Marşul pentru Viaţă

Interviu | Alexandra Nadane despre Marşul pentru viaţă: „Nu milităm pentru interzicerea avortului, ci pentru schimbarea inimilor oamenilor și forme practice de ajutor”

În cadrul unui interviu acordat Agenției de ştiri Basilica, Alexandra Nadane, cea care şi-a dedicat aproape întreaga viaţă acestei cauze, a vorbit despre scopul adevărat al „Marşului pentru viaţă” şi despre mesajul pe care această acţiune îl transmite societăţii contemporane. „Nu milităm pentru interzicerea avortului, ci pentru schimbarea inimilor oamenilor și forme practice de ajutor”, spune Alexandra Nadane, preşedintele Asociaţiei studenţi pentru viaţă, organizatorul marşului.

De asemenea, ea a subliniat faptul că „marșul este neconfesional și apolitic, dar unește oameni de toate confesiunile și susținători ai diferitelor doctrine politice, care înțeleg că o societate se dezvoltă în măsura în care protejează viața fiecărui membru al ei”.

Alexandra Nadane a semnalat şi un obiectiv major al marşului, şi anume înfiinţarea în fiecare județ a cel puțin un centru de consiliere și sprijin dedicat femeilor în criză de sarcină.

„Doar în acest mod se poate oferi sprijin concret”, a avertizat Alexandra Nadane evidenţiind că „unul dintre motivele pentru care oamenii merg la Marș este că își doresc ca societatea să se mobilizeze și să creeze instrumente de sprijin pentru femeile în criză de sarcină”.

De asemenea, Alexandra Nadane vorbeşte despre sprijinul pe care trebuie să îl acordăm femeilor aflate în criză de sarcină, atrage atenţia că „avortul este o traumă pentru femeie și este pierderea vieții pentru copil”, iar despre alegerea aducerii pe lume a unui prunc venit în mod neașteptat spune că este „un act de eroism”.

Vă prezentăm interviul integral:


Basilica.ro: Sunteţi un adevărat ambasador al luptei pentru viaţă în România. Care a fost cea mai mare satisfacţie, dar şi cea mai mare dezamăgire în această privinţă?

Alexandra Nadane: Mă bucur de fiecare activitate pro-viață în care mă implic. Orice lucru care sprijină viața, oricât de mic, aduce o împlinire, pentru că îi ajută pe ceilalți. Sunt entuziasmată de oamenii pe care îi întâlnesc la trainingurile pro-viață. Mă bucură energia și curiozitatea tinerilor fiindcă asta îi ajută să se formeze, să dăruiască și să aleagă binele în viață. Sunt întâlniri importante la finalul cărora oamenii încep să construiască lucruri frumoase în comunitățile lor.

Dar cred că cel mai mult mă bucură îmbrățișarea de la finalul unei discuții cu o femeie în criză de sarcină care cere ajutor pentru că i s-au închis toate ușile. Acolo e cea mai mare provocare, să reușim să oferim încredere, încurajare, putere unei femei care vrea să aleagă viața, dar i se pare că se luptă cu morile de vânt.

Uneori femeile în criză de sarcină ajung să ceară ajutor după ce și-au pierdut orice nădejde, de aceea e foarte importantă munca de a le ajuta să-și recapete încrederea și să privească viitorul cu seninătate. În multe cazuri află târziu că există soluții și că pot primi sprijin, așa că un „mulțumesc” spus cu pace la final sau gândul că „mă bucur că mă ajutați să nasc acest copil” reprezintă cea mai mare fericire.

În ceea ce privește dezamăgirile, acestea nu provin din mediul exterior, chiar dacă uneori mă lovesc de multe dificultăți care nu sunt ușor de depășit. Mă dezamăgesc situațiile în care nu reușesc să valorific potențialul real al unor contexte, momentele dificile pe care le-aș fi gestionat mai bine dacă aș fi avut mai multă experiență și aș fi știut anumite lucruri, greșelile și minusurile personale care riscă să influențeze rezultatele și relațiile cu cei din jur. Lucrez la asta în fiecare zi, conștientă fiind că atât binele cât și răul sunt iradiante. Nu există un bine care să mă ajute doar pe mine și un rău care să nu-i afecteze pe ceilalți.

Basilica.ro: Când a început această implicare pentru viaţă? Care a fost momentul care a declanşat lupta pentru această cauză?

