Michael a făcut tot ceea ce se spunea că nu va face niciodată, începând cu supraviețuirea după naștere
Aceasta este mărturia Patriciei Borg, mama lui Michael Patrick, inițial apărută pe siteul Live Action:
„Felicitări! În câte luni ești? E băiat sau o fată? Îți doreai băiat sau fată? Nu contează, atâta timp cât este sănătos!”
„Sănătos”. Eu nu purtam în pântece copilul sănătos despre care toți îmi vorbeau. Această afirmație bine intenționată m-a pus pe gânduri: am ajuns la un punct în care glorificăm sănătatea mai mult decât onorăm viața însăși? Poate că nu purtam în pântece un copil sănătos, dar purtam o viață.
La ecografia anatomică de 20 de săptămâni, eu și soțul meu am aflat că băiețelul nostru, Michael Patrick, avea o obstrucție a tractului urinar inferior care afecta mai multe sisteme ale corpului. Nu avea lichid amniotic, plămânii îi erau subdezvoltați, rinichii îi erau grav afectați, iar musculatura abdominală era compromisă.
Cazul lui era atât de grav, încât i s-au dat șanse mici sau deloc de supraviețuire.
După acel moment, am fost încurajați să facem avort aproape la fiecare consultație. Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi încurajată să-mi avortez copilul – cu atât mai puțin să primesc acest sfat de nenumărate ori.
Partea cea mai tulburătoare a fost noțiunea greșită de compasiune. Toată lumea era extrem de amabilă și grijulie, în timp ce îmi sugera să-mi ucid copilul nenăscut din cauza complexității problemelor sale medicale, la care presupuneau că nu aș putea face față. Plină de teamă, vedeam cum mamele se gândeau la avort în urma jumătăților de adevăr care le erau livrate și a minciunii că toată suferința poate și trebuie să fie evitată.
A fost suprarealist să-mi port copilul nenăscut în pântece știind că s-ar putea să nu trăiască după naștere, dar am prețuit fiecare minut petrecut împreună cu el. Treaba mea ca mamă a fost și va fi întotdeauna să-l iubesc în fiecare moment al vieții lui, inclusiv în cele dificile.
În timp ce încercam să păstrăm viața și demnitatea lui Michael înainte de naștere, ne-am dedicat și refacerii lui trupești – atât cât ne permitea medicina modernă. Ne-am asigurat că, indiferent de intervențiile pe care le alegeam, o făceam pentru el și numai pentru el. Chirurgia fetală era singura lui șansă de supraviețuire, dar șansele de a supraviețui unei operații înainte de naștere erau de maximum 5%.
Pe măsură ce speranța noastră începea să se stingă, un medic ne-a spus ceva ce nu voi uita niciodată: „Cineva trebuie să fie în cei 5%, de ce nu poate fi el?” Mi-am repetat această frază în fiecare zi pentru tot restul sarcinii. În timp ce medicii noștri erau realiști cu privire la provocările care ne așteptau, ei ne-au oferit și speranță – iar speranța este un medicament puternic.
Michael a trecut cu bine de prima operație fetală, dar ,câteva zile mai târziu, mi s-a rupt apa și am intrat în travaliu. Medicul mi-a spus că nu merita ca echipa de la Terapie Intensivă Neonatală să fie prezentă la nașterea lui Michael, deoarece era prea bolnav și nu puteau face nimic pentru a-l salva dacă se năștea prematur.
Mi-au recomandat să îl nasc în acea noapte și să îl țin în brațe până moare.
Hospice-ul perinatal poate fi o opțiune frumoasă, dar am ales să-i mai dăm lui Michael o șansă de a lupta. Dacă el era dispus să lupte pentru viața lui, la fel eram și noi. Am luat niște medicamente care au reușit să-mi oprească contracțiile, dar ni s-a spus că, având în vedere circumstanțele, probabil că îl voi naște pe Michael în următoarele 7-10 zile. Personalul a insistat să creăm un plan de îngrijire paliativă și să organizăm înmormântarea lui în timp ce așteptam în spital ca travaliul să înceapă din nou.
Fiind și eu asistentă medicală, aveam încredere în medicină, dar mă rugam, de asemenea, cu fiecare fibră a ființei mele, ca medicii să se înșele. Am încetat să mai pierd lichid amniotic câteva zile mai târziu, după o minune de sus, și am fost trimisă acasă, la pat, după ce medicii au confirmat că nu numai că sacul amniotic al lui Michael se resigilase, dar și că nivelul lichidului amniotic era normal pentru prima dată.
Michael a avut nevoie de o a doua intervenție chirurgicală fetală câteva săptămâni mai târziu, care a ajutat la petrecerea în siguranță a restului sarcinii.
După ce a supraviețuit unei sarcini dificile, Michael a continuat să-și sfideze din nou soarta, depășind insuficiența renală, insuficiența respiratorie, două tipuri diferite de cancer malign și nenumărate intervenții chirurgicale – toate acestea înainte de a împlini 4 ani.
Prin fiecare obstacol pe care l-a întâmpinat, Michael și-a păstrat o bucurie de nezdruncinat și un zâmbet care poate lumina o încăpere. El este dovada că poate exista bucurie în mijlocul suferinței.
La început ni s-au spus o mulțime de lucruri: nu va supraviețui, nu vom auzi niciodată sunetul vocii sale, nu va vorbi niciodată, nu va merge niciodată, nu va putea face mare lucru. Michael a făcut tot ceea ce se spunea că nu va face niciodată, dar a făcut-o în felul său și la timpul său.
Și, chiar dacă nu ar fi făcut niciodată niciunul dintre aceste lucruri, simplul dar al vieții sale ar fi fost suficient.
Astăzi, corpul lui Michael nu mai are probleme, ci se dezvoltă, după ce a primit, în sfârșit, un transplant de rinichi de la soțul meu.
A fost un dar incredibil să fiu martoră la privilegiul unui tată care se alătură fiului său în lupta pentru viață într-un mod atât de tangibil. Acum, Michael nu iubește nimic mai mult decât să fie împreună cu familia noastră și să participe la acțiune alături de frații și sora sa, care au fost cea mai bună motivație și cei mai mari fani ai lui de la bun început. Ne-a schimbat familia în bine.
Michael are nevoi medicale complexe, care fac parte din ceea ce este el, dar nu îl definesc. Nu va primi niciodată un certificat de sănătate perfectă, dar el este mult mai mult decât nenumăratele diagnostice de pe fișa sa medicală.
Corpul său are multe cicatrici, dar aceste cicatrici îl ajută să își spună povestea. Iar a spune povestea lui Michael înseamnă a vorbi despre măreția lui Dumnezeu și despre darul prețios al vieții.
Iar viața merită întotdeauna să lupți pentru ea.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
