avortcriza de sarcinăMarşul pentru Viaţă

Zoe: ”Știam că propria mea mamă a vrut să mă avorteze. Dar tot mă gândeam să fac și eu la fel cu copilul meu” / Mărturii despre criza de sarcină #17

101 femei fericite

M-am căsătorit cu soțul meu pe când aveam 21 de ani. Acum am 33. Înainte să mă cunosc cu Claudiu, soțul meu, locuiam în Berceni. Eram al treilea copil în familia mea mutilată de mama, care făcuse un număr mare de avorturi; câteva de gemeni, dar și alți copii.

Și, prin ’83, când aflase că e din nou însărcinată, cu mine, voia să mai facă un avort. Pe atunci era ilegal avortul în diferite situații și era destul de riscant să practici așa ceva, că te turna cineva și suportai consecințele…

Au chemat o moașă la apartament „să pună în mișcare treburile”, dar tocmai în acel moment de pe hol se auzeau niște țipete teribile. Ce se întâmplase!? Vecina de palier murise în timpul unui avort și soțul dânsei striga disperat pe hol! Tata a ieșit să vadă. Moașa s-a făcut nevăzută. Așa m-au lăsat și ai mei să trăiesc…

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Aflasem toate astea pentru că stăteam mereu cu urechile ciulite pe când mama avea musafiri. M-au născut, m-au botezat… Aflasem de asemenea că tatăl meu voia să-mi pună numele „Zoe”, care, în greacă, înseamnă „viață”. Trecusem o dată pe lângă moarte.

La vârsta de 5 ani, din cauza unui ganglion inflamat și infectat, era din nou să îmi pierd viața. Am trecut și de acel moment cu bine. Când ne-am mutat la țară, aveam vreo 14 ani; cum n-avusesem baltă în fața blocului, m-am dus la scăldat. Era să mă înec… Noroc de Lupu, câinele nostru, care m-a salvat. În clasa a cincea, o prietenă era să fie călcată de tramvai. Am tras-o și am scăpat amândouă. Deci pe lângă moarte am trecut de multe ori! Tot așa… peripeții, peripeții…

M-am căsătorit cu Claudiu. Ne cunoscusem în București. Întâi am stat pe la soacră-mea, mai apoi cu chirie, pe urmă ne-am mutat de tot aici, la țară.

Pe la 25 de ani am născut primul copil…19 aprilie 2009, ziua de Paști. Foarte dorit… o fetiță. Mai apoi, luam pastile. Duhovnicul meu, că păstram legătura strâns cu el, îmi zicea să nu le iau. Eu nu știam: să le iau, să nu le iau. Nu știam ce vreau: „Părinte, eu dacă nu le iau rămân gravidă!” „Și ce se întâmplă?”

Am rămas din nou însărcinată. Nici un an diferență de la primul copil. Am vorbit cu mama. Ea a început să plângă. Pentru ea, a face un avort e destul de normal, asta îmi tot sugera. Mama, mai era cum era, dar soacră-mea mă suna și ea: „Tu nu ești sănătoasă la cap! Îi distrugi viitorul lu’ Ramona, Ramona fiind primul copil. Cum să mai faci acum un copil!? O mai lași să crească 4-5 ani și pe urmă te mai apuci de făcut!”

El, Claudiu, când a aflat, a început să plângă. Plângea ca un copil… Plângea nevoie mare!

„Te duci și-l dai afară! Te duci și-l dai afară!” Atât îmi tot spunea. Eu tăceam, nu ziceam nimic. Începuse să mă mustre conștiința. Mă gândeam pe toate părțile… Cum să îmi omor copilul!? Nu mai puteam! Zilele treceau… Eram stresată încontinuu… Mama, soacră-mea, soră-mea, Claudiu și toată lumea… Toți aveau ceva cu mine! Toți erau împotrivă! Toți mă presau.

 

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com Mărturiile vor fi publicate la FemeiFericite.com sau AvorturiRegretate.ro Numele și datele personale nu vor fi făcute publice decât la cerere.

 

Timpul trecea. El era din ce în ce mai rece, din ce în ce mai dur. Aveam vreo lună jumătate de sarcină și el zicea: „Dacă nu te duci să îl dai afară, îți fac eu ceva să-l pierzi!” Și zic eu: „Bine atunci! Mă duc să îl dau afară, dacă tu nu înțelegi și nu vrei, asta am să fac!”

Deși știam că eu puteam să nu mai fiu, că mama mea voia să mă avorteze, nu m-am gândit la asta când mă încolțeau îndoielile cu privire la ce îmi ziceau toți legat de sarcina mea.

Totuși, nu simțeam că pot să fac asta. Mi-aduc aminte că, atunci când eram singură în cameră, era lumina stinsă și plângeam și vorbeam cu copilul din burtică și îi tot ziceam: „Mami nu te omoară, că Mami te vrea! Lasă, Mami, că timpul trece. Mare-i Dumnezeu!” și discuții din astea, care creau o legătură între mine și copil din ce în ce mai strânsă. Știam deja cum avea să arate copilul.

Cu Claudiu mă certam mereu. Pe el îl tot presa și influența mama lui. Mai avea și patimi pe care nu le suportam și care reprezentau un motiv în plus de ceartă. Până prin luna a șasea, că păstrasem sarcina, se uita la mine de parcă eram gravidă cu altul. În ochii lui, eram un gunoi. Mă umilea, mă înjosea… Mă făcea să mă simt cea mai urâtă, cea mai proastă, cea mai grasă, cea mai-cea mai… Îmi zicea că nici nu-l mai atrag. Pentru o femeie este foarte greu de suportat disprețul soțului.

Eram foarte stresată! Mă simțeam ultima… Toată sarcina am fost într-o situație groaznică! Pe fond nervos, îmi ieșiseră niște niște pete infecțioase, pe tot corpul, niște blânde, ca niște furuncule, care supurau și se infectau. O babă care mă văzuse zicea că am făcături.

Mă simțeam așa de rău! Dar citeam Acatistul Sfântului Nicolae. Eram sigură că o să mor la naștere. Așa își tot bat dracii joc de oameni.

Pe 6 decembrie 2010, am născut. Surprinzător, Claudiu, când a venit la spital, a vrut să o țină în brațe. După ce am adus-o acasă, a început să se poarte normal. Culmea, el nu se comportase niciodată normal! A ajuns în situația în care a fost nevoit să rămână singur cu copila. Eu eram plecată, ea avea doar câteva luni, trebuia să-i schimbe scutecele, să îi pună lapte. Deci Dumnezeu l-a adus într-un punct în care era ceva de genul: „N-ai vrut-o, dar totuși ești răspunzător!”

Acum ne mai dorim un copil! Prima fetiță ne-am dorit-o, a doua n-a vrut-o el, a treia fetiță a venit pur și simplu, al patrulea copil o să fie, pentru că vrea el. Deși există ceva riscuri, am vorbit cu un medic și se poate. Însă aș adăuga, că aici e mai mult mâna Celui de sus. Pentru că fără Dumnezeu nu faci nimic în viața asta!

Zoe, București
14.02.2016

Sursa: FemeiFericite.com

Citește aici mai multe mărturii despre criza de sarcină

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button