avort
Jean Claude Larchet: "Trupul este o parte integrantă a persoanei și părtaș la valoarea duhovnicească"
Trupul nu este doar un element aparținând naturii omenești; el este de asemenea o dimensiune a persoanei omenești.
Dacă noi, ca oameni, avem toți o aceeași natură (care ne distinge prin caracteristicile sale proprii de natura ființelor care aparțin altor specii și genuri), noi suntem în același timp persoane distincte și diverse. După natura noastră, suntem toți asemănători; dar ca persoane, suntem toți diferiți și fiecare dintre noi este unic. Natura este ceea ce sunt; persoană, cel care sunt. Ca persoane, fiecare dintre noi își asumă natura omenească care ne este comună într-un fel singular, unic; altfel spus este om într-un fel care nu-i este propriu decât lui. Astfel, după natura noastră, suntem toți înzestrați cu rațiune, cu memorie, cu imaginație; toți avem afecte (plăcere, durere), emoții, sentimente, suntem înzestrați cu libertate și liber-arbitru. Ca persoane, avem această rațiune, aceasta memorie și aceasta imaginație la niveluri diferite, le folosim în mod deosebit; fiecare dintre noi resimte în felul său plăcerea și durerea, se emoționează în felul său, iubește într-un fel care îi este propriu, își folosește libertatea într-un fel unic, își urmează propriile scopuri, face propriile sale alegeri și vrea să le împlinească cu mai multă sau mai puțină putere.
Personalitatea se distinge de caracter, care nu corespunde decât unei particularități a naturii în plan psihologic; putem distinge mai multe tipuri de caractere, în timp ce personalitatea este absolut unică.
Persoana se distinge astfel de individ. Individualitatea este o categorie biologică și sociologică. În plan sociologic indivizii sunt distincți, dar se pot înlocui unii pe alții în cadrul categoriei sociale căreia îi aparțin; în plan biologic indivizii sunt distincți și diferiți, fiecare este unic, dar după caracteristici pur fizice. Noțiunea de individ este astfel aplicabilă nu doar omului, dar și animalelor și plantelor. Termenul de „persoană”, în schimb, nu este aplicabil decât ființelor duhovnicești (oameni, îngeri, Persoanele dumnezeiești), înzestrate (chair dacă la nivele diferite) cu inteligența, cu voință, și cu libertate (Părinții au văzut adesea duhul, care este sursa acestora, drept „sediul” persoanei). Noțiunea de persoană are totodată o conotație de transcendenta și de valoare. Pe de o parte, persoană se situează dincolo de ceea ce determina natura sa în plan biologic și social; că persoană, fiecare om are de asemeni capacitatea de a se depăși constant și posibilitatea de a fi ridicat prin harul dumnezeiesc până la o stare duhovnicească în care modalitățile de existență ale propriei sale naturi sunt depășite. Pe de altă parte, persoană are o valoare absolută, care face din ea o ființă absolut unică și de neînlocuit.
Această valoare pe care o are fiecare om în parte implică, bineînțeles, întregimea ființei după propria sa natura și după propria capacitate. Trupul apare astfel că o dimensiune a persoanei în virtutea căreia el posedă trăsături singulare, un caracter unic, dar și o valoare absolută. Acest fapt este temelia respectului pe care fiecare îl datorează propriului trup și trupului oricărei alte persoane. Acest fapt conferă de asemeni trupului o dimensiune și o valoare duhovnicească, astfel încât el nu poate fi considerat o substanță pur fizică, nici disociat de cel sau de cea al cărui trup este. În acest fel, trupul participa la devenirea duhovnicească a persoanei în integralitatea ființei sale.
În ochii Sfinților Părinți trupul este o parte integrantă a persoanei și părtaș la valoarea duhovnicească încă de la zămislirea să și chiar dincolo de viață pământească. Acest fapt, dimpreună cu cel conform căruia sufletul și trupul sunt două elemente indisociabile ale alcătuirii omenești, creează pentru persoana posibilitatea de a recupera, deși într-un alt mod de existență, trupul său, despărțit provizoriu de suflet prin moarte. Dintr-un alt punct de vedere, el justifică respingerea de către creștinism atât a avorturilor, cât și a metempsihozei sau a reîncarnării. Avortul este de fapt considerat de Sfinții Părinți ca un atentat la viața unei persoane omenești, pentru că ei cred că persoană ființează din clipa în care ființă omenească vine la existență și e chiar indisociabilă de aceasta din urmă (ființă omenească nu poate exista ca atare decât că persoană. Cât despre doctrica metempsihozei sau a reîncarnării (foarte răspândită în Antichitate și pe care o regăsim astăzi nu doar în anumite religii extrem-orentale, ci încă și în diferitele teorii mai mult sau mai puțin fanteziste ale curentului New Age), ea se arată incompatibilă atât cu concepția creștină despre identitatea personală a omului (omul nu poate fi succesiv mai multe persoane, nici să aibă în timp mai multe identități), cât și cu sensul de apartenență a trupului la persoană și, în această din urmă, în legătură de nedezlipit cu sufletul și cu duhul său (nu putem avea succesiv mai multe trupuri, iar trupul duhovnicesc care se va substitui în Împărăția Cerurilor, după înviere, trupului de carne actual [cf. 1 Cor. 15, 35-53]), va fi un trup diferit de acesta în ceea ce privește starea sau felul său de existență, dar nu va fi diferit în ceea ce privește identitatea sa personală; trupul nostru actual, acesta este el care, potrivit credinței creștine va învia).
