avort
Mari părinți duhovnicești despre avort – Starețul Efrem Filotheitul: „Vindecarea necesită o pocăință adâncă”
Starețul Efrem Filotheitul
Starețul Efrem Filotheitul
Cuvântare ținută credincioșilor din America
Iubiții mei fii duhovnicești,
Astăzi pământul mustește continuu de sângele războaielor și al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Mustește, însă, și de sângele neprihănit al pruncilor uciși, începând cu Abel. El este seva pruncilor nevinovați, a ființelor fără de apărare, ce se scurge din înseși mamele lor.
Toate spitalele și maternitățile au devenit abatoarele lui Irod. Milioane de prunci din lumea întreagă au fost aruncați la tomberoanele de gunoi și în afara legii, mai rău decât pisoii. Așa cum știm în parte, acest criminal, doctorul, ginecologul, omoară cu bisturiul pruncul în pântece – așa cum am văzut în filme – și după aceea îl smulge cu un instrument, îi strivește capul și-l scoate, iar mama nu vede nimic și pleacă foarte liniștită acasă.
Înainte cu câteva zile, mi-a picat în mâini o publicație a unui medic și aș fi vrut să v-o citesc, ca să vedeți în fapt ce este avortul și din punct de vedere științific. Titlul studiului era „Lovitură decisivă”. Vă voi cita din editorialul respectiv. Așa cum ne informează cotidianul, se pregătește votarea legislației pentru legalizarea avorturilor. Aceasta legislație este cea mai criminală din toate câte au fost votate de guvernul grec. În viitorul apropiat, aceasta va avea greutatea unei lovituri decisive pentru distrugerea poporului nostru. Din nefericire, este legalizata crimă, însă, înainte că domnii deputați să voteze legislația, facem două propuneri:
1. Să vizioneze filmul magnetoscopic cu titlul „Strigătul mut”. Filmul acesta surprinde pe peliculă un avort cu ultrasunete, și priveliștea este dramatică. Și continuă:
Când instrumentele ucigașe intră în uterul femeii, atunci embrionul simte că ceva străin a intrat în mediul lui și reacționează mișcându-se violent din poziția în care se afla. În același timp, bătăile inimii cresc de la 140 la 200 pe minut. În momentul în care embrionul este prins de instrumentele medicale ucigașe, se întâmplă ceva cutremurător: el deschide gura larg, ca un strigăt în tăcere, și moare. Omul de știință, medicul ginecolog care a făcut înregistrarea, și care a săvârșit din 1949 până în momentul apariției acestui film peste 10.000 de avorturi, văzând acest spectacol necunoscut și dramatic, a suferit un șoc și s-a hotărât nu numai să nu facă avorturi, dar și să militeze împotriva lor. Deci, dacă domnii deputați vor urmări acest film înregistrat pe banda magnetică, credem că ar prefera să li se taie mâna, decât să voteze o asemenea lege favorabilă avortului.
2. A doua propunere este următoarea: domnii deputați să se îngrijească să fie mediatizat acest film și transmis pe posturile televiziune, încât poporul grec să fie informat că cele 300.000 de avorturi anuale nu sunt simple operații, ci 300.000 de crime. Dacă, însă, nu se va zădărnici votarea acestei legislații, atunci sângele acestor ființe fără de apărare se va transforma într-un lac în care se va îneca întreaga Grecie. Și atunci, numeroșii dușmani vor pune o placardă înfricoșătoare: „Grecia a pierit”. Titlul acesta va fi pentru dușmani un prilej de bucurie criminală, iar pentru grecii adevărați și creștini, un motiv de tristețe adâncă și de rușine uriașă.
