Foto: Ioana Rusnac
Alexandra Nadane
În primul număr al revistei „Pentru viață” a apărut un articol cu titlul „În România se fac avorturi forțate”. Unii dintre cititori au considerat că este o exagerare: ”Cum să se facă avorturi forțate când România este o țară liberă și democrată?” Din păcat, situația descrisă acolo nu este reprezentativă decât pentru o parte din avorturile forțate din țara noastră. Din acest motiv am hotărât publicarea unei serii de articole despre rănile României reale, o Românie pe care nu o cunoaștem, o ignorăm sau chiar ne gândim că nu poate arăta chiar așa de rău.
Știu că de multe ori s-au spus multe lucruri negative despre România și nu s-au oferit soluții, rezultatul fiind o lamentare inutilă sau renunțarea de a face ceva pozitiv. Nu doresc să continui astfel de informări ineficiente. Rostul acestei serii de articole este să conștientizăm câteva adevăruri incomode, pe care majoritatea nu le cunoaștem, și să căutăm împreună portițe de ieșire. Iar dacă nu vom găsi soluții concrete, măcar să luăm atitudine, pentru că așa se va produce schimbarea, în timp.
Revenind la afirmația de mai sus, o întăresc cu toată fermitatea: „DA! În România se fac avorturi forțate”.
Sunt părinți care își duc copiii pe sus în cabinetul ginecologic, cu speranța că viitorul fetei lor va fi unul fericit și lipsit de probleme. Efectele sunt de multe ori tragice: adolescentele sunt afectate emoțional pentru toată viața, mai ales când ele sunt conștiente de ceea ce sunt obligate să facă și ar dori din tot sufletul să nască acel copil.
Dacă aceasta se întâmplă în familii în care părinții își iubesc copiii, gândiți-vă ce se întâmplă cu fetele însărcinate care nu se află într-o familie iubitoare!
În centrele de plasament, de pildă, avortul este văzut ca fiind cea mai bună soluție pentru ca totul să rămână ascuns de structurile superioare, iar responsabilii locali să nu aibă probleme.
Când intri în majoritatea centrelor de plasament de stat te izbești de durere. Te întâmpină fețe triste, vezi copii care dorm pe scaune sau adorm în brațele tale, în timp ce vorbesc cu tine, datorită efectelor bromurii pe care tocmai au primit-o ca „tratament”. Centrul e unul dintre puținele locuri în care există medicamente pentru durerea sufletului, pentru lipsa de dragoste, chiar și pentru dorința de a te juca mai mult.
Zilele trecute m-am dus într-un centru pe care îl cunosc de mai mulți ani, după ce am aflat că o adolescentă a rămas însărcinată și a decis să păstreze copilul, iar cei de la centru au amenințat-o că o vor da afară dacă își menține decizia. Cu câteva zile înainte discutasem cu ea despre ce ar face într-o asemenea situație, pe atunci ipotetică, și mi-a spus că își dorește un copil și că va face tot ce îi stă în putință ca să-i fie bine. Acum lucrurile arătau cu totul altfel. În ziua următoare avea programare la avort. O convinseseră să-și schimbe atitudinea.
Am stat de vorbă cu ea. Era liniștită și împăcată. Mi-a spus că cei din conducerea centrului au amenințat-o că o vor da afară, dar că ea își dorește să păstreze copilul și își asumă orice consecință a acestei decizii.
Am stat apoi de vorbă cu cei din conducerea centrului. Le-am spus de la bun început că reprezint o asociație care protejează drepturile adolescentelor însărcinate, că am aflat de cazul fetei și că vom face tot posibilul să o sprijinim, chiar și juridic dacă va fi nevoie, pentru că ceea ce fac ei se numește hărțuire. Când și-au dat seama că situația poate ajunge ușor în fața opiniei publice, ceea ce le-ar fi adus greutăți, au adoptat o atitudine cooperantă, spunând că sunt cu adevărat interesați să o sprijine și că vor face tot ce le stă în putință, însă din punct de vedere legal trebuie să părăsească centrul. Mai târziu au chemat-o pe tânăra în cauză, i-au vorbit foarte frumos și i-au spus că îi respectă decizia.
