Marşul pentru Viaţă

Marșul pentru Viață India 2026: Dacă nu acționăm acum, s-ar putea să rămânem doar cu instituții, fără oameni

„Mișcarea pro-viață este cea mai importantă misiune care trebuie îndeplinită în diocezele, congregațiile și instituțiile noastre”, a subliniat Cardinalul Anthony Poola, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din India, la Marșul pentru Viață din această țară. „Dacă nu acționăm acum, s-ar putea ca în curând să rămânem doar cu instituții – dar fără oameni.”

Aproximativ 5.000 de persoane au participat, în data de 9 august, la Marșul pentru Viață din India, organizat anul acesta la Chennai de mai multe organizații catolice. Gazda a fost Dioceza de Madras-Mylapore, păstorită de Arhiepiscopul George Anthonysamy.

Cardinalul a amintit în cuvântul său afirmația făcută de Maica Tereza la ceremonia prin care i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace: „Cel mai mare distrugător al păcii este avortul”, a spus atunci Maica Tereza. „Dacă acceptăm ca o mamă să-și ucidă propriul copil, cum putem să le mai spunem altora să nu ucidă alți oameni?”

Președintele Conferinței Episcopilor Catolici din India a mai amintit că avortul a devenit „principala cauză de deces la nivel național și global – depășind cancerul, COVID-ul, războiul și toate celelalte tragedii”.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

În acest sens, el a amintit afirmația făcută cândva de Papa Ioan Paul al II-lea: „Dragi susținători ai vieții, voi desfășurați cea mai importantă activitate de pe pământ. Nu vă temeți!”


Marșul pentru Viață 2026 India a avut loc la Chennai, în peroiada 8-9 august 2026. Sursa foto: Live Action

În partea de mărturii a marșului, o femeie a oferit o mărturie despre cele trei avorturi pe care le-a făcut, iar pe scenă a fost apoi redat sunetul bătăilor inimii unui bebeluș.

Cu acest prilej a fost dezvelit și un monument dedicat copiilor nenăscuți: o cruce în centrul căreia se află un copil nenăscut.

Data aleasă pentru marș face trimitere la ziua de 1 august 1971, când a fost legalizat avortul în India. În prezent, procedura poate fi cerută până la 24 de săptămâni de sarcină. 15,6 milioane de copii nenăscuți indieni sunt uciși anual prin avort în India.

Marșul pentru Viață 2026 din India a fost precedat, ca în fiecare an, de vernisajul Expoziției pentru Viață – anul acesta, în 8 august: panourile interactive au atras aproximativ 3.000 de elevi și studenți cu teme ca: realitatea ascunsă a Fertilizări In Vitro; realitatea ascunsă a contracepției – care în majoritatea cazurilor are efect abortiv; pericolele teoriei genului; efectele distructive ale pornografiei.


Memorialul copiilor pierduți prin avort dezvelit la Chennai, în timpul Marșului pentru Viață India din 9 august 2026. Sursa foto: Live Action

Evenimentele conexe au mai inclus o procesiune și o conferință a tinerilor, care s-a încheiat cu o rugăciune pentru copiii avortați oficiată de Episcopul Gerald Mathias. La manifestări au fost prezente, cu puncte de informare, centre de sprijin în criza de sarcină.

Marșul pentru Viață India a ajuns în acest an la a cincea ediție. În 2027, marșul va fi organizat tot în perioada 8-9 august, la Hyderabad.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button