homosexualitate

Convertirea la creștinism a unei lesbiene, profesor universitar / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (10)

rosariade Rosaria Champagne Butterfield, 7 februarie 2013 

Cuvântul Iisus îmi stătea în gât asemenea unui ghimpe; indiferent de cât de mult mă înecam, nu-l puteam da afară. Cei care se numeau creștini îmi provocau milă și furie. Ca și profesor universitar mă săturasem de acei studenți care păreau să creadă că „a-L cunoaște pe Iisus” însemna să cunoști puțin altceva.

Creștinii erau în special cititori neprofesioniști, întotdeauna profitând de ocazie pentru a insera un verset din Biblie într-o conversație cu același scop ca al unui semn de punctuație: pentru a o termina, dar nu și desăvârși.

Prostesc. Lipsit de rost. Primejdios. Asta e ceea ce credeam eu despre creștini și zeul lor Iisus, care în picturi îmi părea la fel de puternic ca un fotomodel dintr-o reclamă la Breck Shampoo.

Ca profesor universitar de engleză și de studii feministe, pe punctul de a deveni o radicală pe viață, îmi pasa de moralitate, dreptate și compasiune. Pasionată de perspectivele asupra lumii ale lui Freud, Hegel, Marx și Darwin, mă străduiam să stau alături de cei văduviți de putere. Puneam mare preț pe moralitate. Și poate că l-aș fi putut înghiți pe Iisus și pe șleahta lui de războinici dacă n-ar fi fost alte forțe culturale care susțineau Dreptul Creștin. Remarcă sarcastică a lui Pat Robertson din Convenția Națională Republicana din 1992 m-a făcut să întrec  măsura: „Feminismul”, surâdea acesta în mod batjocoritor, „le încurajează pe femei să-și părăsească soții, să-și ucidă copii, să practice vrăjitoria, să distrugă capitalismul și să devină lesbiene.” Într-adevăr. Sunetul de dogmă creștină care mă-nconjura și se îmbina cu politicile republicane îmi atrăgea atenția.

După ce cartea radicală mi-a fost publicată, m-am folosit de postul universitar pentru a înainta pprincipiile de la sine înțelese ale unei profesoare universitare de stânga și lesbiene. Partenera mea și cu mine aveam multe interese vitale: campania împotriva SIDA, sănătatea copiilor și educarea lor, salvarea Golden Retriever-ilor, biserica noastră (Unitarian Universalist), asta numai ca să numesc câteva. Chiar dacă te încredeai în poveștile de groază ale lui Robertson și a celor de soiul lui era greu să argumentezi că partenera mea și cu mine eram orice altceva în afară de niște buni cetățeni și buni îngrijitori. Comunitatea LGBT pune preț pe ospitalitate și-o aplică cu îndemânare, sacrificiu și integritate.

Am început să cercetez Dreptul Religios și politicile lor de ură împotriva homosexualilor ca mine. Pentru a face asta, aveam nevoie să citesc singura carte ce, conform gândirii mele, i-a abătut pe atâția oameni de la calea cea dreaptă: Biblia. În timp ce eram în căutarea unui erudit în privința Bibliei, care să mă ajute în cercetarea mea, mi-am lansat primul atac asupra treimii nesfinte a lui Iisus, politicilor republicane și a patriarhatului, sub forma unui articol în ziarul local despre Promise Keepers. Era în 1997.

Eram o epavă. Nu voiam să pierd tot ceea ce iubeam. Dar vocea lui Dumnezeu îmi cânta o melodie optimistă de iubire printre rămășițele  lumii mele.

Articolul a declanșat multe feedback-uri, atât de multe încât țineam câte o cutie de xerox de fiecare parte a biroului meu: una pentru mailurile de la critici, altele pentru cele de la fani. Dar o scrisoare primită mi-a sfidat sistemul de organizare. Era de la pastorul Bisericii Prezbiteriene Reformate din Siracuza. Era o scrisoare binevoitoare și curioasă. Ken Smith mă încuraja să explorez tipul de întrebări pe care le admir: Cum ai ajuns la interpretările tale? Cum de știi că ai dreptate? Crezi în Dumnezeu? Ken nu argumenta împotriva articolului meu; mai degrabă îmi cerea să-mi apăr presupunerile care-l susțineau. Nu știam cum să îi răspund, așa că am aruncat-o. Mai târziu în noaptea aceea, am cules-o din coșul de gunoi și am pus-o înapoi pe biroul meu, de unde s-a holbat la mine o săptămână întreagă, confruntându-mă cu perspectiva asupra lumii care-mi cerea un răspuns. Ca intelectual postmodernist, operam din perspectivă istorică materialistă, însă creștinismul reprezintă o perspectivă supranaturală. Scrisoarea lui Ken lovea tocmai în integritatea proiectului meu de cercetare fără ca el să știe asta.

Prieten cu dușmanul 

Odată cu acea scrisoare, Ken a inițiat în cazul meu doi ani în a-mi aduce mie, unei păgâne, biserica mai aproape. Doamne, îmi văzusem contribuția de versete biblice pe placardele de la marșurile Gay Pride. Îmi era clar ca lumina zilei  faptul că acei creștini care mă batjocoreau în acele zile se bucurau de faptul că eu și toți cei pe care îi iubeam vom ajunge în iad. Nu asta făcea și Ken. El nu mă batjocorea. El încerca o apropiere de mine. Deci, atunci când în scrisoarea lui mă invita la  cină, am acceptat. Motivele mele de la vremea respectivă erau sincere: cu siguranță asta îmi va face bine la cercetare.