A.N.: Am știut dintotdeauna că ceea ce se află în pântecele mamei este un copil. Cred că toți știm asta în adâncul sufletului nostru, dar în timpul crizei de sarcină vestea neașteptată și incertitudinile legate de viitor biruiesc această realitate. Când am intrat în clasa a IX-a aveam o dorință foarte puternică de a face lucruri care să-i ajute pe cei din jur. Atunci am descoperit un gând al lui Albert Einstein: „Doar o viață trăită pentru ceilalți e o viață care merită trăită”. Einstein a trăit după acest principiu, iar aceste cuvinte m-au ghidat până am întâlnit oameni deosebiți care m-au sprijinit să merg pe acest drum.

M-am implicat în diferite proiecte și organizații până într-o zi în care, fiind coordonator media la o asociație, am primit un mail de la o tânără de 24 de ani. Scria că este însărcinată, își dorește copilul, dar de două luni părinții o presează continuu să facă avort și a ajuns la capătul puterilor. Mesajul se încheia cu apelul disperat că dacă nu o ajută nimeni va fi nevoită să facă avort, deși nu-și dorește.

Când mi-am anunțat superiorii am fost șocată de reacția lor. Au spus că organizația nu poate ajuta, că se adresează oamenilor cu alte tipuri de probleme și să ignor mesajul. Prima întrebare a fost: „O să pot trăi cu faptul că am ignorat această cerere de ajutor?”. Și cum răspunsul a fost nu, am sunat-o repede și i-am propus să ne vedem. Când ne-am întâlnit i-am spus două lucruri: „orice s-ar întâmpla, de acum încolo te voi ajuta cu tot ce voi putea. Poți să mă consideri sora ta.”. Iar al doilea a fost: „este posibil să se liniștească lucrurile cu părinții, să te împaci cu prietenul, dar viața acestui copil nu o vei putea recupera niciodată”.

A fost un moment emoționant. Era prima dată când întâlnea pe cineva care a încercat să o încurajeze. M-a îmbrățișat și mi-a spus că va păstra copilul. M-am bucurat, dar apoi m-am gândit că dacă se va întoarce acasă e posibil ca părinții să o preseze în continuare să facă avort, iar ea să nu mai aibă puterea să ceară ajutor. Din acest motiv am întrebat-o dacă este de acord să merg cu ea acasă să vorbesc cu părinții ei și a fost de acord.

Când am ajuns părinții au început să spună că nu o pot lăsa să păstreze copilul deoarece nu are unde să stea, nu au ce să-i ofere, nu are asigurare medicală, nu are bani de investigații etc. Am încercat să-i liniștesc rugându-i să facă o listă cu lucrurile de care au nevoie ca să păstreze copilul. Am luat lista, m-am uitat în ochii lor și le-am spus: „Aveți încredere! Vă voi ajuta cu tot ce este aici, numai lăsați-o pe fiica dumneavoastră să păstreze copilul”. Dumnezeu a făcut să se întâmple un miracol și m-au crezut. Din acel moment au început să se bucure că li se va naște un nepot, să se întrebe dacă este băiat sau fată, ce nume îi vor pune, ce naș îi vor alege.

Când m-am întors acasă am început să caut soluții, deoarece eu sau familia mea nu am fi putut să o ajutăm cu tot ce avea nevoie. În cel din urmă am scris un articol pe blog și am sperat că va vedea cineva care va putea să o ajute.

A doua zi a sunat o doamnă care a vrut să ajute cu un medic care să-i supervizeze sarcina, apoi, într-un timp destul de scurt, au apărut mulți oameni care au oferit sprijin. Tânăra a născut, s-a căsătorit cu tatăl copilului, părinții ei s-au liniștit, iar acum mai au încă doi copii. Acela a fost momentul care mi-a schimbat viața. Am înțeles că pentru foarte multe femei în criză de sarcină e important să li se ofere puțin sprijin pentru ca viața lor să se schimbe în bine și să-și poată naște copiii.

Basilica.ro: Ne puteţi spune care este numărul persoanelor pe care le-aţi ajutat să treacă peste momentele dificile şi să aleagă viaţa prin intermediul Asociaţiei Studenţi pentru viaţă şi acum, mai nou, cu ajutorul Centrului Sfânta Alexandra Împărăteasa.

