Ucisă la 18 ani, fusese traficată după ce a depus mărturie despre proxenet. El a primit muncă în folosul comunității: la Protecția Copilului!
de Redacția Stiripentruviata.ro
În 2018, Mihaela Miloiu (foto dreapta), o fată din satul argeșean Capu Piscului, a murit în Elveția, la vârsta de 18 ani, după ce a fost traficată acolo de un clan din Câmpulung în scopul exploatării sexuale. Ea a murit ucisă de un client, informează Libertatea.ro.
Fata era exploatată sexual de la vârsta de 15 ani prin metoda loverboy: un tânăr, Dafinel Boceanu (foto stânga), a pretins că o iubește și că vrea să se căsătorească cu ea, apoi a pus-o să se prostitueze.
Înainte să fie scoasă din țară, fata a depus mărturie într-un dosar DIICOT de trafic de minori, dar traficanții au primit doar închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității. Aceasta putea fi efectuată la Inspectoratul Școlar Argeș sau Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș.
Practic, justiția română le-a dat lupilor de lucru ca paznici la oi și au numit aceasta „serviciu în folosul comunității”.
Nu mai mira pe nimeni.. judecatorii si procurorii se inrudesc cu interlopii, politistii pazesc hotii sa nu aiba probleme si tot asa!