Ce promovează ONU ca drepturi ale omului pe unul din canalele sale de social media: iubirea homosexuală, transexualitatea, familiile formate din doi bărbați și un copil

Anul acesta a fost realizată prima emisie de timbre sub sigla ONU cu tematică LGBT. Aceasta face parte din campania Free & Equal, de promovare a „egalității persoanelor LGBT” și contracarare a violenței îndreptate împotriva acestora. Timbrele prezintă prin ilustrații stilizate tematici precum iubirea homosexuală, transexualitatea, familiile formate din doi bărbați și un copil:

codxokhw8aacvsc

Pe pagina de Twitter UN Free & Equal, creată în 2013, mai găsim mesaje precum următoarele:

cqx51dpwaaalyky

Sunt mândru că fac parte din lupta globală împotriva homofobiei și transfobiei. Sunt mândru de contribuția ONU la progres.

Ban-Ki-Moon, Secretar General ONU

 

cwwtvy9xuaao-9x

Peste tot în lume sunt milioane de persoane care se luptă pentru a-și păstra identitatea și a iubi pe cine doresc. Așa că vă cer să continuați lupta. Să strigăm tare și cu mândrie, până când toți oamenii vor fi liberi și egali.

Ban-Ki-Moon, Secretar General ONU, la ceremonia în cadrul căreia Fundația anti-SIDA a lui Elton John i-a înmânat un premiu

 

ziua-copilului-la-onu

Fiecare viață tânără este prețioasă. Sunt îngrijorat cu privire la adolescenții și tinerii LGBT care sunt intimidați la școală, respinși de familie și care ajung să trăiască pe străzi. Toți oamenii trebuie protejați de violență și discriminare – indiferent cine sunt și pe cine iubesc.

Ban-Ki-Moon, Secretar General ONU, de Ziua Universală a Copiilor

Trimite-i CHIAR ACUM, înainte de 14 decembrie, un mesaj ambasadorului României la ONU:

Adresa de email: newyork-onu@mae.ro

Domnului Ion Jinga, Ambasador extraordinar si plenipotentiar,
Reprezentantul Permanent al României la ONU, New York

Excelență,

De curând, 84 de țări au votat în al 3-lea Comitet ONU pentru o rezoluție care să ducă la reconsiderarea mandatului Expertului ONU pe probleme de Orientare Sexuală și Identitate de Gen (SOGI), deoarece acest mandat nu are bază juridică și promovează o agendă ideologică ultra-radicală, ce amenință să intre în conflict cu ethosul multor țări membre ONU.

România, din păcate, a susținut mandatul acestui expert, care își propune, printre altele, obligarea liderilor religioși să propovăduiască alt mesaj decât le cere conștiința, credința și tradiția, dar și introducerea în școli de programe educaționale care să îi învețe pe copii că toate comportamentele sexuale, inclusiv cele de risc, sunt acceptabile și că nu există doar două sexe biologice, ci o multitudine de așa-zise „identități de gen”.

Excelență,

România ar mai putea avea șansa de a face ceea ce este corect și de a se opune ideologizării instrumentelor ONU de protejarea drepturilor omului, votând împotriva mandatului expertului SOGI în Adunarea Generală ONU când aceasta se va discuta, posibil în jurul datei de 14-16 decembrie 2016 sau la o dată ulterioară.

Cu stimă,

______(nume)_________,
cetățean român

 

Citește și Proaspăt-numitul expert ONU în probleme LGBT are o agendă ultra-radicală, de schimbare a normelor culturale la nivel global

Citește și Controversă la ONU: pe 14-16 decembrie 84 de state vor rediscutarea oportunității unui post nou-creat de expert ONU în probleme LGBT

Citește și Gabriele Kuby: „Întemeierea unei Familii prin Căsătorie reprezintă cel mai revoluționar act. Nu este vorba de înapoiere, ci dimpotrivă, de a construi viitorul pentru următoarele generații”

 

,

No comments yet.

Lasă un răspuns