Vorbim des despre cum drepturile și obligațiile ne influențează viețile. Numai că oamenii au nevoie de ceva mai presus de toate acestea pentru a crește, pentru a se dezvolta și pentru a-i ajuta și pe alții. Ce drept ar putea recompensa dragostea, grija și durerea unei mame?
– Uite-l şi pe Kostia întors de la şcoală! Eu şi cu Mişutka am obosit aşteptându-te!, se auzi vocea gingaşă a mamei, dimpreună cu gânguritul bucuros al frăţiorului de trei ani. Aroma brânzoaicelor făcute de mama se răspândea în toată casa.
Ce bine e să intri în casă din ger, să-ţi arunci în antreu ghiozdanul acoperit cu zăpadă şi paltonaşul, să-ţi încălzeşti mâinile îngheţate sub jetul de apă fierbinte în baie şi să te aşezi la masă în bucătăria cea plăcută, unde este luminos, cald şi miroase atât de bine. Şi mama îţi toarnă ceai aromat într-o ceaşcă mare cu floricele. Este ceaşca lui, a lui Kostik, şi el îşi pune în farfurie brânzoaice rumene, tocmai luate de pe foc. Mama şi-a aşteptat fiul. Iar dincolo de geam este viscol. Amurgul albastru coboară peste oraşul înzăpezit. Nu-i nimic, las’ să coboare – acasă este luminos şi cald! Şi Mişutka deja se târăşte printre picioarele mele cu maşinuţa-i preferată.
– Băiatul meu, de ce eşti atât de îngândurat? Mănâncă, să nu se răcească!
– Mamă, astăzi pe la noi a fost om…, nu, ob…, nu, mudsmen, în fine!
– Ombudsmanul[1]?
– Aha… Iar la noi acum se desfăşoară… pilot… nu mai tin minte, dar ceva cu pilot…
-Şi?
– Mamă, noi nu trăim corect! Deloc nu trăim corect!
– De ce?
– Păi, să vezi: copiii de fapt nu sunt copii!
– Cum adică?
– Păi aşa! Ei sunt oameni! înţelegi?! Sunt oameni la fel ca adulţii! Şi au de asemenea drepturi!
Mama căzu pe gânduri. Kostik continuă emoţionat:
– Iată, de exemplu, nu ai voie să mă cerţi, nu ai voie să mă lipseşti de drepturile mele la viaţă personală…
– La viaţă personală?!
– Da! Iată, de exemplu, eu vreau să mă mai plimb, iar tu mă chemi deja acasă. Sau vreau să mă mai joc pe calculator, iar tu mă trimiţi la magazin după pâine… Eu însă am dreptul meu la odihnă! Sau altceva: eu trebuie să beneficiez de alimentaţie variată: fructe, carne! Noi însă nu avem de fiecare dată fructe, nu-i aşa? Deci, este o încălcare a drepturilor mele! Dar mai ţii minte cânt tata m-a lovit? Păi, atunci când Mişka m-a enervat şi eu… am înjurat ca nea Vitea de la parter… Ţii minte? Iar tata m-a lovit! Este în general o încălcare gravă a drepturilor mele umane! Pentru asta chiar s-ar putea să fiu luat de la voi! Bine, mamă, nu te îngrijora! Te-ai mâhnit, da?
Mama tăcea.
– Şi astea, cum le spune… ne-a zis că trebuie să ne apărăm drepturile! Iată, de exemplu, diriginta noastră, Maria Ivanovna, ne reţine după clopoţel, hai să zicem, pentru a ne face un anunţ. Şi asta este o încălcare a drepturilor omului! Sau dacă ne ceartă, ne ameninţă să ne dea afară din clasă, nu are voie! Trebuie să-i comunicăm acestui esmen. Şi chiar s-ar putea s-o dea afară de la serviciu!
– Kostik, dar n-o să-ţi fie milă de învăţătoarea ta preferată? Căci nu mai este tânără… îşi dă sufletul pentru voi… Nu ţi-e milă?
– Mi-e milă, desigur… Este bună… Dar trebuie să fie totul corect, nu-i aşa?! Cum rămâne cu drepturile omului?!
Mama se uita la Kostia cu atenţie şi tăcea. Tăcea oarecum îngândurat…
Lui Kostia i se făcu milă de mama: totuşi este o mamă bună şi de fapt o iubeşte. Dar o chestie totuşi va trebui s-o facă. Kostia termină de băut ceaiul, scotoci puţin în ghiozdanul încă rece şi rupse o foaie dintr-un caiet în pătrăţele.