Să vedeți acum ce intenționează femeile Greciei ca să pună la punct pentru această problemă. Există organizații feminine democratice care „inițiind un șir de reprezentații programate, au dezbătut prima manifestație cu tema: „De ce spunem da legalizării avorturilor?” – cer scoaterea avorturilor din Codul Penal și acoperirea cheltuielilor medicale ale acestei intervenții de către Casa de Asigurări. Adică, o nouă povară a statului prin impozitul ce apăsă greu pe umerii contribuabililor. Mai cer o mediatizare pe scară largă a metodelor anticoncepționale, adică o propagandă lipsită de rușine și scutire de impozite pentru crima omuciderii, acum când ne-am pus în gând să revigoram acest neam istoric. Apoi, propun să se introducă educația sexuală în programul educațional, ca să stârnească interesul copiilor de la vârsta școlară în jurul acestor teme, „să le deschidă ochii” mai devreme, înainte de timpul lor, ca să evite, chipurile, peripețiile nedorite, în timp ce sistemul însuși îi îndreaptă spre ele. Mai cer să se facă o informare sistematică prin mijloacele mass-media și prin forurile de judecată. Adică, să se schimbe părerea sănătoasă comună și să se anuleze legile firii, să se estimeze acest act rușinos, încât răul să nu se pedepsească, ci, mai mult, să fie lăudat. În sfârșit, cer să se întemeieze centre de planning familial în toată Grecia, care, prin lucrarea lor, să fie o materializare a dezbaterilor de mai sus, apoi să se reinterpreteze tot sistemul în spiritul impus întregului popor de părerile lor”.
Nu vom mai adăuga nimic altceva, decât vom striga către aceste femei care se pare că și-au uitat menirea și vor să smulgă din pântecele lor ceea ce Dumnezeu a pus. Este uman „dreptul democratic” pe care-l cereți? Nu vă este milă de căderea voastră, de faptul că ați ajuns să doriți crimă? Vedeți cât de dramatic este avortul, ce mare păcat? Prin urmare, el va trebui să înceteze.
Aceste ființe nevinovate nu pot fi ucise atât de tragic și fără mustrare de conștiință, așa, la simplul gând că nu mai poți să hrănești un alt copil. Adică, noi reducem ceea ce Dumnezeu ne da, stabilim dacă putem sau nu să aducem pe lume numărul copiilor hotărât de Acesta pentru familia noastră. Noi înșine Îl limităm pe Dumnezeu în ceea ce ne dă! Crimă aceasta ia dimensiuni din ce în ce mai mari și mai periculoase, și femeile trebuie, în sfârșit, să conștientizeze cât este de înfricoșătoare și să lupte, să împiedice și să oprească pe alte femei care vor prin lucrare diavolească să săvârșească acest păcat. De obicei, se ajunge la această crimă, fie din neștiință, fie din constrângere, fie dintr-o luptă interioară.
În principal, avortul se bucura de sprijinul diavolului, împreună cu pretextele și îndreptățirile nefundamentate ale omului, cu neputinte și slăbiciuni, ca de exemplu: nu ne ajung banii, ne forțează bărbatul, mă simt incapabilă, și altele. De partea cealaltă este și indiferentă, și pe toate acestea le exploatează vrăjmașul și reușește să atragă pe mame în acest păcat înfiorător. Nu știu dacă cunoașteți faptul că aceste făpturi, acești embrioni, aceste ființe nu trec în neființă prin avort, căci fiecare dintre ei este om deplin, mai ales la suflet.
Acești copii avortați trăiesc într-o altă lume, și, după cum bine vă dați seama, atâtea milioane de copii au alcătuit o armată întreagă în cer. Toți aceștia protestează, sângele lor nevinovat strigă către Dumnezeu că au fost uciși pe nedrept, că n-au primit Sfântul Botez și că nu sunt creștini ortodocși. Și responsabilitatea a cui este? Cei responsabili nu pot fi trecuți ușor cu vederea, pentru că în dreptul sângelui care se scurge, în „computerul” lui Dumnezeu scrie „crimă”. Și cum va fi spălat acest sânge? Când cineva se murdărește, se curăța cu apă curată. Și aici este nevoie de apă care, însă, trebuie să izvorască continuu din cele două fântâni, care sunt ochii noștri. Pocăință interioară trebuie să devină izvorul nesecat al lacrimilor, pentru tot restul vieții.
