Marxism cultural

Fost expert UNICEF: Se mai lucra în taină la o strategie națională, cea privind „egalitatea de gen”

de Mirela Florescu

Acest articol se mai putea numi: „…sau ce ar trebui să învățăm din succesul repurtat de societatea civilă românească în cazul respingerii Strategiei de Educație Parentală”.

Cu toții ne amintim cât de mult ne-am scandalizat după ce am citit în Strategia Națională de Educație Parentală (SNEP), pusă „în dezbatere pe șestache” pe site-ul Ministerului Educației, că statul își propune să educe părinții cu privire la noi modele de familie (se înțelege că altele decât familia care poate da naștere copiilor în mod natural).

Și mai mult ne-am scandalizat când am aflat că ministerul nici măcar nu fusese autorul documentului, ci UNICEF și trei mari fundații românești, FONPC, FCN și HoltIS. Că documentul fusese pus în dezbatere, fără știrea ministrului, de către „acoperiții” „frontului ideologic” de prin minister, oameni care, prin intermediul organizațiilor menționate, primesc de ani de zile bani din finanțări internaționale pentru a construi, cărămidă cu cărămidă, noua educație ideologizată (gender & LGBT).

Ne-am speriat, nu doar că ne-am scandalizat. Pentru că, după astfel de dezvăluiri, se poate pune în mod legitim întrebarea ce se întâmplă cu securitatea și suveranitatea națională atunci când instituțiile statului sunt infiltrate la cel mai înalt nivel și deturnate în mod nedemocratic de către o minoritate de experți aflați în soldă străină.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Ei bine, se pare că este momentul să ne scandalizăm ȘI MAI MULT. Pentru că în scenă intră… încă un EXPERT.

Eugen Crai este un domn care tună și fulgeră pe Facebook, comparând Coaliția pentru Familie cu mișcarea legionară și acuzând ierarhii Bisericii Ortodoxe Române că vor să… martirizeze homosexualii. E greu să ÎI ACORZI credibilitate.

Eugen Crai a lucrat ca expert la UNICEF România, a condus o fundație pentru minoritatea rromă și a fost consilier pentru problemele minorităților la Ministerul Educației. E greu să NU-I ACORZI credibilitate.

Eugen Crai s-ar încadra la categoria intelectualilor liberal-progresiști: critică BOR pentru fundamentalism, îi aplică în trecere un croșeu virtual Președintelui Academiei (nu e clar dacă pentru presupus naționalism sau pentru… „latinism”) și se îngrijorează în legătură cu „un tsunami de homofobie” (așa numește el respingerea SNEP de către opinia publică românească).

Eugen Crai a lăsat, de curând, să-i zboare porumbelul cu privire la alt proiect la care se mai lucra în culise:

„Concomitent cu asasinarea proiectului SNEP în baza unei argumentații care contravine valorilor statuate în chiar Constituția acestei țări [sic!], s-a mai produs o asasinare care este invizibilă în spațiul public: STRATEGIA PRIVIND EGALITATEA DE GEN ÎN EDUCAȚIE!

Această strategie privind egalitatea de gen nu se născuse (public) încă… Ea nici nu a mai avut șansa să ajungă în consultare publică pentru că a fost… avortată!”

Vai, dar dl. Crai folosește mai sus figuri de stil care se încadrează la categoria: „Gura păcătosului adevăr grăiește”, căci, exact ca și cea mai fundamentalistă băbuță, intelectualul liberal-progresist tocmai a echivalat avortul cu… asasinatul!

Se preface a uita că proiectele de legi și de politici publice sunt supuse dezbaterii tocmai cu scopul de a fi îmbunătățite (și aprobate) sau respinse (și „avortate”). Cu alte cuvinte, este perfect legal (și chiar constituțional!) „să ucizi” un proiect de lege atâta timp cât aceasta se face în mod transparent și democratic, adică tocmai prin dezbaterea pe care autorii secreți ai strategiei încercaseră să o evite strecurând pe site-ul MEN, în perioada concediilor și a vacanței școlare, un proiect în care se menționa că, în absența reacțiilor, acesta se va considera în mod automat adoptat în forma respectivă.

Eugen Crai este foarte dezamăgit, pentru că revolta publică produsă de SNEP tocmai a determinat guvernul PSD să nu mai pună în aplicare câteva angajamente din programul de guvernare, cum ar fi:

„Egalitatea de gen reprezintă un domeniu prioritar în modelul social pe care îl propunem. Intenționăm să promovăm energic întregul set de prevederi antidiscriminare, pentru a crește eficiența lor. Avem în vedere atingerea acestui obiectiv inclusiv prin parteneriate cu organizațiile nonguvernamentale specializate.” (Programul de Guvernare PSD 2017-2020, pg. 7)

„Includerea în programa școlară a noțiunii de violență de gen și a perspectivei de gen.” (Programul de Guvernare PSD 2017-2020, pg. 55)

Vai, dar dl. Crai, un susținător al mișcării de #rezist-ență anti-PSD, tocmai a mărturisit că este un fan al programului de guvernare PSD 2017-2020?

Și cine anume lucra la „STRATEGIA PRIVIND EGALITATEA DE GEN ÎN EDUCAȚIE”? Guvernul, sau tot „clienții” UNICEF implicați în scandalul SNEP? Dl. Crai spune că răspunsul la această ultimă întrebare este guvernul (respectiv, MEN). Dar cred că tocmai am dovedit cât de contradictorie este personalitatea d-lui Crai. Și, dacă este să nu îi acordăm credibilitate la acest punct, o altă întrebare legitimă care se naște este: Cine mai guvernează la ora actuală România?

Succesul repurtat de societatea civilă creștină în cazul retragerii SNEP este poate primul moment din istoria post-1989 când în România a guvernat cu adevărat poporul.

Acest succes explică de ce vectorii de putere (reali și „acoperiți”) din România se tem atât de mult de referendumul pentru căsătorie. Succesul acestui exercițiu de democrație directă i-ar priva de putere – și de robinetul banilor externi care finanțează ideologia gender & LGBT.

Acest succes mai atrage atenția cu privire la stringenta necesitate a unei legi care să ceară ONG-urilor să-și declare și să-și afișeze vizibil finanțările externe.

Acest succes, datorat faptului că pesediști și #rezist-enți s-au revoltat ÎN COR, ne mai dovedește ceva în Anul Centenar: cât de puternici suntem când ne unim.

Dacă vom putea să ne regăsim la fel în exercițiul referendumului pentru căsătorie, vom respinge cu succes orice încercare viitoare de ideologizare a educației și de impunere a viziunilor „alternative” despre familie în cultura românească.

Ministerul NU își asumă strategia de educație parentală. A fost creată de UNICEF și trei organizații românești

VIDEO. În 2016, directoarea FONPC, care a creat Strategia de educație parentală, se pronunța în favoarea Barnevernet în cazul Bodnariu

Strategia națională de educație parentală propunea crearea unui Barnevernet local

Academia Română despre Strategia de educație parentală: În anul Centenar, renunțarea la tradiții ar însemna un act de trădare națională


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button