Marşul pentru Viaţă

Ziua Femeii la București: Studenții pro-viață și tinerii din Protoieria Sector 4 au dăruit flori în maternități

de Redacția Stiripentruviata.ro

Mamele din trei maternități bucureștene au primit flori miercuri, de Ziua Femeii. Acțiunea „Flori pentru mămici” a fost organizată în cadrul Lunii pentru viață 2023 de Asociația Studenți pentru Viață în colaborare cu Departamentul de Tineret din Protopopiatul Sector 4 Capitală.

„Am fost în trei spitale: la Maternitatea Bucur, la Spitalul Clinic «Dr. Ioan Cantacuzino» și la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, pentru a împărți flori noilor mămici sau femeilor care se află în aceste spitale”, a explicat pentru Radio Trinitas Teodora Diana Paul, președinta Asociației Studenți pentru viață.

Darul a fost un „semn de prețuire pentru valoarea pe care o au ca femei și ca oameni în primul rând și un semn de recunoștință, în cazul noilor mămici, pentru că au ales viața”, a adăugat tânăra.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Evenimentul de la Maternitatea Bucur a fost organizat de Departamentul de Tineret al Protopopiatului Sector 4 Capitală. În respectiva instituție de sănătate, studenților pentru viață li s-au alăturat voluntarii protoieriei, coordonați de Diaconul Aurel Nicula.

„Împreună cu președinta Asociației Studenți pentru viață, Teodora Diana Paul, am fost astăzi la mămicile din Maternitatea Bucur. Considerăm că le-am adus o bucurie prin faptul că le-am vizitat și le-am dăruit un mic trandafir”, a declarat Diaconul Aurel Nicula pentru Radio Trinitas.

„Acesta reprezintă recunoașterea și prețuirea pe care noi le-o adresăm pentru că au spus un da ferm vieții și pentru că au luat hotărârea să dea naștere și să experimenteze cel mai frumos sentiment, acela de a fi părinți.”

„De asemenea, am dăruit flori și cadrelor medicale, doamnelor doctor, doamnelor asistente, precum și tuturor doamnelor pe care le-am întâlnit în spital”, a mai spus coordonatorul departamentului de tineret al Protoieriei Sector 4 Capitală.

„Acest eveniment se încadrează în Luna pentru viață: luna martie este dedicată în fiecare an evenimentelor pro-viață. Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect, voluntarilor mai cu seamă, precum și celor care au sprijinit și sprijină activitățile tinerilor din Protopopiatul Sector 4 Capitală”, a încheiat părintele diacon.

Romina Sima, medic primar obstetrică și ginecologie, șef de secție la Maternitatea Bucur. Le-a mulțumit tinerilor pentru inițiativă.

„Este o zi în care fiecare femeie trebuie să se bucure puțin de ceea ce o înconjoară și să aibă un strop de bucurie și din partea celorlalți”, a declarat medicul pentru Radio Trinitas.

„Această inițiativă a dumneavoastră este plăcută pentru pacientele care vin să nască și sunt înconjurate de bucurie. Le aduce un plus de apreciere să vadă că și alte persoane, pe care nu le cunosc, se bucură de bucuria lor.”

A fost o bucurie și pentru celelalte paciente ale secției, nu doar pentru proaspetele mămici, a mai spus medicul. „Când au o rază de lumină și o floare într-o zi particulară, este cu totul deosebit.”

„Pentru cadrele medicale este o ieșire din obișnuitul cotidian. Este frumos să ne facem meseria, ne bucurăm că putem ajuta femeile, dar, când avem un sprijin și de natură emoțională sau de natură spirituală, este și mai plăcut și benefic, bineînțeles. Mulțumim”, a adăugat șefa Maternității Bucur.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button