Interviu cu Veronica Iani: Pentru că „Fiecare viață este un dar” / Revista „Pentru viaţă” nr. 7 – Primăvara 2018
Veronica, cum ți-a venit ideea să începi colecția „Fiecare viață este un dar”, colecție ce cuprinde cărți cu subiecte mai delicate și mai puțin abordate în literatura pentru copii?
Am început să scriu și să ilustrez cărți pentru copii după 40 de ani. Interesant este că, încă înainte de a începe să scriu, am avut avut diverse experiențe care m-au ajutat să intru în contact cu subiectele abordate de mine ulterior în cărți: am fost voluntară la un centru pentru copii cu dizabilități, am luat o perioadă în vacanțe sau la sfârșit de săptămână câțiva copii de la un centru de plasament. La un moment dat, am citit un articol din presa americană despre un băiețel cu boala oaselor de sticlă și m-a impresionat foarte mult. Am simțit nevoia să scriu și cărți în care personajele să fie și copii cu nevoi mai speciale.
Astfel, am hotărât să încep o colecţie dedicată special lor. Am intitulat-o „Fiecare viață este un dar”. Și care putea să fie prima carte din serie dacă nu „BEBE. O poveste din burtică”? Aici începe povestea fiecăruia dintre noi: cu nouă luni înainte de a ne fi născut. În această carte, cel care le vorbeşte copiilor despre fiecare etapă a vieţii din burtică este chiar Bebe, un bebeluş nenăscut, vesel şi pus pe șotii.
Colecția a continuat apoi cu „IOANA. O poveste despre Sindromul Down” în care Luca, un băieţel de 7 ani, află de la părinţii săi că va avea o surioară. Bucuria i se transformă însă în îngrijorare atunci când i se spune că ea are Sindrom Down, crezând că este vorba de vreun cadou pe care surioara sa îl primeşte, iar el nu.
A treia carte a fost „TUDOR. O poveste despre adopție”. Este o poveste emoţionantă cu ajutorul căreia părinţii pot explica adopţia în limbajul copiilor. „Mami mi-a spus că un copil adoptat este un copil foarte special. Are două mame. Asta înseamnă că este iubit de două ori mai mult”, spune Tudor, băieţelul pentru care inima mamei adoptive a devenit al doilea loc al naşterii sale. Ca şi alţi copii care au fost adoptaţi, Tudor are multe întrebări şi temeri, la care părinţii lui îi răspund cu dragoste.
Am fost întrebată de multe ori de ce scriu cărți cu subiecte greu de abordat. Le scriu pentru că fiecare viață este un dar, iar lumea, și în special copiii, au nevoie să afle acest lucru. Cum putem să respectăm și să iubim un om, fie el născut său nenăscut, dacă nu îl cunoaștem? Știe toată lumea că inima unui copil nenăscut începe să bată la 16 zile de la concepție? Că la 10-11 săptămâni de la concepție copilul posedă deja 90% din structurile prezente într-un adult? Un copil nenăscut sau născut înseamnă IUBIRE. Un copil cu Sindrom Down are o sup ra-putere, pe care noi nu o avem: se numește IUBIRE necondiționată. Știm ce mare dar este adopția? Atât pentru copilul adoptat cât și pentru familie. Adopția înseamnă IUBIRE. Totul se reduce la IUBIRE. Iar ca să iubim este nevoie să CUNOAȘTEM.
Sper ca aceste povestiri sa hrănească în sufletele copiilor sămânța responsabilității pentru cel de lângă noi, sămânța pusă de Dumnezeu în fiecare om.
Ce planuri de viitor ai? Cu ce îți propui să ne mai surprinzi anul acesta?
Sper ca anul acesta să pot publica, tot în cadrul aceleiași colecții, „COPILĂRIA. O poveste despre bucurie”, o carte despre tot ceea ce înseamnă copilăria, și „LEO. O poveste despre prietenie”, carte despre prietenia care se naște între un copil pe care noi îl numim ”normal” și altul, care are boala oaselor de sticlă. Iar pe viitor îmi doresc să continui colecția cu povești despre copii cu autism, nevăzători, cu deficienţe de auz.
Cărțile autoarei Veronica Iani pot fi găsite pe veronicastories.com.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