Bineînțeles, păcatul se șterge din momentul în care este mărturisit la Sfânta și atotputernica Spovedanie, unde nimic nu rămâne neiertat. Dumnezeu este iubire și “cel ce rămâne în iubire rămâne în iubire și Dumnezeu rămâne în el” (I Ioan 4, 17).
El este, însă, și dreptate, de aceea, femeile care au făcut acest păcat să nu se liniștească la gândul că și-au mărturisit avorturile, ci va trebui ca întreaga lor viață să verse lacrimi de pocăință. Multe dintre acestea se simt nemulțumite [neliniștite, neîmpăcate, n.n.], cu toate că s-au mărturisit și aceasta pentru că nu s-au pocăit în interior, n-au vărsat lacrimile cuvenite care să spele sângele avortului sau al avorturilor. Pocăință trebuie să fie adâncă, necuprinsă, și dovada iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu este că omul trăiește și după ce săvârșește această crimă. Faptul că este încă în viață înseamnă că Dumnezeu îl așteaptă, iar el nu trebuie să piardă ocazia, ci să se folosească de ea. Și canonul duhovnicului pentru acest păcat greu necesită o atenție specială. El ajuta la vindecarea sufletului, dar, așa cum am spus, deschide și izvoarele lacrimilor care vor spăla sângele avortului, ca omul să poată după aceea să simtă comuniunea cu Dumnezeu. Prin urmare, spovedania nu este suficientă, ci cele care măsoară, schimba, transformă inima omului împietrită și plină de amărăciune, și o aduce la starea de dinainte de păcat sunt cele două izvoare ale ochilor, ce vor vărsa lacrimi de pocăință. Înainte să plecăm din această viață, va trebui să schimbăm „inima” lui Dumnezeu.
Vă voi da un exemplu simplu: să presupunem că un copil a întristat-o pe mama lui printr-o nesăbuință, printr-o neascultare. Când copilul se va întoarce și îi va spune: „Iartă-mă, mamă, pentru ceea ce am făcut, nu se va mai repeta!”, mama îi va răspunde: „Te iert și să nu mai faci!”. A primit iertarea, însă, dacă va cădea în brațele ei și va începe să plângă, să se jeluiască, s-o roage și s-o implore să-i dăruiască iertarea din inimă, atunci nu va mai rămâne în sufletul ei nici cea mai mică tristețe și amărăciune pentru greșeala copilului. Exact la fel se întâmplă și cu omul care se pocăiește și se întoarce la Dumnezeu, după orice fel de păcat.
Unii zic:
„Dar de ce oamenii care se căiesc plâng continuu și după ce s-au apropiat de Dumnezeu? De ce o mai fac din moment ce au îmbrăcat rasă, s-au dedicat Lui și trăiesc în pustie, s-au mărturisit și nu mai păcătuiesc, din clipa în care au fost iertați și și-au schimbat modul de viață?”.
Răspunsul este că, cu cât omul se pocăiește mai mult, cu cât varsa mai multe lacrimi de pocăință, cu atât inima lui Dumnezeu se schimbă. Atitudinea Lui față de păcătos este alta, specială, mai ales în cazul crimei avortului, unde se cere râu de lacrimi nesecat, până la ultima suflare. Vă voi povesti o întâmplare legată de acest păcat.
În Macedonia, la o biserică cu moaște făcatoare de minuni se prăznuia hramul. Acolo era o femeie virtuoasă, o călugăriță, care se îngrijea de biserică și după-amiaza se întindea puțin, ca să poată după aceea să-și continue treburile. S-a așezat să doarmă, dar nu mai putea să se trezească și a rămas în această stare câteva zile. Au chemat medicul ca să vadă ce se întâmplă, și acesta le-a zis: „N-o treziți, se întâmplă ceva pe care nu pot să mi-l explic medical. În tot cazul, la un moment dat, se va trezi”. După câteva zile, nu mai țin minte câte, ea și-a revenit, s-a trezit și a întrebat:
– A început cumva Privegherea?