În persoană, trupul își găsește unitatea indestructibilă cu sufletul și cu duhul, dar și unicitatea sa, dimpreună cu sensul și valoarea lui duhovnicească. Faptul că trupul este întotdeauna considerat pe de o parte ca fiind de nedezlipit de celelalte două elemente constitutive ale ființei omenești, și pe de altă parte ca fiind cel al unei persoane, nu îngăduie să fie considerat și tratat nici că identitate independentă, nici că o realitate impersonală.
Concepția creștină despre trup se distinge în această privință de concepția naturalistă, care este în general cea a medicinei moderne. Mulți dintre medicii zilelor noastre nu mai îngrijesc persoane ci trupuri sau organe, și mulți bolnavi suferă pentru că sunt considerați și tratați ca obiecte, fiind lipsiți de o dimensiune a ființei lor, fracționați, și în același timp aduși la condiția de „cazuri” generale și reduși, prin intermediul instrumentelor de analiza, la serii de cifre. O medicină creștină nu ar putea respinge formarea științifică, care oferă o garanție de seriozitate și ne păzește de derivatele iraționale care în zilele noastre se înmulțesc, prin reacție. Ea caută însă nu doar să aducă contactului cu bolnavul și terapeuticii un „plus de suflet”, ci să considere pacientul, pe de o parte, în realitatea să omenească globală (conform căreia există nu doar un trup, ci și un suflet și un duh, care sunt în relație cu acest trup și acționează pozitiv sau negativ asupra lui), și, pe de altă parte, în realitatea sa personală (conform căreia cazul său este singular și legat de faptul că are o constituție, un mod de existența și un destin unice).
Concepția creștină se opune astfel radical tuturor celorlalte reprezentări ale trupului pe care societatea noastră le dezvolta, și în care acesta apare totodată că un obiect și profund disociat.
Publicitatea, omniprezentă pe străzile și pe ecranele noastre de televiziune, impune în mod disimulat o reprezentare a trupului în care acesta se găsește lipsit de orice dimensiune duhovnicească și personală și redus la aparențele sale fizice. Într-o lume a negoțului, trupul (mai ales prin nuditatea sa) a devenit un pur mijloc de a trezi poftă, prin deplasarea asupra obiectelor cărora el este asociat și de care pare că se bucura, pus în întregime în slujba lucrurilor pe care este destinat să le vândă.
În violența pe care o vedem că se dezvoltă zilnic în societățile noastre moderne și pe care literatură, și mai ales cinematografia, se complac în a-i reprezenta paroxismul, se manifestă o viziune a trupului în care acesta – privit independent de suflet și de duh, de care el este legat, cât și de persoana căreia el aparține – nu mai trezește niciun respect și este tratat ca un obiect fără valoare, de care se poate dispune după bunul plac și a cărui viață nu mai pare un atribut esențial și de neatins.
Obiectivitatea și disocierea trupului ating un punct culminant în pornografie, pe care comerțul cu imaginea, exploatând patimile omenești cele mai grosolane, le răspândește în civilizația modernă. Vedem cu tristețe puși în relație parteneri ocazionali, a căror personalitate, istorie și identitate sunt ignorate, parteneri care nu au niciun raport – nu doar duhovnicesc, dar nici măcar afectiv -, care întrețin un contact exclusiv fizic, în care trupurile, devin în întregime instrumente în slujba instinctelor și fantasmelor și reduse la nivelul de obiecte, dau loc unor reprezentări în care organele sexuale, despărțite de restul trupului, sunt predate unor funcții care au pierdut până și valoarea lor fiziologică, pentru a deveni pur mecanice și a trezi iluzia unei plăceri intense și prelungite.
Într-o lume în care trupul este, în felurite moduri, din ce în ce mai considerat că un obiect și tratat ca atare, reprezentarea pe care ne-o oferă antropologia creștină și etică desprinsă din ea se arătă cu adevărat mântuitoare. Căci dacă orice afront adus trupului apare din acest punct de veder ca un afront adus persoanei înseși, invers, orice respect față de trup mărturisește respect pentru persoană. Or, un asemenea respect este nu doar fundamentul necesar pentru atitudini superioare, ca dragostea, ci se arata deja indispensabil pentru a stabili cu ceilalți și cu sine însuși relații care să fie nu doar armonioase, ci și integre și cu adevărat omenești.
Fragment din Semnificația trupului în ortodoxie de Jean-Claude Larchet, Ed. Basilica, 2010
DONEAZĂ
Asociaţia ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191 (RON)
RO85RZBR0000060016473246 (EUR)
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.
