Povestea schimbării vieţii mele / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (11)

 Ex-gay

La începuturile terapiei mele de recuperare, acum aproape 12 ani şi jumătate, nu aveam nici cea mai mică bănuială despre darurile pe care mi le puteam face. Drumul a fost lung şi foarte dureros, dar lucrurile cu adevărat valoroase ale vieţii nu vin uşor. Acest principiu mi-a fost lumină călăuzitoare în perioadele întunecate şi în momentele de disperare. Dacă ceva era dificil, atunci gradul de dificultate era chiar semnalul că trebuie să fac exact ceea ce aş fi dorit să evit. E nevoie de curaj, de onoare, putere şi caracter pentru a face acel efort emoţional intens de a redirecţiona propriile energii sexuale. Nu întâmplător, aceleaşi trăsături intră şi în definiţia bărbatului puternic.

Am crescut cu cinci fraţi, eu fiind al doilea născut şi primul fiu. Familia copilăriei mele, cu un tată absent şi o mamă dominatoare era una clasică pentru formarea unei individualităţi homosexuale. Tatăl meu nu abandonase familia ca şi prezenţă, dar era alcoolic şi total absent emoţional. Nu a existat nicio legătură creată între mine şi tatăl meu. Nu am fost îmbrăţişat, nu am fost purtat pe umeri, lipsindu-mi cu desăvârşire toate lucrurile normale pe care un băiat le face cu tatăl său. Ca reacţie m-am îndepărtat în mod defensiv de tatăl meu de la o vârstă foarte fragedă. De altfel, până am început terapia de recuperare mi-am subestimat profunda rană pe care o purtăm în această privinţă.

Relaţia mamei mele cu tata era o ceartă constantă pe tema alcoolismului, a jocurilor de noroc şi a sosirilor târzii acasă. Tatăl meu era personajul negativ din casa noastră. Toţi eram de partea mamei, formând un al treilea jucător în relaţia dintre ea şi tatăl meu. Mama inspira mai multă siguranţă pentru că era mai prezentă şi ne oferea mai multă grijă şi atenţie decât tata. Cu toate acestea, mama suferea constant de migrene, de schimbări bruşte de dispoziţie şi de alte probleme. Cu siguranţă creşterea a cinci copii de una singură a presupus anumite costuri emoţionale şi fizice pentru ea. Mama însă ne agresa atât fizic, cât şi emoţional. Striga, ţipa des şi ne lăsa deseori singuri acasă pentru a merge să îşi caute soţul prin baruri. În răbufnirile de mânie şi frustrare, pentru a pacifica bătăile şi hârjonelile noastre, ale copiilor, ne bătea cu umeraşul pentru haine. În căminul nostru nu existau limite de protecţie şi siguranţă. Mama nu putea să facă faţă situaţiei, însă se agăţa de această relaţie nesănătoasă, cu orice cost.

Înaintând în adolescenţă, devenisem tânărul foarte bine educat. Aveam cele mai bune note la şcoală şi căutam cu disperare aprobarea mamei pentru a îi evita reacţiile de neplăcere. Nu eram tipul dur şi mă simţeam diferit de ceilalţi băieţi. Astfel am trăit fără nicio legătură de prietenie masculină. În şcoală şi liceu cele mai multe prietenii erau cu fete. Evităm băieţii populari din liceu din teamă şi ruşine, însă în acelaşi timp eram fascinat de aceştia. Nu a durat mult până ce sentimentele mi s-au transformat în dorinţă sexuală. Am avut o primă prietenă, dar relaţia, deşi sexuală, nu era normală. Nu am fost capabil să o iubesc şi am folosit-o doar pentru satisfacerea orgoliului meu. Ca urmare, s-a despărţit de mine, din frustrarea unei relaţii solitare.

Primul meu an de colegiu a fost înfricoşător pentru mine. Nu eram deloc atras de fete şi în acelaşi timp aveam teamă de colegi. Duceam cu mine multă teamă şi ruşine, deci am ales siguranţa preocupărilor şcolare. În timp, am devenit familiar cu colegul de cameră şi am început să luăm lucrurile în joacă. Pentru el era o curiozitate trecătoare, însă pentru mine a devenit o obsesie. A fost prima mea relaţie sexuală cu un bărbat. Insistenţa mea i-a atras atenţia şi m-a întrebat dacă sunt gay, ceea ce eu am negat, presupunând că ar fi reacţionat cu repulsie. Curând ne-am oprit, iar el a ajuns la maturitate un bărbat însurat, cu trei copii.

