Anca Cernea, Inliniedreapta.net: „Predica Arhiepiscopului Jędraszewski la comemorarea Insurecției Varșoviei a scos din minți stânga sexomarxistă”
„Predica Arhiepiscopului Marek Jędraszewski, Mitropolitul Cracoviei, de la 1 august 2019, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la izbucnirea Insurecției Varșoviei, a scos din minți stânga sexomarxistă”, scrie Anca Cernea pe site-ul inliniedreapta.net.
„De fapt, predica era despre Insurecție, despre pomenirea eroilor, despre spiritul acelor zile. Dar, venind vorba de prețul libertății și de obligațiile ce decurg din jertfa celor care au apărat-o atunci – împotriva „morții negre”, adică nazismului, dar și împotriva „ciumei roșii”, adică bolșevismului – Arhiepiscopul nu s-a sfiit să menționeze, spre finalul predicii, amenințarea actuală la adresa libertății, ce vine din partea „ciumei în culorile curcubeului”, ideologia neomarxistă”, explică Anca Cernea.
Predica a avut loc în contextul în care s-au întețit extrem de mult atacurile împotriva Bisericii Catolice Poloneze și provocările legate de tema „LGBT”. Redăm mai jos traducerea integrală a predicii, așa cum a fost tradusă pe site-ul menționat.
„Sub conducerea lui Moise, Dumnezeu a scos pe poporul lui Israel din pământul păgân al Egiptului – din casa robiei, pentru a-l aduce în Țara Făgăduinței – în casa libertății. La un moment dat, această cale a fost întreruptă. Dumnezeu a poruncit să I se construiască un Cort al Întâlnirii. Ca să fie în mijlocul poporului lui Israel ca un semn deosebit al prezenței lui Dumnezeu. Ca sub coperișul Cortului să se afle Chivotul, iar în acesta, Legământul, adică cele două table de piatră, cuprinzând Legea lui Dumnezeu, rezumată în Zece Porunci. Încă un mesaj foarte însemnat din pasajul din Cartea Ieșirii, pe care tocmai l-am citit: Dumnezeu era Cel care hotăra ritmul mersului către Țara Făgăduită. Numai când norul se ridica deasupra Cortului Întâlnirii, israeliții își înfășurau corturile lor și luau drumul către casa libertății. Dumnezeu este în mijlocul poporului său. Dumnezeu hotărăște ritmul îndreptării spre țelul pe care El îl statornicește. Dumnezeu este viața poporului Său.
Dragi frați și surori!
Înainte de a intra în Bazilica Mariacka (Sf. Maria, NT) din Cracovia, în liniștea impresionantă, umplută de geamătul sirenelor, ne-am oprit în fața ei timp de cinci minute la ora 17.00. A fost clipa noastră sfântă de pomenire a celor petrecute la Varșovia în urmă cu 75 de ani. Această sfântă clipă își găsește acum urmarea în Casa lui Dumnezeu, când ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu și unim rugăciunile noastre cu jertfa sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos, care ne-a chemat la libertate. Acesta este timpul nostru sfânt și sfânta noastră pomenire a luptătorilor Insurecției, a populației civile, a nenumăratelor victime care au fost atunci înghițite de sfânta cauză numită Polonia. Noi suntem paznicii amintirii acelor vremuri și a acelor oameni. Puțini dintre ei mai sunt în viață astăzi. Cei care erau ofițeri de legătură, infirmierele, care erau atunci adolescenți, băieți și fete, au acum peste nouăzeci de ani. Alții, mai bătrâni decât ei, au plecat deja în veșnica slujire. Ceea ce s-a întâmplat atunci a marcat pentru noi un timp sacru al memoriei, care dăinuie și îndatorează – la fel cum memoria israeliților a fost pătrunsă de îndatoririle Decalogului săpate pe cele două tăblițe de piatră. Cărțile sfinte din august și septembrie 1944 ne reînnoiesc amintirea. Sunt cântecele Insurecției: o consemnarea acelor vremuri – o consemnare redescoperită și aprofundată întru înțelegerea sensului acesteia, care nu încetează să oblige. Așa precum Cărțile Sfinte, ca acel fragment pe care l-am citit din Cartea Ieșirii, au fost mai întâi tradiții înrădăcinate în memoria fiilor lui Israel și abia mai târziu trecute în scris.
Ne întoarcem astăzi la aceste cărți sfinte ale Insurecției Varșoviei și încercăm să înțelegem sensul acelui eveniment, care nu a fost doar o mobilizare pur militară, ci o mare revendicare a Poloniei, al cărei simbol era capitala țării noastre – Varșovia. Am vrut să fim stăpâni în ea, după alungarea nemților și ca stăpâni să-i întâmpinăm pe cei care veneau din est. Aceasta a fost intenția organizatorilor operațiunii „Burza” („Furtuna”, NT) – am vrut să fim stăpâni în Polonia, nu o mulțime înrobită, lipsită de memorie, îndatoriri și onoare. Această clipă a fost pregătită, după cum dă mărturie cântecul, care a fost transmis la 1 august (1944, NT) de postul de radio insurgent „Błyskawica” – „Copiii Varșoviei”. Textul a fost scris de Stanisław Ryszard Dobrowolski „Goliard”, iar muzica a fost compusă de Andrzej Panufnik. Cântecul dădea glas așteptărilor și sensurilor clipei când avea să vină Ora „W” (criptonimul pentru momentul desemnat al izbucnirii Insurecției, 1 august 1944 ora 17.00, NT): „Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / Pentru fiecare piatră a ta, capitală, vom da sânge / Pe cei liberi nu-i frânge nicio nenorocire, / Pe cei îndrăzneți nu-i înfricoșează nicio greutate – / Vom merge împreună la victorie, / Când poporul se va ridica umăr la umăr / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / Pentru fiecare piatră a ta, capitală, vom da sânge / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / La comanda ta, ne vom ridica mânia asupra dușmanilor! / Powiśle, Wola și Mokotów (numele unor cartiere ale Varșoviei, NT) / Fiecare stradă, fiecare casă – / Când se va trage primul glonț, fii gata, / Ca tunetul în mâna lui Dumnezeu / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă, / Pentru fiecare piatră a ta, capitală, vom da sânge / Copii ai Varșoviei, vom pleca la luptă … „.
Și au plecat. Atmosfera acestei plecări este redată de poezia citită la începutul acestei sfinte Liturghii de către părintele protopop. Poezia lui Józef „Ziutek” Szczepański. „Astăzi plec la luptă – Mamă!” În această hotărâre a tânărului de a pleca, știind, în același timp, că astfel se alătură altor mii care și-au dat deja viața pentru Polonia și și-au vărsat sângele, citim un ecou îndepărtat, dar limpede, al despărțirii tăcute a lui Hristos de Maica Sa. A lăsat-o în nesiguranță și durere, deoarece știa că sunt momente și sunt cauze pentru trebuie spus: „Rămâi cu bine, plec astăzi să-mi duc crucea”. Și și-au dus-o. La început, plini de încredere – la urma urmei, insurecția trebuia să dureze doar între trei și cinci zile. Nici chiar măcelul din Wola din primele zile ale Insurecției, nici uciderea cu sânge rece a zeci de mii de civili nu au împiedicat bucuria că, iată, Varșovia este liberă – că este alb-roșie (culorile steagului Poloniei, NT). Că astfel, ea simbolizează toată Polonia, care de cinci ani tânjea după ziua libertății, după ruperea cătușelor, după suveranitate. De aceea, printre insurgenți domnea un optimism constant, răsunând chiar în Wola, exprimat într-un alt poem minunat – cântat atunci și mai târziu – al lui „Ziutek” Szczepański: „Palatul Michla”: „Palatul Michla, Żytnia, Wola, / Băieții de sub „Umbrelă” se apără. Deși au arme pentru „tigri” / Sunt băieți faini din Varșovia. / Veghează credința și încordează-ți auzul, / Încordează-ți spiritul tânăr, / Lucrând ca pentru doi. / Veghează credința și încordează-ți auzul, / Încordează-ți spiritul tânăr, / ca oțelul! “.
Trebuia într-adevăr să ai un spirit de oțel, ca să aștepți și să te aperi și să lupți – chiar dacă sângele curgea din belșug și nu venea niciun ajutor. E adevărat că Armata Roșie se apropia dinspre est, dar aceasta s-a oprit la un moment dat, așteptând ca nemții să împlinească ordinul lui Hitler de a distruge complet orașul și să-și ducă la capăt toate planurile lor criminale. Pentru că Stalin nu voia ca polonezii să fie stăpâni la Varșovia, să fie la ei acasă în țara lor. Așadar, încet-încet, s-a stins speranța că va veni vreun ajutor din afară și s-a născut convingerea disperată că vor trebui să vină de la est cei care nicidecum nu vor aduce libertatea. De aici următorul poem al lui „Ziutek” Szczepański, de la sfârșitul primei luni a Insurecției, când a căzut Orașul Vechi. Nu mult după aceea, el însuși avea să fie rănit de moarte, apoi purtat prin canale de colegii săi în Śródmieście, ca să moară acolo. Poezia „Ciumă roșie”: „Te așteptăm, ciumă roșie, / să ne salvezi de moartea neagră, / ca după ce ne vei fi sfâșiat Țara în sferturi, / să ne fii mântuire primită cu scârbă. / (…) Te așteptăm, nu pentru noi, soldații, / ci pentru răniții noștri – avem cu miile / sunt și copii aici și mame care alăptează / și molima se răspândește prin pivnițe / Te așteptăm – tu zăbovești și zăbovești, / Te temi de noi și noi știm asta. / Vrei să cădem cu toții, unii lângă alții / aștepți nimicirea noastră lângă Varșovia / (…) Nu vei face nimic – ai dreptul să alegi, / poți să ne ajuți, poți să ne salvezi / sau să aștepți și să ne lași morții… / Moartea nu este groaznică, știm să murim. / Dar să știi că din mormântul nostru / o nouă Polonie se va naște – învingătoare – / Și nu vei umbla pe acest pământ, / stăpânitorule roșu al puterii sălbăticiei”.
După cum știm, trupele de pe cealaltă parte a Vistulei au intrat în Varșovia abia la jumătatea lunii ianuarie 1945 – doar în ruinele ei. Înainte de aceasta a fost și marșul, în special al populației civile, părăsind orașul după semnarea capitulării la 2 octombrie 1944. Marșul către Pruszków și apoi către alte lagăre. Duminica trecută dimineața, pe programul trei al postului de radio național, D-na redactor Agnieszka Trzeciakiewicz a stat de vorbă cu D-na Anna Żochowska. Din relatările acelor oameni, care au părăsit Varșovia, după 63 de zile de luptă inegală, eroică, s-a născut poezia ei, „Zece pași” – pentru că trebuiau să meargă, părăsind Varșovia, ducând și copii mici, care nu reușeau să țină pasul, dar trebuiau să meargă la Pruszków , erau forțați. „Copilașul meu, încă puțin, încearcă / încă zece pași / pentru tata, pe care l-au ucis la Pawiak (închisoare germană pe teritoriul Poloniei ocupate, NT), încă zece pași / pentru bunica cea moartă în beci, / acum zece pentru surioara / ca neamțul să nu o audă cum plânge. Și pentru mine, fiul meu, încă zece / ca să nu cad sub greutatea copilului / și a vieții … / zece, zece sau măcar unul … ”.
Astăzi, când au trecut deja 75 de ani de la acele evenimente, știm: s-a împlinit ceea ce a scris Józef „Ziutek” Szczepański. Din mormintele luptătorilor Insurecției s-a născut noua Polonie, deși a trebuit să așteptăm foarte mult nașterea ei – mai întâi până în 1989, până la primele sclipiri de redobândire a suveranității de către țara noastră. Iar astăzi deja știm că ciuma roșie nu mai umblă pe pământul nostru. Ceea ce nu înseamnă câtuși de puțin că nu există una nouă, care să vrea să ne stăpânească sufletele, inimile și mințile. Nu marxistă și bolșevică, dar născută din același spirit – neo-marxistă. Nu roșie, ci în culori de curcubeu. Trăim un paradox pe care atât de potrivit l-a exprimat societatea romană din vremuri îndepărtate, când puterea imperiului a fost ridicată pe legea acestuia. Atunci a apărut zicala: Summum ius, summa iniuria – „acolo unde este legea cea mai înaltă, acolo foarte adesea este și cea mai mare nedreptate”.
Din experiențe tragice, printre altele, cele din cel de-al Doilea Război Mondial, știm perfect că dacă legea nu face referire la Dumnezeu, atunci ea poate fi astfel manipulată încât în numele „domniei legii” se poate face foarte mult rău unor oameni nevinovați. Referindu-mă la această afirmație, voi repeta, dragii mei, ceea ce am spus ieri la Jasna Góra: cea mai mare toleranță este și culmea intoleranței. Pe buzele celor care predică tuturor și peste tot toleranța, apar violența, ocara și batjocura de cele mai sfinte semne: de Preasfânta Taină, de Maica Domnului de la Częstochowa, de însăși Sfânta Fecioară și, zilele trecute, și de simbolul Poloniei Luptătoare. Amintirea mormintelor, despre care a scris Józef „Ziutek” Szczepański, ne poruncește să ne ridicăm pentru a ne împotrivi și să nu ne oprim, spunând ca eroina poemului „Zece pași”: Nu te opri, fiule, „încă zece pași, (…) zece sau măcar unul”. Să apărăm adevărata libertate, să-i cinstim pe eroi, să avem sentimentul datoriei care decurge din acele 63 de zile tragice cuprinse între 1 august și 2 octombrie 1944. Și să repetăm cu Zbigniew Herbert „Mesajul Domnului Cogito”: „Fii credincios, du-te”.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
