratul vieții». Trebuie să înțelegem viața ca dar suprem oferit de Dumnezeu, iar viața pământească trebuie trăită cu gândul la viața veșnică”, a spus părintele profesor.

Pancartă purtată de doi elevi la Marșul pentru viață organizat sâmbătă, 30 martie 2024, la Craiova. Foto: Mitropolia Olteniei

„Liantul care ne aduce astăzi aici este credința în Dumnezeu, credință pe care trebuie să o cultivăm și să o facem lucrătoare, iar acest lucru începe cu protejarea vieții încă de la concepție. Din acest motiv îi apreciez foarte mult pe cei care prețuiesc viața și fac eforturi pentru a susține viața.”

Discursurile s-au încheiat cu mărturia unei femei care nu a reușit să depășească o criză din sarcină. Ea a explicat urmările dureroase ale traumei avortului și vindecarea ei prin primirea tuturor copiilor pe care Dumnezeu i-a dăruit ulterior. În prezent, este mamă a patru copii.

Marșul pentru viață de la Craiova au inclus discursuri și mărturii pro-viață. Foto: Mitropolia Olteniei

La eveniment au fost prezenți numeroși părinți de la Centrul Eparhial din Craiova și preoți din Protoieriile Craiova Sud, Craiova Nord și Băilești.

Participanții la Marșul pentru viață de la Craiova s-au rugat la Biserica Madona Dudu, punctul final al traseului, sâmbătă, 30 martie 2024. Foto: Mitropolia Olteniei

Au mai participat grupuri de tineri coordonați de Părintele Ovidiu Alexandru Coșeraru de la Parohia Fântâna Banului și Părintele Alin Nicola de la Parohia Comoșteni.

După Marșul pentru viață prin urbea Băniei, la punctul final de pe traseu, Biserica Madona Dudu, a fost oficiat Acatistul Bunei Vestiri. Manifestarea s-a încheiat cu o agapă oferită de slujitorii sfântului lăcaș.

Evenimentul a fost organizat de Departamentul de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei în parteneriat cu Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Craiova, Fundația Societatea Ortodoxă a Femeilor și Pro Vita Dolj.

În eparhie au mai avut loc Marșuri pentru viață la:

  • Târgu Jiu, prin implicarea Părintelui Protoiereu Marian Mărăcine, a Părintelui Inspector Neofit Stănciulescu și a mai multor organizații locale, printre care Asociația Down Art Therapy, Pro-Vita Gorj, ASCOR – Târgu Jiu și Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei;
  • Polovragi, prin implicarea Părintelui Protoiereu Ion Spilcă și a Preoților Dumitru Ștoflea și Nicolae Gogâță;
  • Albeni, prin implicarea Părintelui Paroh Mihalache Șuncă.

Marșul pentru viață reprezintă punctul culminant al Lunii pentru viață, serie de manifestări dedicate sprijinirii mamelor în criză de sarcină și copiilor nenăscuți. În Luna pentru viață 2024, peste 1500 de localități din România și Republica Moldova au organizat activități care au implicat în jur de 200.000 de participanți.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button