libertate de conștiință

Raport ONU cere schimbarea învățăturii Bisericii Catolice despre homosexualitate și avort

ONU

de Hilary White, LifeSiteNews, 5 februarie 2014

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

O organizație pro-life crede că un raport al comitetului ONU pentru drepturile omului se folosește de critica la adresa abuzurilor sexuale din Biserica Catolică pentru a lansa un atac ideologic la adresa învățăturilor acesteia despre avort, contracepție, homosexualitate și despre natura sexualității umane în general.

Comitetul pentru Drepturile Copilului „și-a depășit în mod semnificativ mandatul”, cerând schimbarea unor învățături catolice, spune Pat Buckley, reprezentantul Societății pentru Protecția Copiilor Nenăscuți de la Geneva.

„Nu se găsește nimic în Convenție (cea a drepturilor copilului) care să ceară Bisericii Catolice sau oricărei alte instituții facilitarea avortului, a contracepției și homosexualității”, spune Buckley.

Însă raportul spune că Biserica trebuie să identifice „circumstanțele care pot permite accesul la servicii de avort”. Același document mai spune că Biserica Catolică trebuie „să depășească toate barierele și tabuurile din jurul sexualității adolescenților, deoarece le îngreunează acestora accesul la informația sexuală și reproductivă, inclusiv cea referitoare la planificare familială și contraceptive”.

Comitetul a mai atacat și vederile bisericii despre „complementaritate și egalitate în demnitate” – ideea că ființele umane sunt create de Dumnezeu ca bărbați sau femei cu scopul de a procrea și sunt egale în demnitatea lor morală. Autorii raportului consideră că acest concept, care stă în centrul învățăturii catolice despre sexualitate, „diferă de egalitatea sub lege și în practică prevăzută de articolul 2 al Convenției și e adesea folosit pentru a justifica legi și politici discriminatorii”.

Comitetul mai sugerează bisericii să „se se asigure că educația cu privire la sănătatea sexuală și reproductivă și prevenția HIV/SIDA vor fi incluse în programa obligatorie a școlilor catolice”.

Raportul mai condamnă și „declarațiile din trecut ale Sfântului Scaun despre homosexualitate, care contribuie la stigmatizarea socială și violența îndreptate împotriva adolescenților și copiilor de orientare lesbiană, gay, bisexuală și trans-sexuală care cresc în familii cu părinți de același sex”.

Documentul mai cere ca Vaticanul să „își folosească pe deplin autoritatea morală pentru a condamna orice formă de hărțuire, discriminare sau violență împotriva copiilor bazate pe orientarea lor sexuală sau cea a părinților lor și să sprijine eforturile făcute la nivel internațional pentru dezincriminarea homosexualității”.

John Smeaton, director executiv al Societății pentru Protejarea Copiilor Nenăscuți, a pus la zid comisia, spunând că e „o grămadă de ipocrizie” în raport.

„Sub pretextul că vor să protejeze copiii de abuzurile sexuale, raportul promovează acțiuni nocive pentru aceștia: distrugerea nenăscuților prin avort și distrugerea inocenței copiilor născuți prin promovarea contracepției și homosexualității”.

Smeaton a făcut apel la organizațiile pro-life și pentru familie, ca să vină la sediul ONU „pentru a ajuta Sfântul Scaun în lucrarea sa vitală de apărare a copiilor nenăscuți și a familiei bazate pe căsătorie. Această lucrare este sub continu asediu din partea dușmanilor Bisericii, după cum prea bine se vede din raport”.

La adresa http://www.citizengo.org/en/3769-un-apologize-attacking-vatican a fost lansată de către altă organizație catolică și o petiție care să determine ONU să-și ceară scuze pentru această ingerință. În opinia inițiatorilor petiției, respectivul raport ONU pretinde a le face dreptate victimelor abuzurilor sexuale, dar, în realitate, le ridică mingea la fileu activiștilor pentru avort. Raportul a fost făcut public la numai câteva zile după ce, pe contul său de Twitter, Papa Francisc a adresat un mesaj cald participanților la Marșul pentru Viață: „Mă alătur în rugăciune Marșului pentru Viață din Washington. Dumnezeu să ne ajute să respectăm viața în orice formă, mai ales pe cea mai vulnerabilă”.

În ciuda tuturor presiunilor, Vaticanul și-a păstrat poziția pro-life, fiind una din cele mai ferme voci în acest sens din cadrul ONU.

 

 

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button