Varujan Vosganian: Mă rog ca un număr cât mai mare de femei să aibă tăria Elisabetei, mama mea

de Redacția Stiripentruviata.ro
Scriitorul Varujan Vosganian, fost parlamentar și fost ministru, a scris pe Facebook o scurtă mărturie despre criza de sarcină a mamei sale, situația demografică a României de azi și nevoia de sprijin și încurajare a mamelor:
„M-am născut în anul 1958. Deși a avut o sarcină dificilă, mama a refuzat să facă avort. Nu la fel s-a întâmplat în România, de atunci încoace, în alte 22,5 milioane de cazuri. Numărul copiilor nenăscuți din 1958 până în prezent este mai mare decât populația stabilă de azi.În România anului 2020 s-a născut cel mai mic număr de copii din ultimii nouăzeci de ani. Din trei prunculeți, doar doi devin prunci, ajungând să vadă lumina zilei, cel de-al treilea se reîntoarce, nenăscut, în întuneric.Nu militez pentru interzicerea avorturilor. Dar mă rog ca un număr cât mai mare de femei să aibă tăria pe care a avut-o Elisabeta, mama mea.”