Parlamentul a votat legea referendumului conform observațiilor CCR. PNL a contestat-o din nou la CCR. Deputatul Daniel Gheorghe (PNL) către colegii de partid: „Recunoașteți că nu doriți organizarea Referendumului pentru Familie!”
Anul acesta, Parlamentul a votat o lege generală de organizare a referendumurilor, pentru a nu mai fi nevoie de lege specială de organizare pentru fiecare referendum în parte. În data de 14 septembrie 2017, PNL sesiza Curtea Constituțională a României cu privire la neconstituționalitatea unora din prevederile acestei noi legi. În motivarea din 3 octombrie 2017, CCR accepta sesizarea PNL și returna legea în Parlament.
În 11 decembrie 2017, Senatul a aprobat legea respectivă într-o nouă formă, care respectă observațiile CCR. În 22 decembrie 2017, Camera Deputaților a aprobat și ea noua formă a legii. Părea că în 2018 vom avea Referendumul pentru Familie.
Dar se pare că nimic nu poate fi atât de „simplu” precum pare, deoarece PNL a ales să blocheze din nou legea cu o sesizare de neconstituționalitate depusă la CCR.
În acest context, în data de 29 decembrie 2017, deputatul liberal Daniel Gheorghe a postat pe profilul personal de Facebook următorul mesaj către colegii din PNL:
Am luat act adineauri cu neplăcută surprindere de contestarea la CCR, de către senatorii PNL, a noii legi de organizare a referendumurilor, lege adoptata de Camera Deputaţilor în 22 decembrie, atenție, ținând cont de observațiile CCR. Mi se pare o mare greșeală această contestație făcută între Crăciun și Anul Nou, și nu sunt atât de naiv încât să mai cred în perdeaua aia de fum cu faptul că i s-ar tăia din atribuții președintelui Johannis. Stimați colegi care ați solicitat inițierea prin grupul senatorial a acestui demers de contestare, va rog măcar să aveți bărbăția de a recunoaște că nu doriți organizarea Referendumul pentru Familie și că aveți o agendă progresista! Spun asta deoarece pentru mine și foarte mulți alți colegi național-liberali, creștin-democrati ori conservatori din PNL acest referendum este esențial din perspectiva apărării fundamentelor creștine în societatea noastră și al opririi tentativelor de relativizare identitara!