O a doua prietenă a apărut în viaţa mea în al doilea an de colegiu. Deşi am avut intimitate în acei ani, eu tânjeam după bărbaţii din cămin şi din campus. Fusesem contagiat şi cum aveam o relaţie strânsă şi deschisă, i-am mărturisit ei. Prietena mea a reacţionat surprinzător de bine şi ne-am angajat amândoi în misiunea elucidării confuziei mele sexuale. Avea o specializare în psihologie, iar eu studiam sociologia, deci cunoşteam practica cercetării, însă ţinta s-a dovedit descurajantă.

Resursele de literatură pe tema homosexualităţii erau masive. În esenţă, toate se refereau la conflictul dintre ereditate şi mediu. Totuşi, indiferent de ce arăta cercetarea, atracţia mea pentru bărbaţi era prea puternică, ceea ce m-a dus către concluzia că avea o cauzalitate genetică. Cum trei dintre fraţii mei aveau aceeaşi înclinaţie, argumentul genetic a fost câştigător.

Am absolvit colegiul, iar eu şi prietena mea am urmat căi diferite.

Nu am putut să îmi mai reprim atracţia pentru bărbaţi. Eram „liber”! Am început să mă manifest şi să îmbrăţişez stilul de viaţă gay. În primii doi ani am avut mulţi prieteni declaraţi gay. Ne distram împreună ieşind în West Hollywood, îmbătându-ne şi agăţând băieţi.

În următorii 10 ani am avut două relaţii de câte 5 ani cu bărbaţi gay. Primul mă înşela şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu am luat SIDA. Am fost obsedat de acest bărbat şi a fost foarte dificil să mă despart de el. Al doilea era un bărbat minunat. Ţin la el şi acum, însă într-un sens mai profund, ca la un frate. Am construit împreună o casă în Mexic. Găsisem ce căutam!

Însă în curând am început să resimt acel sentiment agasant că ceva lipseşte din viaţa mea. Aveam totul, însă sufletul meu era gol, nu mă simţeam împlinit. Mi-am respins acest sentiment pentru aproape un an, apoi într-o zi inima a început să îmi vorbească. Îmi vorbea la propriu, prin bătăi neregulate. Am mers la medic în Mexic, care văzând teama din ochii mei, m-a întrebat dacă mă neliniştea ceva. Într-adevăr, era neliniştea golului interior. Am continuat însă să îmi ignor inima, deşi ştiam adevărul, urmând probabil exemplul mamei, de a rămâne pe loc, cu orice cost.

După o vreme, acum doi ani şi jumătate, întorcându-mă acasă ascultam radioul. Se prezenta o carte numită ‘Homosexualitatea: o libertate prea mare’, scrisă de Socarides. Se arăta că homosexualitatea nu este în realitate genetică, ci a fost scoasă din lista devierilor comportamentale din psihologie la presiunea unui grup de psihologi gay. S-a explicat de asemenea, cum Socarides lucrase cu sute de bărbaţi homosexuali şi cum în studiile sale clinice descoperise că homosexualitatea este o deficienţă emoţională şi de identitate.

Subiectul mi-a atras atenţia şi am cumpărat cartea. În cele trei luni de studiu am început să înţeleg adevărul despre homosexualitate, despre cauze, sensuri şi motivaţii. Cu fiecare capitol, inima îmi spunea că va trebui să ies din relaţia pe care o aveam. Dacă îmi doream fericirea adevărată în viaţa mea, trebuia să devin un bărbat adevărat şi să îmi repar acel încărcat bagaj emoţional care mă împovăra din copilărie. M-am despărţit de partenerul meu. A fost cel mai dificil lucru de până atunci, dar nu mai puteam nega că mai am lucruri de descoperit despre mine.

