Să ne întoarcem fața cu sinceritate către Dumnezeu și să-I cerem iertare că am refuzat darul vieții: PS Teofil Trotușanul

„Trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu cu smerenie și să-I cerem iertare pentru că am refuzat darul vieții”, a spus Preasfințitului Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la Marșul pentru Viață 2026 de la Moinești, județul Bacău.
Site-ul arhiepiscopiei a redat cuvântul ierarhului cu acest prilej:
„Dacă din cele 22 de milioane de avorturi care s-au făcut de la Revoluție încoace, ar fi văzut lumina zilei mulți dintre cei care au pierit, probabil că ar fi fost sfinți în calendar. Acum știe Dumnezeu și mila Lui cum se va revărsa asupra celor care au pe mâinile lor sângele acestor copii nevinovați, dar și a noastră, tuturor, pentru că facem parte ca o familie mare, ca un popor și suntem responsabili unii față de alții.
Iar chemarea Bisericii, în mod special în anul acesta dedicat familiei creștine, este să prețuim viața, să prețuim darurile pe care Dumnezeu ni le dă și să întoarcem aceste daruri lui Dumnezeu. Dar toată viața noastră, dacă o întoarcem lui Dumnezeu, atunci ea se sfințește și devine un dar sfânt. Un copil primit de la Dumnezeu și oferit lui Dumnezeu este un dar de mare preț. Este un sfânt pe care îl putem așeza la locul lui în calendar.
De aceea, mergând pe drumul acesta de la biserică, de la catedrală și până aici, poate că mulți dintre dumneavoastră ați spus o rugăciune, ați spus măcar: Doamne miluiește, pentru cei care au fost uciși, cu voie sau fără de voie, dacă n-ați făcut-o vă îndemn, ca atunci când vă veți culca și când vă veți trezi, să adăugați la rugăciunile personale un Doamne miluiește și pentru sângele acesta care s-a vărsat.
Să știți că destinul unui popor este în mâinile lui, iar Dumnezeu dorește și binecuvintează pe toți cei care răspund chemării sale. Ne plângem de prea multe ori că ne merge greu. Ne plângem că avem conducători care nu ne reprezintă cum ne-am dorit. Ne plângem că nu avem specialiști sau nu avem oameni care să răspundă misiunii pe care o așteptăm.
Însă, dacă am fi sinceri, am găsi că acesta este și rezultatul unor alegeri pe care le-am făcut, fie individual, fie ca familie, fie ca un popor, ca o familie extinsă, ca o nație. Avem ceea ce am lucrat.
De aceea, dragii mei, în primul rând, trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu cu smerenie și să-i cerem iertare pentru că am refuzat darul vieții. Iar mai apoi să ne pocăim precum odinioară poporul ales care întorcea spatele lui Dumnezeu. Și, de câte ori făcea acest lucru, Dumnezeu trimitea pedepse asupra lor și inima lor se împietrea și se învârtoșea și iarăși trimitea mustrare, trimitea pe proroci, trimitea cuvânt să întoarcă din nou urechea și fața către Dumnezeu.
Și, când poporul răspundea, binecuvântarea lui Dumnezeu venea asupra poporului său. Acesta este și răspunsul pe care îl putem da și noi astăzi.
Să ne întoarcem din nou fața cu sinceritate către Dumnezeu. Să nu așteptăm numai la cei de lângă noi să facă și să răspundă la solicitările noastre. Să începem să ascultăm noi de Dumnezeu cu sinceritate și atunci și binecuvântarea Domnului va fi asupra noastră și asupra neamului nostru.”
Basilica.ro relatează că marșul a avut loc sâmbătă, 21 martie 2026, și a fost urmat de Conferința „Familia, chipul Iubirii”, susținută de părintele profesor Constantin Necula la Centrul de Agrement „Ionuț Iftimoaie” – Trotuș din Comănești, județul Bacău.










