avort

Scrisoare adresată celor care au avortat sau care se gândesc la varianta avortului

avortpoveste
foto: www.freedigitalphotos.net

Sursă: My child, I love you

Am reușit să scriu această scrisoare de ceva timp, însă după ce am vizionat “October Baby” în această seară împreună cu John nu am putut să îi mai amân publicarea.

“În primul rând trebuie să vă vorbesc despre scumpa mea prietenă Maddie. Din respect pentru ea nu îi voi face cunoscut numele adevărat, de aceea, în această scrisoare, o voi numi Maddie. Am cunoscut-o pe Maddie în anul trei de facultate. Am mers la un interviu pentru un job care a presupus o călătorie de partea cealaltă a Statelor Unite. Compania angaja doi oameni pentru acea funcție. Am fost a treia persoană pe lista lor, dar fiindcă m-am arătat interesată, punându-le o mulțime de întrebări despre job, m-au angajat.

Maddie fusese deja angajată. Era de o frumusețe deosebită și cu o inimă pe măsură. Eram prietene de nedespărțit. Cred că este una dintre persoanele cele mai amabile pe care am întâlnit-o până acum. În acel an, am vorbit în fiecare zi la serviciu despre Biserica Catolică. Ea nu era catolică, dar era interesată cu privire la catolicism și îmi punea o mulțime de întrebări. Când nu eram în călătorie în alte state, mă însoțea la centrul Newman, din campus, la Sfânta Liturghie. În drum spre cursuri parcam adesea aproape de centrul Newman și intram acolo pentru a mă întâlni cu Dumnezeu. Nu pot să vă spun de câte ori am găsit-o în capela rugându-se. Îmi spunea cât de liniștitor era să stea în fața lui Dumnezeu. Cum numai Dumnezeu putea să le potrivească atât de bine, jobul necesita călătorii acolo în cele mai multe dintre weekenduri. Astfel, între 1998-1999 am petrecut majoritatea weekendurilor departe de casă, lucrând cu Maddie. Petreceam serile până târziu vorbind despre băieți, despre cursuri, credință, viață, familiile noastre. La sfârșitul semestrului din primăvara mi-am dat seama că nu voiam  să îmi petrec restul facultății călătorind atât de mult, de aceea am decis să renunț la acea slujbă.

Așa cum se întâmplă, nu am mai întâlnit-o pe Maddie prea des după aceea. Mergeam la un curs de istorie în următorul semestru când, neașteptat,  Dumnezeu mi-a scos-o pe Maddie în cale. Era așezată în ultimul rând, dar ceva se schimbase. Era emoționată în prezența mea, cum nu se mai întâmplase. Deși am petrecut aproape fiecare zi din anul care trecuse împreună cu ea, acum, de fiecare dată când mă vedea, ochii i se umpleau de lacrimi. Profesorul nostru de istorie ne-a adus să vizionăm filmul “Glory”, despre sângerosul Război Civil. Maddie stătea lângă mine într-o stare de agonie, plângând, și până la urmă a părăsit sala de clasă. Îmi amintesc  că o văzusem scriind “Bernadette” în caietul ei de nenumărate ori. Scria “Te iubesc, Bernadette.” Eram atât de nedumerită și nu îi înțelegeam comportamentul. Nu am mai văzut-o în capelă, ca înainte. Am întâlnit-o la un moment dat în campus, în apropiere de societatea universității pentru fete. Mi-a căzut în brațe, cu ochii plini de lacrimi. Fiind atât de frumoasă mereu a fost înconjurată de bărbați care să o curteze și de aceea m-am gândit că poate s-a lăsat prinsă într-o situație neplăcută. Nimic nu se explica.

Aproape 6 luni mai târziu, părintele Dunavan, care era un prieten comun de-al meu și de-al lui Maddie, mi-a spus că Maddie trebuie să îmi vorbească în acea seară. Împreună cu John am mers la slujba de la ora 10 în acea seară la centrul Newman și i-am spus lui Maddie că rămâne să vorbim după slujbă.

Am vorbit până la ora 7:30 a doua zi dimineață.

Simțeam că mi se rupe inima. Să fiu sinceră, nu aveam NICIO idee despre ce voia să vorbim. Știam numai că avea să fie ceva serios.

M-a privit cu ochii plini de lacrimi, a zâmbit și mi-a spus:

“Lindsay, nu știu pe nimeni care să mă ajute în afară de tine. Știu că ție îți pasă. (A făcut o pauză prelungă). Lindsay, am făcut un avort anul trecut.”