Credea că adormise doar câteva ore. I-au răspuns:
– Nu, va începe peste puțin timp!
Aceasta a crezut, și când și-a revenit bine, le-a zis mai marilor bisericii de acolo:
– Vă rog, chemați toate femeile satului să vină aici!
Într-adevăr, s-au adunat toate câte au putut să vină și le-a zis:
– Ascultați ce am văzut: un tânăr strălucitor m-a purtat spre cele de jos, am coborât în adâncul inimii pământului. Acolo am văzut temnițe, oameni încarcerați, întuneric, multe lucruri. Printre aceștia mi-a arătat și am văzut pe femeile care făcuseră avorturi, mâncând din sângele copiilor lor lepădați. M-am cutremurat la priveliștea aceasta și l-am auzit pe înger spunându-mi:
„Acum, când te vei întoarce pe pământ să chemi toate femeile și să le povestești ce ai văzut, să se lepede de această crimă. Iar dacă nu se vor pocăi după cum se cade, vor ajunge în această chin de aici de jos”.
Cu toții, să luăm aminte că trebuie să ajutăm la oprirea acestei crime. Când cineva se afla într-o asemenea situație și are de gând să facă avort, pe loc să luăm o poziție dură, dar și sfătuitoare. De obicei, femeia care face avort nu vede și nu știe ce s-a întâmplat din punct de vedere medical în trupul ei. La cea mai mică dificultate – este și la modă – merge la medic și face avort de parcă ar trebui să lepede un câine sau un pisoi. Să o convingem să-și schimbe părerea, să o povățuim, spunându-i că este cea mai mare crimă.
Ca duhovnic, vă recomand celor ce ați făcut acest păcat, o dată sau de mai multe ori, să vă străduiți prin lacrimi să vă vindecați sufletește și, folosind o expresie omenească, să ștergeți din „inima” lui Dumnezeu toată tristețea și amărăciunea. Desigur, omul pocăit care plânge, se nevoiește, se trudește în multe feluri prin asceza îmblânzește inima Acestuia, o face să devină mai îngăduitoare față de el. Sfinții Părinți ai Bisericii noastre ne descoperă că pocăința valorează atât de mult, încât ajunge să șteargă cu desăvârșire din inima lui Dumnezeu amintirea păcatului, existenta acestuia în om. Vedeți cât de mare este pocăința! Ea este necesară tuturor și, în primul rând, mie. Ori de câte ori omul zice „am păcătuit”, Dumnezeu răspunde: „Iertat să fii!”.
Să mergem, însă, să primim și semnătura iertării care se oferă sub epitrahil, prin puterea legii tainei Sfintei Spovedanii. Și prin curajul acesta pe care ni-l dă spovedania și prin cunoașterea puterii veșnice, nesfârșite și neîntrerupte a pocăinței, să ne ridicăm la tronul harului lui Dumnezeu. Să nu ne temem, să nu plecăm urechea la deznădejde, ci să alergăm la taina Mărturisirii, căci aici se hotărăște soarta noastră. Chiar dacă te simți un criminal, să nu accepți niciodată disperarea, ci să păstrezi nădejdea. Aceasta te va ajuta să nu cazi și să nu te pierzi, să nu nimerești dintr-o cădere în alta, căci, altfel, jignești slava lui Dumnezeu, Îl coborî la cele de jos. Deci ține-L pe Dumnezeu la înălțime în inima ta, la prețuirea și măreția Lui, pentru că, dacă este în acest loc, El îți șterge tot păcatul. Dacă S-a răstignit și a șters păcatele întregii omeniri, ce sunt păcatele tale față de acestea, omule fără minte? De aceea, să alergăm cu toții la această scăldătoare, la acest liman care se numește Spovedanie. Acolo se salvează orice corabie lovită de furtunile oceanului. Fie că au distrus-o vânturile, furtunile sau tâlharii, oricare ar fi aceștia, ea vine și se apropie de țărm ușor. Deși i-au pierit catargul, pânzele, și i s-a salvat doar scheletul, scafa, intra în lucrări de reparație, își îndreaptă toate aceste lucruri și devine o corabie nouă.