Nu îmi plăcea să citesc, dar aveam o foame nestăpânită pentru adevăr. Am citit multe cărţi* şi nenumărate articole. Nu mă puteam opri din căutarea adevărului. Toate cărţile purtau povestea mea în ele. Devenisem cunoscător al subiectelor de genul: traume paterne, traume materne, relaţii în triunghi, îndepărtarea defensivă, dezvoltarea incompletă a identităţii. Homosexualitatea mea s-a arătat a fi doar un simptom al unui blocaj emoţional profund. Era doar un vârf al icebergului. Am început terapia cu David Mathoson prin NARTH** şi nu m-am mai uitat înapoi niciodată.

În aceşti ultimi ani m-am implicat în activitatea de vindecare, cu ajutorul multor bărbaţi minunaţi, pentru care aleg să nu am sentimente homosexuale. Cel mai important, există în viaţa mea bărbaţi care nu sunt homosexuali. Ambele grupuri îmi sunt aproape, îmi sunt fraţi, îmi sunt taţi, îmi sunt tovarăşi de drum. Ei sunt legătura mea cu lumea bărbaţilor căreia îi aparţineam şi eu, deşi nu am simţit-o până acum. Mulţi dintre ei îmi sunt alături în cucerirea propriei mele masculinităţi, iniţiindu-mă în masculinitatea autentică. Având aceste legături masculine sănătoase, am învăţat ce fac bărbaţii, cum se poartă bărbaţii, cum simt şi se exprimă aceştia.

M-am transformat, chiar şi vocea mi s-a schimbat. Insă cel mai important – emoţiile mi s-au schimbat. Am mai multă pace interioară decât am avut vreodată, sunt mult mai echilibrat, iar vechile emoţii maniacale au dispărut. Energia mea este naturală şi mă simt mai bine conectat la propriul meu trup. Sunt confortabil în propria piele şi mă bucur acum de prieteniile masculine, pe care le-am dorit întotdeauna. Relaţia cu tatăl meu este cea mai bună de până acum, iar cel mai important aspect: atracţia fată de femei iese la suprafaţă din ce în ce mai mult. Am devenit bărbat în toate sensurile.

Acum sunt într-o nouă călătorie. Întind o mână de ajutor către bărbaţii atraşi de acelaşi sex care sunt doritori de schimbare, care abia îşi încep drumul vindecării. Misiunea mea este să le fiu un mentor şi un model. Îmi doresc să ofer ceva în schimbul a ceea ce am primit cu atâta generozitate. M-am vindecat în măsura în care paharul s-a umplut şi se poate revărsa. Am pus bazele unei iniţiative la biserica pe care o frecventez. Sunt voluntar permanent al acţiunilor ‘Journey into Manhood’ şi ‘New Warrior’. Am ajutat la crearea unui grup local de suport pentru bărbaţii homosexuali care doresc să îşi schimbe viaţa.

Câteodată mă întreb când mă voi opri. Ei bine, lumea trebuie să afle adevărul. Aceste acţiuni vin ca răspuns la această înşelătorie ‘genetică’ servită de media – minciună în a cărei capcană am căzut şi eu victimă. Odată cu extinderea valului de aceptare a căsătoriilor gay, tinerii şi tinerele ce suferă de confuzie sexuală, care provin din familii eşuate ca şi a mea pot cădea într-o deznădejde fără de întoarcere, iar tinerii îşi doresc cu ardoare adevărul.

Deci unde mă voi opri? Voi răspunde ‘niciodată’. Aceste eforturi sunt hrana sufletului meu!

*  Richard Cohen – „Coming Out Straight.”

    Van Den Ardwig – „Battle for Normality”

    Nicolosi – cărţi diverse

**Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii (Statele Unite)

 

Sursă: my story of change

, , , , , , , ,

One Response to Povestea schimbării vieţii mele / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (11)

  1. Victor 27.03.2014 at 18:09 #

    Dacă te lupţi cu homosexualitatea, Contra Curentului îţi oferă gratuit suport software pentru instalare de filtru anti-pornografie, consiliere şi suport emoţional online, telefonic sau faţă în faţă, monitorizare, resurse text, audio şi video despre homosexualitate şi schimbare. Tot ce trebui să faci este să ne contactezi.

Lasă un răspuns