Eu sunt unul dintre acei copii crescuți de mai multe mame…mama, bunica și străbunica.
Pe cea din urmă mi-o amintesc exact ca în această fotografie. De altfel in anul in care a fost făcută poza, a și murit. La 90 de ani. De la ea am învățat să număr pe degete și știu că-mi zicea Minița ( de la Luminița ). În ultimul an de viață paralizase și-mi amintesc perfect cum îi dădeam să mănânce cu lingurița iar ea imi prindea mâna și mi-o strângea ca semn de mulțumire. A murit iarna, așa cum și-a dorit: „să stea lumea cu drag la priveghi, maică, nu să le fie scârbă de mine că mă- mput de la căldură”. A murit într-un an și a fost îngropată în altul. Îmi povestea mama că în acel an au „petrecut” Revelionul cu niste cartofi prăjiți reci, rămași de cu dimineață. Nimeni în casă nu mai avea tragere să facă ceva, pentru că murise măița, stâlpul familiei. Se căsătorise la 16 ani. Războiul a lăsat-o la 20 și un pic de ani văduvă cu 2 copii. S-a recăsătorit mai târziu cu străbunicu, văduv și el, rămas cu trei copii…Și-au mai făcut împreună 6. În total 11 copii. Tot din război a venit tătăițu fără un picior. De la el i s-a tras și moartea. Bunica mea avea 2 ani când străbunicu a murit. Și acum când povestește despre el, plânge. Ea era fetița lu’ tatii. Tare mândru a mai fost când s-a născut ea. Când s-a dus s-o declare era puțin amețit de vin și- a început să plângă la primărie. Toti credeau ca plânge de supărare că e fată . Până și-a dres el vocea și le -a zis că plânge de fericire. Că are și el fată (facuse 7 băieti până atunci :)), că fata iti dă o cană cu apă și-o farfurie de mâncare…n-a mai trăit săracu’ să mănânce din mâna fetei lui…ea a crescut însă și i-a dat cu sfințenie și farfurie și cană, în fiecare an, când i se făcea pomenirea. Și acum la 86 de ani ai ei, ne spune și nouă să nu cumva să-l uităm pe Ion, tăticu’ei. Desi avea doi ani cand a murit , spune că-și amintește cum o legăna pe acel singur picior cu care venise din război…
Nu știu de ce v-am spus toate astea. Poate pentru că mi s-a făcut dor de povestit dar și de citit povești. Povești despre noi și despre ai noștri, cei din care suntem noi. Ce ziceți? Mai povestim?P. S. În poza asta suntem patru femei din neamul meu, din mamă în fiică, până la străbunică. Fiecare cu 34 de ani în urmă …
Sursă: Facebook.com/Antiparenting
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
