Kevin regretă că soția a făcut avort fără să-l consulte și că legea permite aceasta / Mărturii despre criza de sarcină #113

de Redacția Stiripentruviata.ro
Kevin s-a căsătorit la 23 de ani cu o feministă pro-avort de 21 de ani, cei doi punându-se de acord că vor copii cândva. El era pro-viață și își dădea seama că valorile îi despărțeau, dar era îndrăgostit.
„După șase ani a rămas gravidă, iar eu m-am bucurat enorm. Însă ea voia să mai aștepte, pentru a avansa în carieră. Nu am putut cădea de acord ce să facem. Ceva mai târziu, când am lăsat-o la birou, s-a plâns de dureri abdominale, dar s-a dus, totuși, la serviciu. În seara aceea, când s-a întors, mi-a spus că avusese avort spontan și că o dusese o prietenă la clinică. M-a durut inima. Peste câteva săptămâni cineva mi-a spus că soția mea îi mărturisise că de fapt făcuse avort la cerere. Nu mi-a venit să cred că a putut să facă așa ceva. Și nici că legea permite aceasta (fără acordul tatălui – n.red.).”
Relația lor nu a mai fost niciodată la fel și în cele din urmă au divorțat. Efectul psihologic a fost atât de puternic asupra lui Kevin, încât el a trecut prin depresie profundă mai mulți ani și și-a pierdut slujba și casa.
El și-a transmis mărturia prin intermediul site-ului Cantstaysilent.com („Nu pot să tac”), unde au scris și bărbați despre suferința psihică produsă de avortul partenerei, suferință prin care trec indiferent dacă inițial au fost sau nu de acord cu avortul.