– Mamă, nu te întrista! înţeleg totul! Voi merge în continuare să cumpăr pâine… Şi cu Mişutka voi sta… numai că: om… ob…, într-un cuvânt, acest domn ne-a vorbit despre motivaţie. Şi asta, după părerea mea, este corect! Căci eu cresc cu totul nemotivat la tine şi cu tata! Nu se poate aşa! Stai puţin, am să-ţi arăt!
Mama începu să spele vasele, iar Kostia merse în cameră, se aşeză la birou şi, în timp ce Mişutka se târa lângă el pe covor, trasă cu stăruinţă linii pe hârtie. Se gândi puţin, scrise ceva vreo zece minute pe ea, muşcându-şi buza de-atâta zel. Apoi, sfiindu-se puţin, o aduse mamei. Pe foaie, cu litere mari şi strâmbe, era scris următorul lucru: „Pentru săptămâna trecută: M-am jucat cu Mişka – douăzeci de ruble. Am mers de două ori la magazin – treizeci de ruble. Am strâns după Mişka jucăriile – douăzeci de ruble. Am făcut curat în camera copiilor – treizeci de ruble. în total: o sută de ruble”.
Mama citi cu atenţie, corectă câteva greşeli gramaticale. Numărul „douăzeci” pentru joaca cu Mişka fusese corectat de câteva ori: la început era „treizeci”, apoi iarăşi „douăzeci”. Mama zâmbi trist: fiul şovăise şi scrise mai puţin. Apoi mama oftă şi întrebă încet:
– Am şi eu drepturi?
– Mamă, tu le ai întotdeauna, că doar eşti adultă!
– Pot şi eu să notez ceva?
– Poţi…
Mama merse la birou, stătu puţin pe gânduri şi, în timp ce Kostik se juca cu maşinuţele cu Mişutka cel bucuros, scrise ceva. La început zâmbea, de parcă ar fi inventat o glumă, apoi se întristă nu se ştie de ce şi, terminând de scris, îi întinse fiului foaia şi plecă la bucătărie. Mişutka se concentra să facă o caravană din maşinuţe, iar Kostia se puse pe citit. Cu litere rotunde şi frumoase, aşa cum scria mama, era scris: „Spălatul şi călcatul rufelor. Curăţenia în apartament. Gătitul prânzului şi coptul brânzoaicelor”.
Apoi scrisul mamei încetă să mai fie frumos, deveni puţin mai strâmb. De parcă mama nu văzuse prea bine ce scria: „Neliniştea şi grija când te-am aşteptat, băiatul meu. Durerea atunci când ai apărut pe lume. Nopţile fără somn atunci când ţi-au ieşit primii dinţi. Lacrimi şi teamă pentru tine atunci când te-ai îmbolnăvit. Serile în care te-am ajutat cu temele, ţi-am citit primele cărţi. Zilele de week-end când te-am dus la grădina zoologică, la teatrul de păpuşi, la diferite cercuri. Primele fire albe în părul meu, atunci când împreună cu tata te-am căutat toată seara, iar tu te luasei cu joaca la şantier cu băieţii şi căzusei într-o groapă, şi te-am găsit numai noaptea târziu. Puterile mele, truda mea, viaţa mea. Toate acestea sunt gratuit. Pur şi simplu, pentru că te iubesc”.
Kostik stătea şi ţinea în mână hârtia. Apoi se smiorcăi şi merse încet la bucătărie. În bucătărie era linişte şi întuneric. Mama stătea pe scaun tăcând. Kostik se apropie de ea, îşi băgă capul în halatul vechi al mamei şi începu să plângă. El plângea ca un copil mic. Ca Mişutka. Iar mama îl mângâia încet pe cap.
NOTĂ
[1] Instituţia Ombudsmanului a fost înfiinţată în Suedia, în anul 1809. Instituţia de tip ombudsman s-a dezvoltat în două forme: 1. ombudsman cu competenţă generală – tratează toate problemele care decurg din disfuncţionalităţi în administrație. 2. ombudsman cu competenţă specială – specializat într-un anumit domeniu (de exemplu: ombudsman pentru protecţia copilului, ombudsman pentru protecţia consumatorilor, ombudsman pentru servicii financiare, ombudsman pentru egalitate şi anti-discriminare, ombudsman pentru persoane cu dizabilităţi, ombudsman împotriva discriminărilor etnice, ombudsman pentru apărare etc.). în text este vorba de ombudsman pentru protecţia copilului. În România s-a optat pentru denumirea Avocatul Poporului, o instituţie de tip ombudsman cu competenţă generală.
Sursa: Olga Rojniova, Suflete înrudite și alte povestiri, Editura Egumenița, via AlexandraNadane.ro
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