Am stat acolo uluită. Cred că am plâns împreună cu ea. Mai mult, cred că am plâns cu lacrimi pline de suferință. Pot numai să îmi amintesc nenumăratele noastre seri în care am vorbit și am râs. Pot numai să îmi amintesc cum stătea lângă mine la Clinica pentru Avorturi “Planificarea Familială”. Ne-am rugat în fiecare zi de vineri împreună. Ne-am rugat pentru fetele care mergeau acolo. Ne-am rugat pentru ca ele să renunțe la decizie. Ne-am rugat pentru cei care le însoțeau să își schimbe hotărârea. Maddie era cea care se trezea dimineața devreme ca să meargă cu mine acolo înainte de cursuri. S-a rugat în timpul privegherilor de noapte. Mi le amintesc pe colegele mele Stockwell și pe Mrs. Nemec, care împreună cu Maddie și cu mine am stat într-o ploaie torențială prima oară când ne-am rugat toată noaptea.

Mi-a povestit că tatăl era un băiat cu care se întâlnea ocazional. Mi-a povestit  de nopțile nedormite și zbuciumate care au urmat după ce a aflat că este însărcinată. Mi-a spus că a încercat să se sinucidă. Mi-a spus că a încercat să își provoace un avort, îmbătându-se și lovindu-se cu putere în stomac de repetate ori. Îmi amintesc cum am stat în acea noapte acolo, ținând-o de mână și plângând atât de mult încât mă durea capul.

Acesta e tot rostul poveștii. Mi-a mărturisit: “Lindsay, am făcut avortul în vacanța de primăvară. Știam că obișnuiai să te rogi acolo vinerea, dar știam că erai plecată pe durata vacanței. Eram îmbrăcată într-o haină groasă și aveam șapca trasă pe ochii, în cazul în care ai fi fost acolo. Prima oară când am intrat în clinica am ieșit afară  alergând știind că nu pot să îmi omor copilul. Prietenul meu m-a convins că de fapt avortul era firesc, de aceea am intrat iar în clinică.”

A continuat: “Știam că o să mă ajuți. Știam că nu ești supărată sau revoltată împotriva fetelor care apelează la avort, ci doar îndurerată pentru viață care se pierde.Deodată am sperat să fii acolo în acea zi. Am privit în jur la cei care se rugau dorindu-mi să fii printre ei să am către cine să alerg. Te cunosc. Știam că nu mă vei urî. Am mers cu tine în fiecare săptămână să ne rugăm și te-am văzut  îndurerată pentru fiecare femeie care intră în clinică. După ce s-a terminat, viața mea și-a pierdut orice sens. Mi-am amintit toate discuțiile noastre. Mi-am amintit cât de mult îți pasă. Știam că mi-am omorât copilul. Am numit-o Bernadette.”

Cum am precizat și mai înainte, am vorbit până la 7:30 a doua zi dimineață. Dumnezeu i-a scos în cale mulți oameni care să o ajute să se vindece și prin care să îi arate că El e iertare. În acea seară, la ora 11 îl lăsasem pe John afară, în compania altor persoane. I-am spus că voi reveni imediat.  După opt ore jumătate, mi-am imaginat că plecase acasă la părinții lui (nu eram căsătoriți încă) și că urma să vorbim mai târziu. Am ieșit afară și i-am văzut mașina în parcare. M-am întors în capela și l-am găsit acolo, în rugăciune. Mi-a spus: “ Știam că dacă tu porți o conversație atât de lungă trebuie să fie vorba despre ceva cu adevărat important. Știam că ai nevoie de rugăciunile mele.” S-a rugat în capelă pentru mai bine de 8 (opt!!!) ore pentru mine și Maddie. În anul următor avortului, Maddie s-a convertit la catolicism. A devenit apoi o misionară. În mila Lui nemărginită, I-a fost atât de aproape! Am văzut-o dobândind libertatea.”

De aceea adresez această scrisoare surorilor mele care au avortat o dată sau de mai multe ori sau care se gândesc la varianta avortului. Vă iubesc! Să fiu PRO-VIAȚĂ dă sens ființei mele și dă naștere unor emoții puternice și multor lacrimi. VĂ IUBESC. Dumnezeu vă iubește. NOI, cei care suntem pro-viață, nu vă URÂM. Noi doar plângem și ne întristăm pentru voi și pentru copilul vostru. Dacă aș putea, v-aș îmbrățișa spunându-vă că totul va fi în regulă. V-aș lua de mână și aș plânge împreună cu voi. Așa cum Maddie a știut, inima îmi e plină numai cu durere atunci când văd fete intrând în clinică. Mi-a cunoscut inima pe deplin. A fost de ambele părți ale poveștii.

Dumnezeu a rânduit încă o dată viețile noastre încât Maddie lucrează la doi pași de locuința mea. O văd des. Uneori vorbim. Uneori numai ne zâmbim. Știe că îi cunosc viața. Știe că nu o urăsc și că doar plâng împreună cu ea. Știu că i-a spus lui Dumnezeu că îi pare rău. Vă rog NU purtați acest secret în viața voastră. VĂ ROG să NU credeți că vă urăm. Diavolul urăște. Noi vă IUBIM. Dumnezeu iartă TOT și DĂ VIAȚĂ tuturor!

Traducere: Ioana Pleșca

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button