Ivona Boitan: „Haideți să vă spun de ce nu mi-e rușine cu Iohannis, deși ar trebui să-mi fie”
de Ivona Boitan, Facebook
Haideți să vă spun de ce nu mi-e rușine cu Iohannis, deși ar trebui să-mi fie.
Președintele vorbește, în dreapta lui cade un om, nu știm ce are, poate fi orice, de la lipotimie la atac de cord și moarte instantanee, și președintele vorbește imperturbabil și fără nici un, accent așa cum o face el. De te întrebi dacă nu ar trebui introdusă întrebarea „Ești un robot?” la alegerea președinților români.
Nu mi-e rușine cu el, fiindcă așa suntem toți. Revin la Referendum. Nu m-a deranjat că nu au ieșit oamenii care susțin căsătoriile între cei de același sex, dar nu au ieșit mii de oameni care teoretic sunt de partea familiei tradiționale.
De ce nu au făcut-o? Fiindcă superficialitatea, dezinteresul, robotismul i-a făcut să fie indiferenți la cel căzut de-a dreapta lor. S-au lăsat păcăliți doar cei leneși, cei care nu au făcut efortul de a se informa și din alte părți decât din gura vedetelor de mucava.
Ieri se jeluia un polițist care era implicat într-un accident cu victime serioase, printre care și copii, că oamenii se adunaseră să facă poze și să filmeze, și evident, să încurce și prea puțini s-au oferit să ajute. Se întreba pe bună dreptate polițistul la ce vor servi filmările, le vor arăta acasă familiei sau le vor pune pe social media ca să vadă și alții niște copii mici morți…
Indiferența și egoismul ne caracterizează în ultimul timp. Nu am fost așa. Îmi aduc aminte de vremurile grele când ne luam de la gură pentru altul, când ne ajutam unii pe alții cu 10 litri de benzină, ca să ne facem concediul, și cu două ouă, ca să iasă de-un tort de ziua copilului.
Cred în bunătatea poporului român, ea există în noi, dar am pus peste ea straturi de materialism, indiferență, am ajuns să ne considerăm nemuritori. Adunăm, Adunăm. Adunăm.
Și robotul din fruntea statului ne exprimă foarte bine. Sigur că ne putem trezi, dar pentru asta, din păcate, cred că e nevoie de o scuturare, cred că am depășit deja pragul de la care ne putem întoarce cu o simplă mustrare spusă de cineva.
Nu ne pasă de mustrări. Zgura care s-a pus între noi și inima noastră, e un strat prea gros. Sper să ajungem să nu mai fie paradigmatic plăvanul cu consoarta modistă. Dar trebuie să ne schimbăm întâi noi.
Să ne ajute Dumnezeu să ne descoperim bunătatea uitată!
Citește mai multe opinii de Ivona Boitan
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
Foarte corecta atitudinea si la fel si discursul! Într-adevar, schimbarea în bine CHIAR poate avea loc doar DACA aceasta începe cu schimbarea launtrica (metanoia!) a fiecaruia dintre noi!