A.N.: În ultimii 8 ani, de când am început să mă implic în activități pro-viață, am întâlnit sute de femei care au trecut prin criza de sarcină și mulți oameni care s-au implicat și le-au sprijinit.

Nu ne-am propus să contorizăm cifrele din două motive. Nu putem spune niciodată că cineva a ales viața și a avut puterea să ducă sarcina la bun sfârșit exclusiv datorită nouă. Al doilea motiv este că anumite activități, mărturii sau mesaje ajung la persoane în criză de sarcină, le ajută, reușesc să-și ducă sarcina la bun sfârșit, iar noi nu aflăm niciodată de ele. Cu atât mai mult nu se pot contoriza schimbările de mentalitate, numărul oamenilor care au fost informați și mai târziu au ales viața sau al celor care au trecut de la o atitudine pasivă la implicarea în activități pro-viață concrete.

La Centrul de consiliere Sfânta Alexandra există o evidență clară pentru că este un centru social. Din octombrie 2017 până în prezent sunt 20 de cazuri care au primit servicii de consiliere psihologică și asistență socială.

Basilica.ro: În anul 2008 a avut loc prima ediţie a marşului pentru viaţă, la Timişoara. Aţi fost implicată în acest proiect? Ne puteţi oferi mai multe detalii?

A.N.: În 2008 aveam 15 ani. Eram în clasa a X-a la Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”. Eram președintele comisiei „Avocatul Elevului” din cadrul Consiliului Municipal al Elevilor din București unde încercam, alături de ceilalți colegi care reprezentau alte licee din București, să găsim soluții la problemele elevilor, să mediem relațiile dintre cadre didactice și elevi, să ajutăm elevii afectați de diferite abuzuri.

În același an început pregătirea pentru obținerea unei certificări în cadrul programului Liderii Mileniului III, care m-a ajutat să susțin în următorii doi ani traininguri de comunicare, lucru în echipă și negocieri pentru elevii de liceu. Tot atunci am aflat și de activitățile umanitare ale Crucii Roșii Filiala Sector 3, unde am coordonat până în 2010 departamentele Social și Media.

În acea perioadă nu știam absolut nimic despre mișcarea pro-viață, despre organizații pro-viață și despre Marșul pentru viață, dar încercam să-i ajut pe cei care aveau nevoie prin mijloacele pe care le aveam la îndemână. Desigur, mereu existau dezbateri cu colegii pe diferite teme și aveam valori clare. Eram pro-viață fără să știu că există organizații pentru viață.

Lucrurile s-au schimbat în 2010 când am întâlnit-o pe tânăra în criză de sarcină de care am povestit anterior, însă n-a mers chiar totul în linie dreaptă. Am simțit o chemare foarte puternică de a face ceva care să le ajute pe femeile în criză de sarcină. Tocmai văzusem cât de mare e nevoia, dar nu știam ce aș putea să fac, unde și cu cine. Apoi am cunoscut o familie tânără care m-a ajutat să ajung la Valea Plopului și să văd ce lucruri frumoase a făcut Părintele Nicolae Tănase pentru mame și copii.

Inițial am vrut să rămân acolo să ajut, dar Părintele m-a convins că e nevoie să fac ceva în București. Au urmat trei ani de căutări, documentări, discuții cu oameni din mediul pro-viață, cunoașterea organizațiilor pro-viață din România, SUA și alte țări, înțelegerea nevoilor și a problemelor cu care se confruntă tinerii.

Momentul în care mi-am dat seama că e nevoie de o organizație de studenți pentru viață a fost când am scris un articol despre cuplurile care se destramă după avort și am primit 25-30 de comentarii de la tinere din diferite orașe ale țării care spuneau că au rămas însărcinate, partenerii nu le susțin, le amenință, iar familiile spun că le vor da afară din casă. Atunci am înțeles că e nevoie de sprijin concret și de informare, de activități constante, nu doar de a spune că avortul este o traumă pentru femeie și este pierderea vieții pentru copil.

