Nu e exclus ca ceea ce profesează actualele elite în momentul de faţă sub numele de «liberalism» să fie la rândul său o formă de i-liberalism
de Cristina Popescu, Facebook
Văd că iar plânge pe contributors Naumescu şi prohodeşte că pasămite liberalismul „luminos” şi „civilizaţional” e pe ducă în Europa şi, în schimb, e în plină ascensiune iliberalismul.
În primul rând, poate că apariţia şi ascensiunea „iliberalismului” e tocmai urmarea faptului că liberalismul ăla practicat în ultimii ani de elitele europene e luminos numai când se auto-descrie, în timp ce în practică cetăţenii îl percep a fi ceva mai întunecat.
Nu e exclus ca ceea ce profesează actualele elite (şi Naumescu) în momentul de faţă sub numele de „liberalism” să fie la rândul său o formă de i-liberalism, de vreme ce deseori echivalează cu băgarea pe gâtul majorităţii cetăţenilor a unor politici total indigeste şi cu sugrumarea sau subminarea libertăţii de exprimare şi de a fi corect informaţi; iliberalismul emergent clamat de mişcările rebele apare a fi, astfel, o reacţie de eliberare (însoţită, desigur, de excesele sale şi de posibila ei deturnare şi spre scopuri mai puţin onorabile) la iliberalismul dominant care se autoproclamă a fi „liberalism”.
În al doilea rând, mi se pare că Naumescu eşuează total atunci când încearcă permanent să identifice cauzele declinului „liberalismului” numai în afara acestuia, fără a cerceta dacă nu cumva există şi motive intrinseci politicilor care ne sunt servite de ceva vreme sub denumirea de „liberale”; spre exemplu, atunci când acuză deficitele educaţionale, de parcă englezii, începând cu Magna Charta Libertatum şi habeas corpus ori coloniştii americani, când şi-au fondat sistemul constituţional, parcurseseră cu toţii treptele sistemului Bologna şi îşi luaseră toate diplomele universitare şi postuniversitare, şi nu era vorba despre nişte simpli cetăţeni care îşi înţelegeau şi afirmau în mod pragmatic nişte drepturi şi libertăţi minimale şi esenţiale.
Nu dau link, ca să nu citiţi toate prostiile.