familie

Parinți din statul american Wisconsin, supărați după ce un profesor ține o lecție despre transgenderism unor copii de clasă primară, fără permisiune

Părinții de la o școală primară din orașul american Madison, Wisconsin sunt nemulțumiți pentru că i s-a permis unui profesor de știință să ofere o prezentare despre transgenderism copiilor, fără permisiunea lor.

Unul dintre profesorii școlii, care se prezintă ca fiind „Vica Steel”, pe numele său real Mark „Vince” Busenbark le-a arătat elevilor din ultimul an de școală primară un video despre „Coming out al unui transgender”, afirmând că scopul videoului a fost „ca să cunoască cine sunt eu și cine sunt pe cale să devin”, iar pe oamenii care nu sunt de acord cu filmulețul i-a catalogat drept plini de „frică” și „ură”. Profesorul le-a citit o carte copiilor intitulată „They Call Me Mix / Mi se spune Mix”. Cartea include întrebările „BĂIAT sau FATĂ?” Ești băiat sau  fată? Cum poți să fii în ambele feluri? Câteodată sunt amândouă. Câteodată nu sunt în niciun fel. De cele mai multe ori sunt ceva între cele două. Cartea mai afirmă: „Copil fiind, nu m-am simțit niciodată ca o fată. Nu m-am simțit bine, știind că toată lumea decide și stabilește că sunt fată. În plus, Steel le-a cerut elevilor să i se adreseze cu formularea „Mix” în loc de Mister sau Miss din limba engleză (Domnul sau Doamna).

Părinții au fost extrem de deranjați și supărați din cauza a ceea ce s-a întâmplat la clasă și cerând explicații conducerii școlii cu privire la această problemă, au fost ignorați și nu li s-a dat un răspuns oficial.

„Este scandalos faptul că i se permite unui profesor de știință de sex bărbătesc să expună copiii la o propagandă care promovează confuzie cu privire la biologia de bază și să-i instruiască pe elevi să se adreseze lui printr-un nume, titlul și pronume false”, a declarat unul dintre părinți. „Elevii ușor de influențat nu trebuie folosiți pentru a valida identitatea sexuală a lui Busenbark. Părinții își trimit copiii la școală, fiind încredințați că aceștia vor fi instruiți conform programei academice, și nu pentru a deveni participanți la jocul unui profesor”, a mai adăugat el.

Sursă: foxnews.com



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button