În 2013 am fost implicați în organizare, iar din 2014 Studenți pentru viață a organizat Marșului pentru viață în București. Am început să sprijinim pe cât am putut, dar sistematic, organizarea Marșului pentru viață în cât mai multe orașe din România și Republica Moldova. Am propus ca Marșul pentru viață să încurajeze oamenii să fie solidari în jurul unei teme. În 2013 a fost o încercare, au fost trei teme, cea principală „Iubește-i pe amândoi!” și două învecinate: „Iubește și mama și copilul!” și „Asumă, ajută, adoptă!”. În anii următori, fiecare marș a avut o temă clară, un principiu pro-viață adresat tuturor: „Adopția, o alegere nobilă” (2014), „Fiecare viață este un dar” (2015), „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” (2016), „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” (2017). În acest an, 2018, tema este „O lume pentru viață” (2018). Toate aceste teme reprezintă principii care ajută la identificarea soluțiilor care să rezolve problemele concrete ale crizei de sarcină.

Au fost foarte importante efortul și implicarea celor care au organizat primul Marș pentru viață în 2008 și al celor care au organizat în anii următori la București, Iași, Satu Mare, Cluj și în celelalte orașe. Lucrurile s-au dezvoltat pe ceea ce au făcut înainte.

Două dintre cele mai importante propuneri făcute cu ocazia Marșului pentru viață, care au nevoie să fie implementate cât mai repede sunt: acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizații pentru femeia însărcinată, care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii, și înființarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate, unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui asistent social specializat în criză de sarcină și de alte forme de sprijin potrivite nevoilor ei.

Considerăm că existența în fiecare județ a cel puțin un centru de consiliere și sprijin dedicat femeilor în criză de sarcină este unul dintre obiectivele majore ale Marșului pentru viață. De ce? Pentru că doar în acest mod se poate oferi sprijin concret, iar unul dintre motivele pentru care oamenii merg la Marș este că își doresc ca societatea să se mobilizeze și să creeze instrumente de sprijin pentru femeile în criză de sarcină.

Adaug că nu milităm pentru interzicerea avortului, ci pentru schimbarea inimilor oamenilor și forme practice de ajutor.

Marșul este neconfesional și apolitic, dar unește oameni de toate confesiunile și susținători ai diferitelor doctrine politice, care înțeleg că o societate se dezvoltă în măsura în care protejează viața fiecărui membru al ei.

Ultima statistică despre numărul avorturilor în România, pentru perioada 1958 – 2016 este 22.876.056 avorturi. Ultima estimare la nivel mondial ne plasează pe locul 5, iar Republica Moldova pe locul 6, în topul țărilor cu cel mai mare procent de avorturi raportat la populație.

Basilica.ro: Cifrele care vorbesc despre numărul de avorturi din România sunt înfiorătoare. Vă rog să transmiteţi un mesaj tuturor persoanelor care se află într-o situaţie presantă şi sunt tentate să dea curs unui avort.

A.N.: Alegerea nașterii unui copil venit în mod neașteptat este un act de eroism. Cu toate că este o alegere foarte grea, este cea mai frumoasă cale. Nimic nu se poate compara cu fericirea unei mame care a luptat din greu pentru viața ei și a copilului, iar acum sunt bine amândoi.

Soluțiile care ajută cu adevărat sunt cele care ajută mama și copilul să fie împreună și să se bucure de viață. Greutățile vor trece, dar vă veți bucura de copil. E prea mare numărul celor care ar fi putut fi printre noi și ar fi putut face lucruri bune în această lume, dar n-au primit șansa să se nască. La fel cum este foarte mare numărul femeilor afectate de această traumă. Sunt dureroase regretele femeilor care au făcut avort crezând că n-au de ales. Aveau, dar nu a fost cine să le sprijine!

Este important să știți că există soluții. Căutați o organizație sau un centru care sprijină femeile în criză de sarcină. Discuția cu un consilier vă va ajuta să descoperiți o mulțime de oportunități la care nu v-ați gândit. Cereți sprijinul celor din jur spunându-le prin ce treceți.

Și cred că atunci când o femeie în criză de sarcină se roagă lui Dumnezeu să o ajute, Dumnezeu îi va trimite „om” care să o ajute. Va lumina sufletul cuiva să se înmoaie văzând că în apropiere se află o femeie în criză de sarcină care are nevoie de ajutor. Cereți și vi se va da, bateți și vi se va deschide! Dumnezeu vă iubește și iubește copilul pe care îl purtați în pântec. E copilul Lui, pe care vi l-a încredințat să îi purtați de grijă! Vă va ajuta să îi purtați de grijă, ba chiar vă va purta de grijă la amândoi!


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate