Marşul pentru Viaţă

Patriarhia Română susține „Marșul pentru viață 2014”

basilica

Patriarhia Română binecuvintează și susține Marșul pentru viață 2014. Adopția – o alegere nobilă, organizat de mai multe asociații și organizații nonguvernamentale creștine din România în ziua de sâmbătă, 22 martie 2014, în peste 30 de orașe din țară.

Reamintim că în Pastoralele Sfântului Sinod și ale ierarhilor este permanent subliniată importanța familiei, instituția sfântă cea mai afectată social, economic și moral în ultimii ani. În acest sens, menționăm că anul 2011 a fost proclamat de Sfântul Sinod Anul omagial al Tainei Botezului și Sfintei Cununii în Patriarhia Română, tocmai pentru a intensifica grija Bisericii față de familia creștină, în mod special la nivelul comunităților parohiale.

Astfel, în Pastorala Sfântului Sinod la Postul Nașterii Domnului 2011 se reamintește că astăzi familia se confruntă adesea cu violența domestică, divorțul, avortul, abandonul copiilor de către părinți și al părinților vârstnici și bolnavi de către copii, delincvența juvenilă, indiferența față de suferința altora, suicidul, dorința de câștig material imediat și cu orice preț, alcoolismul și drogurile, concubinajul etc.”.

Din nefericire, avortul a devenit o plagă pentru societatea românească având consecințe dramatice, inclusiv diminuarea populației. România este singura țară europeană în care numărul avorturilor din ultimii 25 de ani a depășit numărul cetățenilor țării. Pe de altă parte, pentru familiile care nu pot da naștere la prunci, adopția este o binecuvântare de la Dumnezeu. Familia creștină în care copiii sunt primiți cu bucurie prin naștere sau prin adopție și crescuți cu dragoste, educați creștinește și sprijiniți să urmeze un drum folositor în viață este binecuvântată de Dumnezeu cu bucuria iubirii părintești și cu darul mântuirii și al vieții veșnice.

La ultima sa ședință de lucru din 13 februarie 2014, Sfântul Sinod a reiterat poziția fermă a Bisericii privind definirea și apărarea familiei întemeiate pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe drepturile și îndatoririle părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române susține manifestarea Marșul pentru viață 2014. Adopția – o alegere nobilă ca fiind o chemare la apărarea familiei creștine tradiționale și a darului vieții umane în poporul român aflat azi într-un declin demografic îngrijorător.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

20.03.2014 | 15:08

Sursă: Agenția de știri Basilica


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close