Într-o zi a venit la mine, în taină, o făptură asemenea corăbiei sfărâmate și, desigur, mi s-a făcut milă de ea înfricoșător, căci mi-a spus, nefericita, că are 50 de avorturi. Puneți-vă acum în locul duhovnicului care trebuie să facă judecata dreaptă pentru cele 50 de crime. Bineînțeles, faptul că era în viață constituia garanția că Dumnezeu o așteaptă și o primește, și cine era duhovnicul care s-ar fi purtat în alt mod decât Dumnezeu? I-am arătat multă iubire, m-am străduit s-o aduc la liman și i-am dat medicamentul potrivit.
Gândiți-vă, câți ani au trecut și cât a chinuit-o acest păcat, pe care n-a avut îndrăzneala să-l spună, și s-a întors cu nădejdea mântuirii. Cât de înfricoșătoare este iubirea lui Dumnezeu, dar și bucuria îngerilor!
“Pentru un păcătos care se pocăiește, bucurie mare se face în ceruri” (Luca 15, 7).
Nu numai că omul se căiește și plânge și se jelește de starea lui și Dumnezeu îl mântuiește, dar pe deasupra se face și bucurie în cer, unde toți îngerii sărbătoresc, preamăresc și-L lauda pe Dumnezeu pentru mântuirea unui suflet nemuritor.
“Fericiți sunt cei care li s-au iertat fărădelegile și li s-au acoperit păcatele” (Psalmul 31, 1).
Adică fericit este omul care s-a învrednicit să i se ierte păcatele. Ce mulțumire poate să ofere omul lui Dumnezeu? Gândiți-vă: să trăiesc o mie de ani, să fac toate crimele celui mai mare ucigaș și, în sfârșit, mila lui Dumnezeu să mă lumineze să mă întorc, și într-o clipă să le depun pe toate și să mă aflu drept, curățit, în ceruri! Dar cu acei o mie de ani ce s-a întâmplat? Pe aceia socotește-i că pierduți, au fost șterși de la sine, au pierit din catastifele demonilor, căci aceasta este porunca lui Dumnezeu. Fiecare păcat pe care-l mărturisești dispare, așa cum apeși pe butonul de ștergere al computerului. La sfârșit, rezultatul va fi zero și registrul curat. După aceea, cum să nu te închini acestui Dumnezeu, să nu cazi și să plângi din iubire, dragoste și dor față de El?
De aceea, fiii mei, trebuie să trecem de la întunericul păcatului în care ne aflăm la lumina pocăinței și a speranței. Și când nădăjduim astfel, preamărim și cinstim pe Dumnezeul iubirii și al milei. Să ne rugăm în pocăință, în mărturisire, în iubire și cu nădejdea că ajungem la mântuire. Acest mic dar, cel mai mic pe care l-ați primit, mă rog să facă rod însutit în sufletul vostru, să rămână adânc înrădăcinat în voi, să găsiți o cale duhovnicească mai bună, și pocăința să vă însoțească în toată vremea. Nevoiți-vă cât puteți, păstrați neprihănirea în suflet și în trup, pentru că aceasta are mare trecere la Dumnezeu. Mă rog că harul Sfântului Duh să ne umbrească pe toți și să ne țină uniți în Hristos. Amin!
Fragment din cartea Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul. Meșteșugul mântuirii, Editura Egumenița
Sursă: Război întru Cuvânt
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.
One Comment