Guvernul francez vrea să incrimineze penal site-urile cu elemente pro-viață

25552791312_7b85041300_z

LifeSiteNews, 29 septembrie 2016

Laurence Rossignol (foto), Ministrul pentru Familie, Copii și Drepturile Femeii a declarat că guvernul pregătește un proiect care să plaseze sub incidența legii penale site-urile care le informează pe femei cu privire la riscurile avortului și alternativele pe care le au dispoziție.

Penalizările ar putea cuprinde închisoarea și amenzi de până la 30.000 de euro.

Noul delict se va numi „obstrucție digitală” și va urmări să elimine ceea ce Rossignol a numit „manipulare” și „informații părtinitoare” cu scopul de a convinge femeile să nu facă avort.

Franța are încă din 1993 legi care pedepsesc „manevrele morale și psihologice” menite să convingă femeile să nu avorteze, dar acestea au fost rareori puse în practică, deși prevăd închisoare și amenzi.

Aceasta pentru că felul în care este formulată legea lasă loc pentru penalizarea și criminalizarea abuzivă a oricărui gest. Un bun exemplu este octogenarul Xavier Dor, medic pediatru care a primit o amendă de 10.000 de euro pentru că i-a dăruit unei femei care se pregătea să intre într-o clinică de avort o pereche de botoșei pentru copii.

Dacă o astfel de lege se va face cu privire la site-urile pro-viață și de consiliere în criza de sarcină, va fi destul de greu de dovedit că o femeie anume a fost presată personal să păstreze copilul doar pentru că a vizitat un astfel de site.

Aceste site-uri continuă să rămână pe locurile întâi în motoarele de căutare, în ciuda faptului că guvernul francez a investit masiv în campanii online pro-avort.

Într-un interviu, ministrul Rossignol a spus că a te pronunța împotriva avortului este o opinie pe care oricine și-o poate exprima liber, dar ceea ce guvernul francez ar vrea să pedepsească este „disimularea”, faptul că aceste site-uri păcălesc, dând de înțeles că sunt pro-avort, susțin că oferă informații complete despre procedură, dar în realitate vor să facă femeile să se simtă „vinovate” și să le convingă să renunțe la avort.

„Întreruperea voluntară de sarcină” (IVG) este finanțată în Franța de la bugetul de stat în primele 12 săptămâni de gestație.

„Avortul este un drept în Franța și recunoscut ca atare de lege. Femeile ar trebui să poată alege în deplină libertate”, a adăugat oficialul francez, citat de LifeSiteNews. Ceea ce își dorește guvernul actual este ca aceste site-uri să se prezinte clar de la bun început ca fiind anti-avort, a explicat Rossignol.

Dar, dacă cineva analizează site-ul Guvernului pentru informații www.ivg.social-sante.gouv.fr, se vede, totuși, că femeile nu se pot aștepta la informații complete de acolo, căci site-ul este fără echivoc pro-avort: denunță în mod explicit „anumite site-uri” care vorbesc nu doar despre avort, ci și despre maternitate; minimalizează posibilele efecte negative ale avortului asupra mamei; descrie avortul chirurgical vorbind despre îndepărtarea „oului” (nu a embrionului).

Rossignol, într-un interviu acordat site-ului Rue89, discută despre „vulnerabilitatea” femeilor care sunt însărcinate și îi acuză pe cei care ar încerca să le facă să renunțe la ideea de a avorta că sunt „minoritari” și „fanatici”, iar site-urile lor le caracterizează drept „toxice”.

Întrebată dacă s-a consultat totuși cu aceștia înainte de a propune o lege care îi vizează, ministrul a exclus orice contact cu organizațiile respective.

Dar despre libertatea presei și a internetului ce opinie are? Rossignol proclamă că ea nu poate „limita libertatea de opinie.” Ea vrea doar să „limiteze disimularea unei opinii”. Dar, totul indică faptul că exact opinia in sine – orice element pro-viață, orice atitudine anti-avort, chiar și parțială – trebui să fie pedepsită de legea penală franceză. La finalul interviului de la Rue89, premierul francez mai afirmă că este în curs de a contacta marile rețele de socializare online – YouTube, Twitter și Facebook – pentru a le determina să boicoteze mesajele site-urilor pro-viață.

Citește și (Neo)cenzură în Franța. Clipul cu copii cu Sindrom Down, interzis fiindcă le prezintă viitoarelor mame o singură opțiune: viața pentru copilul lor

Citește și Un activist pro-viaţă din Franţa, în vârstă de 84 de ani, a fost amendat cu 10.000 de euro

 

, , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns