sfaturi pentru părinţi

Simplitatea în creșterea copiilor: a venit momentul să ne dezamăgim copiii

baby toys

de Eloise Cataudella, MercatorNet.com, 17 februarie 2015

(Partea întâi – articol în două părți)

Un consilier spune că părinții cad deseori în capcana dorinței de a asigura prea multe copiilor.

V-ați gândit vreodată că s-ar putea ca toate eforturile dumneavoastră de a-i asigura copilului o bază solidă de plecare în viață să îi submineze șansele de succes? V-ați gândit vreodată că prea multe lucruri bune – lecții, jucării, posibilități de alegere – ar putea avea efect invers, creându-i un dezavantaj?

Kim John Payne, un consilier familial, autor de succes și doctor în educație, declară că acest lucru se întâmplă azi în creșterea copiilor. Există copii care, ca rezultat, alunecă în anxietate, ADHD sau către comportamente abuzive.

Într-un interviu acordat IMFC, Payne prezintă problema: părinții, animați de o dorință fierbinte să le asigure copiilor totul, cad în capcana lui „prea mult”. Până nu demult, problema părinților era să poată asigura destule copiilor lor.

Orice părinte speră să poată elibera întregul potențial al copilului. Părinții cumpără jucării și cărți cu nemiluita, își înscriu copiii la cursuri suplimentare pentru a le asigura cât se poate de multă învățare, îmbogățire și experiență. Toate acestea sfârșesc rapid prin a pune piedici dezvoltării, distrag atenția copilului, îi blochează creativitatea, îi solicită prea mult rezistența și chiar ajung să îi submineze sentimentul de siguranță.

Prea mult, prea de mic

Payne descrie cei patru stâlpi ai „religiei Prea Mult” din viața copiilor: prea multe lucruri, prea multe alegeri, prea multă informație, viteză prea mare.

Credința actuală e că dacă un lucru educă sau îmbogățește sufletește, mai multe lucruri de același fel trebuie să fie și mai bine, nu? Dar Payne avertizează: cantitatea este la fel de importantă ca și calitatea, iar „mai mult” nu înseamă întotdeauna „mai bine”.

El compară tentația îmbogățirii peste măsură a mediului cu alimentația excesivă: „La fel cum începem să fim atenți la alimentație, ar trebui să fim la fel de atenți la ceea ce se întâmplă într-o zi din viața copiilor noștri”.

Prea multe lucruri, informații și ocupații pot copleși copilul. Rezultatul va fi neplăcut în multe feluri, depinzând de personalitatea încă în formare. Payne subliniază ideea că fiecare copil are ceea ce el numește „capricii”, care însă sunt în același timp și daruri. El avertizează asupra faptului că presiunea tăcută dar continuă a lui „prea mult” poate transforma aceste capricii în tulburări. De exemplu, un copil activ poate deveni hiperactiv, un copil visător își poate pierde atenția sau un copil ordonat poate deveni rigid, compulsiv.

Războiul nostru cu copilăria

Problema, după Payne, este războiul nedeclarat împotriva copilăriei. Și dacă expresia vi se pare ușor prea dramatică, luați-i în considerare experiența proprie.

Kim John Payne a călătorit prin lume, tratând copiii din taberele de refugiați. A observat, șocat, o mulțime de similarități între copiii de acolo și copiii care îi veneau la cabinetul său din Anglia. De-a lungul multor ani i-a devenit clar că unii copii, provenind din familii înstărite, care aveau vieți perfect sigure și îndestulate, se comportau de manieră similară celor din partea opusă a globului pământesc, din zonele de război.

Copiii din taberele de refugiați aveau simptomele sindromului de stres post-traumatic, declară Payne.

„Acești copii erau iritabili, nervoși și super-atenți, temându-se de orice era nou și necunoscut. Mulți își creaseră mici ritualuri foarte elaborate pentru sarcinile zilnice, precum moduri complexe, foarte specifice de a străbate drumurile din tabără și despre care își închipuiau cumva că măresc gradul de siguranță. Nu aveau încredere în relațiile noi, cu adulți sau alți copii deopotrivă, și destui „aveau fitilul foarte scurt” încă de aceste vârste fragede”.

Payne spune că principala deosebire între cele două grupuri era doar faptul că, în Anglia, copiii erau în siguranță. Dar din punct de vedere mintal și ei trăiau într-un teatru de război, unde aveau nevoie de strategii de rezistență pentru a se simți în siguranță.

Cum se explică faptul că un copil din vest, bine îngrijit, pare a trăi ca într-un teatru de război?

Payne explică: „Din cauza temerilor, ambiției, hotărârii părinților și a ritmului de viață foarte rapid, acești copii s-au străduit să își definească propriile limite, propria zonă de securitate în moduri și prin comportamente care, în cele din urmă, nu s-au dovedit viabile.”

Acești copii suferă de ceea ce Payne numește „reacție la stres cumulativ”. Deși nu au suferit vreo traumă ca atare, ei sunt victime ale stresurilor mici, precum picătura chinezească, pe care nu le-au putut prelucra sau opri.

În Anglia, Canada și în tot restul lumii noi, oamenii, ne protejăm fizic copiii mai mult ca oricând. Avem legi cu privire la scaunele auto pentru copii și am interzis toboganele. Mintal, însă, îi aruncăm în roluri de adult cu agende de adult. Incapabili să controleze torentele de informații și de așteptări care se revarsă peste ei, copiii caută alte aspecte ale vieții lor pe care să le poată totuși controla.

În interviu, Payne explică legătura dintre ritmul frenetic de astăzi și răspândirea violenței între copii:

Când vezi un copil reacționând la „noua normalitate” în moduri care amintesc de PTSD, ceea ce eu descriu drept reacție la stres cumulativ, ce vezi de fapt este un copil supra-preocupat de control, un copil care încearcă cu disperare să își controleze mediul pentru că el simte că viața lui are un ritm pe care nu-l poate controla. Astfel încât încearcă să supra-controleze pe alții. Supra-controlul este doar un alt cuvânt pentru violența între copii (bullying).

El recomandă același proces de simplificare atât pentru victimele cât și pentru agresorii implicați în violențe de tip bullying. Simplificarea vieții ajută agresorii să simtă că exercită mai mult control, iar pe victime le ajută să devină mai rezistente emoțional.

Respingerea „noului normal”

Efectele obiceiului de a da prea multe copiilor sunt din ce în ce mai des întâlnite. Ne temem că copiii noști pot rămâne în urmă. Nu vrem să ratăm oportunități sau talente, așa că îi înscriem la tot felul de activități – sport, muzică, arte marțiale, arte vizuale. Le umplem camerele de cărți, jucării, aparatură și le umplem timpul cu lecții, informații, experiențe. Îi transportăm de la o activitate la alta, în tot acest timp întrebându-ne cum de a ajuns viața așa nebună.

Când, într-un final, ne oprim epuizați și privim în jur vedem același lucru la toți prietenii și ajungem la concluzia că e normal.

Există o cale mai bună. Când un copil este prea ocupat, când primește prea multe lucruri și prea multe informații, el este lipsit de un timp de care are nevoie pentru a-și explora lumea exterioară și pe cea interioară încă în formare. Dacă un copil are o mulțime de jucării sau cărți nu mai examinează pe niciuna în profunzime. Jocul și învățarea rămân superficiale. Le lipsește spațiul și plictiseala necesare pentru reflecție și creativitate. În același timp, nici una dintre jucării nu pare a satisface copilul, care caută mereu altceva – altceva ce nu are acum.

Creșterea cu simplitate a copiilor presupune ca părinții să cumpere mai puține jucării, pentru a facilita un angajament mai profund al copilului cu ele. Copiii au nevoie de timp și spațiu fizic pentru a se juca și a-și dezvolta imaginația.

O altă recomandare este ca părinții să permită copilului să aibă timpi neocupați de-a lungul zilei, timpi de care e nevoie pentru reîncărcare și creștere. Acest tip de timp, ca și somnul, are un rol vital pentru dezvoltarea copilului, dându-i spațiul necesar pentru a prelucra emoțiile și pentru a-și dezvolta propria persoană.

Cea mai bună pregătire pentru o lume în schimbare

Unii pot crede – greșit – că Payne ar spera să întoarcă roata timpului înapoi la epoci trecute, în încercarea de a opri ritmul actual al vieții. În realitate, el nu propune încetinire, ci doar o filtrare a ocupațiilor nenecesare. În interviu, Payne a spus că acest mod de creștere a copiilor este de fapt cel mai bun mod de a pregăti copiii pentru o viață în care vor trebui să fie creativi, inovativi și adaptabili. Și trecerea prin mai multe locuri de muncă înseamnă că vor trebui să aibă propriile motivații interioare.

Părinții cred că printr-un număr mare de activități oferă copilului un start lansat. Eu spun că acest start  – și pregătirea lor pentru viitor – le este asigurat de timpii neocupați, astfel încât să devină auto-motivați, fără a se lăsa în baza programului sau a activităților programate. Părinții pot oferi copiilor darul plictiselii, prin plictiseală aceștia devenind auto-motivați. Educația cu simplitate este un proces orientat spre viitor, spre deosebire de stilul actual rapid și supra-aglomerat prin care, fără să vrea, părinții își cresc copiii pentru o lume deja trecută.

Ceea ce spune Payne este susținut de un studiu recent în privința sportului la copii. Acesta a relevat că există o corelație strânsă între timpul petrecut în activități sportive organizate și o creativitate scăzută la vârsta adultă. Contrar, timpul petrecut în activități sportive ne-organizate este corelat cu creativitate crescută la vârstă adultă. Nu sportul în sine scade creativitatea, ci lipsa de timp neocupat. Numai două ore pe săptămână de timp neocupat au ca rezultat o creativitate peste medie la copii.

Co-autor la studiului, Matthew Bowers oferă o posibilă explicație: „Sportul ne-organizat, desfășurat în medii ne-structurate, nesupravegheate, asigură multe dintre elementele legate strâns de dezvoltarea benefică a copiilor. Acest tip de medii le oferă libertatea de a decide, de a face regulile, de a soluționa probleme și de a rezolva conflictele sociale pe căile proprii”.

Cea mai importantă lecție este importanța echilibrului – parte esențială a educației prin simplitate. Copiii au mult de câștigat dacă părinții echilibrează activitățile programate și timpul liber și elimină inundația lui „prea mult”.

Acest echilibru este absolut necesar dacă vrem să protejăm copilăria, astfel încât procesul complex de dezvoltare să se poată desfășura complet.

În partea a doua a acestui articol vom vedea care sunt cele patru zone în care Payne susține simplificarea și cum anume pot face părinții acest lucru.

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie și de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteți afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

 

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *