familieMarxism cultural

Protest al homosexualilor la București după ce un senator PSD se declară lezat că se țin de mână pe stradă. Doina Pană: PSD e de acord cu parteneriatul civil

15492177_1198229070297451_7762709596988044437_n

Bistriteanul.ro, 31 martie 2017

Senatorul PSD Ioan Deneș a declarat astăzi că susține familia tradițională și că aceasta trebuie definită în continuare în Constituție ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Îi acuză pe colegii din PNL de ipocrizie:

Declarația publică pe care a făcut-o președintele organizației județene PNL, Robert Sighiartău, eu chiar cred că acea declarație este conformă cu crezul pe care îl are dumnealui în ceea ce privește această inițiativă. Numai că nu pot să observ ipocrizia declarațiilor publice și a abordărilor pe care o are PNL la nivel național și aici mă refer la ultima declarație a președintelui PNL, doamna Raluca Turcan. (…) A decuplat familia de căsătorie, spune foarte clar că acceptă ca în Constituție să apară căsătoria care este creată dintre un bărbat și o femeie, dar nu mai spune că familia trebuie să fie legată de căsătorie. Aceasta este ipocrizia.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

În ceea ce privește opinia personală a senatorului Deneș, este mult mai tranșantă. Declară că libertatea sa ar fi lezată dacă un cuplu de același sex ar merge de mână pe stradă: 

Povestea este mult mai complicată. (…) Parteneriatul civil vine să rezolve o problemă care spun că trebuie rezolvată și analizată – problema concubinajelor heterosexuale, dar de fapt prin această rezolvare a unei probleme, doresc să legalizeze acele conviețuiri, concubinaje, de fapt, între persoane de același sex. Vreau să o spun foarte clar: atâta timp cât modul în care se comportă un cetățean nu-mi lezează libertatea mea, are dreptul să facă ce dorește dumnealui. Dar, în momentul în care îmi lezează mie libertatea, atunci avem o problemă. Vreau să vă spun foarte tranșant: (…) vor să aibă dreptul să facă înfieri, să meargă de mână pe stradă.

Doina Pană, aflată la conferință, a încercat să îl tempereze pe colegul său, însă Ioan Deneș a continuat în aceeași idee:

Eu cred că am fost suficient de explicit și am spus-o și în Senat. (…) Nu am nicio problemă cu modul în care persoanele de același sex se manifestă în locuință, în intimitate. Dar, modul în care doresc să externalizeze acest comportament – care eu consider că îmi încalcă libertatea mea de a merge pe stradă cu copilul meu personal sau cu nepotul și să mă întrebe copilul «care e familia care este normală?» cea pe care o vede acasă și în care l-am crescut sau cea pe care o vede pe stradă? – Eu spun că sensul parteneriatului civil acesta este de fapt, ce își doresc acele persoane care susțin. (…) Dacă apare lege, eu trebuie să respect legea. (…) Dacă nu o să apară legea, nu au voie să facă acest lucru, că nu este lege. (…) Ăsta e scopul dumnealor.

Doina Pană susține că PSD nu are nicio problemă cu parteneriatul civil între persoane de același sex, atâta timp cât Constituția rămâne la aceeași definiție a familiei: căsătoria între un bărbat și o femeie.

În semn de protest, organizația homosexualilor MozaiQ a organizat pe 1 aprilie 2017, între orele 12:00 și 14:00, în fața Muzeului „Grigore Antipa” de la București, o plimbare a cuplurilor homosexuale și heterosexuale. Evenimentul pe Facebook aici.

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button