Altceva s-a petrecut. Ken, soția lui, Floy, și cu mine am devenit prieteni. Au intrat în lumea mea. Mi-au cunoscut prietenii. Am făcut schimb de cărți. Am discutat deschis despre sexualitate și politică. Nu se purtau ca și cum asemenea conversații îi murdăreau. Nu mă tratau ca pe o tabula rasa. Când mâncam împreună, Ken se ruga într-un mod de care nu mai auzisem înainte. Rugăciunile sale erau adânci. Vulnerabile. Se căia de păcate în fața mea. Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Dumnezeul sau era sfânt și hotărât, însă milostiv. Și întrucât Ken și Floy nu mă invitau cu ei la biserică, știam că eram în siguranță ca prietenă a lor.

Am început să citesc Biblia. Am citit în felul în care un lacom înfulecă mâncarea. Am citit-o de multe ori anul acela în traduceri multiple. La o cină unde partnera mea și cu mine eram gazdele, prietena mea transsexuala J mă prinse într-un colț în bucătărie. Și-a pus mâna ei mare deasupra alei mele. M-a avertizat „cititul Bibliei te schimbă, Rosaria”. Tremurând, i-am șușotit: „Dar dacă e adevărat, J? Dacă Iisus e cu-adevărat Domnul înviat? Dacă suntem cu toții într-o mare încurcătură?”

J a răsuflat adânc. Mi-a spus „Rosaria, eu am fost un pastor prezbiterian timp de cincisprezece ani. M-am rugat ca Dumnezeu să mă vindece, dar n-a făcut-o. Dacă vrei, o să mă rog pentru tine.”

Am continuat să citesc Biblia, iar în tot timpul acesta luptam împotriva ideii cum că a fost scrisă din inspirație divină. Dar Biblia a reușit să-și facă un loc mai mare înăuntrul meu. S-a revarsa în lumea mea. M-am luptat împotriva ei cu toată puterea mea. Apoi, într-o dimineață de duminică, m-am sculat din patul iubitei mele lesbiene, iar o oră mai târziu stăteam în banca dintr-o biserică Prezbiteriană Reformată din Siracuza. În conformitate cu tunsoarea mea nefeminină, mi-am reamintit că am venit să-l întâlnesc pe Dumnezeu, nu să mă integrez. Imaginea care-mi reverbera, aceea cu mine și toți cei dragi suferind în iad mi se revarsa în conștiința și mă cuprindea în gheare. Mă luptam cu tot ceea ce puteam. Nu voiam asta. Nu cerusem asta.

Am pus în balanță urmările. Și nu mi-a plăcut ce ieșea din calculul meu.

Însă promisiunea lui Dumnezeu se reverberă în lumea mea asemea unor valuri. Într-o zi de sărbătoare, Ken a ținut o predică la Ioan 7,17: „De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă eu vorbesc de la mine însumi.” Versetul ăsta a scos la iveală primejdia în care mă aflam. Eram o intelectuală. Eram plătită să citesc cărți și să scriu despre ele. Mă așteptam ca în toate domeniile vieții înțelegerea să vină înaintea ascultării. Iar eu voiam ca Dumnezeu să-mi arate, pe măsură cunoștiințelor mele, de ce homosexualitatea este un păcat. Voiam ca eu să fiu judecătorul, nu cel judecat.

Cu toate acestea, versetul promitea înțelegere după ascultare. Mă luptam cu întrebarea: Chiar voiam să înțeleg homosexualitatea din punctul de vedere al lui Dumnezeu, sau doar voiam să mă cert cu el? M-am rugat în noaptea aia ca Dumnezeu să-mi dea voința de a da ascultare înainte de a pricepe. M-am rugat mult până-n zorii zilei. Când m-am uitat în oglindă, eram aceeași. Dar când m-am uitat în inima mea prin prisma Bibliei, m-am întrebat: „Chiar sunt o lesbiană sau toată chestia asta a fost doar un caz de identitate greșită? Dacă Iisus poate să nimicească lumea și să desprindă trupul de suflet, ar putea face ca adevărata mea fire să răzbată? Cine sunt eu? Cine vrea Dumnezeu să fiu?”

Apoi, într-o zi ca oricare alta, m-am întors către Iisus, fără nicio reținere. În acest război al punctelor de vedere, Ken era acolo pentru mine. Floy era și ea acolo. Biserică care se rugase pentru mine de ani de zile era acolo. Iisus era cel învingător. Iar eu eram o epavă. Nu voiam să pierd tot ceea ce iubeam. Dar vocea lui Dumnezeu îmi cânta o melodie optimistă de iubire printre rămășițele lumii mele. Credeam oarecum ca dacă Iisus putea să învingă moartea, la fel putea să-mi și reconstruiască lumea. M-am bucurat, mai întâi timid iar apoi cu patimă din consolarea Sfântului Duh. Mi-am odihnit sufletul într-o pace personală, apoi într-o comunitate, iar în ziua de azi, sub legământul unei unei familii, unde cineva îmi spune „sotie” și mai mulți mă numesc „mamă”.

N-am uitat de sângele vărsat de Iisus pentru această viață a mea.

Iar viața mea de dinainte îmi stăruie în marginile inimii mele, strălucind și tăioasă ca un cuțit.

(Rosaria Champagne Butterfield este autoarea volumului The Secret Thoughts of an Unlikely Convert. Ea locuiește împreună cu familia ei în Durham, Carolina de Nord. Soțul ei este preot la biserica presbiteriană din Durham.)

 

Sursă: Christianity today

Traducere: Flavia-Maria Hemcinschi


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button