Cu siguranță este o diferență între a-i spune fetei însărcinate că nu poate rămâne în centru cu copilul, conform normelor legale, și amenințarea că va fi dată afară. S-ar putea spune că nu au făcut decât să o informeze cu privire la prevederile legii, dar în realitate este vorba de o interpretare în sens abuziv, pentru că au folosit legea cu viclenie pentru a-și ascunde interesului lor, primordial, în spatele prevederilor legale privind interesul celorlalți copii din centru.
Problema părea a fi rezolvată. Când am ieșit, cineva mi-a arătat încă două fete însărcinate. Una dintre ele intenționa să facă avort în cel mai scurt timp, motivând că nu vrea ca acest copil să aibă parte de ce a avut ea până atunci. Cealaltă prefera să păstreze copilul, luptându-se cu presiunea din partea responsabililor centrului. Dar asta nu era totul. Realitatea este că foarte multe dintre fetele trecute de 15 ani din acel centru făcuseră cel puțin un avort, iar unele practicau prostituția. Iar avortul era soluția pentru ca problemele să nu iasă la suprafață…
Concluzia despre avorturile în centrele de plasament? Dreptul la alegere, atât de invocat, este total inexistent în astfel de situații. Practic nu există alegere: ori faci avort, ori pleci pe stradă cu copilul, minoră, fără serviciu, fără casă, fără mâncare, fără nimic din ce ai nevoie tu, ca mamă, și copilul. După avort, fetelor le rămâne doar disperarea și speranța că într-o zi poate va fi altfel. Situații asemănătoare celei de mai sus se întâmplă probabil în multe centre de plasament, dar puține fete au curajul să spună ceva.
Concluzia despre noi, cei din afara centrului, a venit și ea, îndată. Înainte să plec m-am întâlnit cu un copil pe care nu l-am mai văzut demult. După ce l-am strâns tare în brațe, pentru că mi-e foarte drag, m-a întrebat: „Alexandra, nu vrei să vii să lucrezi la noi? Sau nu neapărat aici, ci în oricare alt centru, pentru că m-aș muta oriunde, dar numai să fii tu acolo!”. Făcusem, cu câțiva ani în urmă, ca membră a unei organizații de tineret, voluntariat la acel centru.
Personalul centrului mi-a spus că, în perioada în care studenții făceau voluntariat, copiii aveau mai puține probleme. Mi-am amintit că cineva mi-a explicat odată că adolescenții se aruncă în cele mai periculoase relații, inclusiv sexuale, tocmai datorită lipsei de afecțiune reală. Se leagă lucrurile.
Poate că așa arată unul din elementele soluției în cazul avorturilor din centrele de plasament: voluntari care să ofere ceea ce personalul nu reușește. Prin aceasta nu acuz pe cei de acolo, căci cine știe câtă dragoste au oferit și cât au încercat să fie bine. Dar uzura cotidiană își spune cuvântul în timp. Și, de fapt, copiii de acolo nu sunt în mai mare măsură ai lor decât sunt ai noștri. Faptul că ei au un salariu nu ne scutește pe noi de responsabilitate. Acești copii, acești tineri ne vor aproape de ei, să-i ascultăm, să-i sprijinim, să le spunem un cuvânt bun și uneori să-i îmbrățișăm. Nu credeți?
Acest fragment din România reală l-am scris pentru noi, cei din afara centrelor de plasament, care putem să fim alături de cei aflați acolo. Cu siguranță ar scădea numărul avorturilor forțate din centrele de plasament dacă dumneavoastră, cititorule, și prietenii dumneavoastră ați deveni prietenii unui centru de plasament!
Trebuie să mai spun că această cunoștință face parte dintr-o familie de 5 copii, romi, din care o parte sunt în centrul de plasament, iar o parte stau într-o casă părăsită în cele mai grele condiții și fără garanția că în ziua următoare au ce să mănânce. Fratele cel mai mic ar fi trebuit să fie clasa a doua și nu s-a dus deloc până acum. O altă soră care are 14 ani s-a apucat de prostituție.
Cândva le-am propus să meargă cu toții într-un așezământ din provincie, unde există o masă caldă, au loc de dormit, pot merge la școală. Răspunsul lor a fost negativ. Într-un fel îi înțeleg. Prietenii, colegii și puținii oameni pe care îi știu sunt în București.
Am scris și această parte a istoriei lor pentru a fi cinstită – răul nu cuprinde doar pe unii ci, în diferite moduri, ne încearcă pe toți. Când este lângă noi, să nu ne iluzionăm că nu va ajunge și la noi. La aceste fragmente vizibile cred că soluția ar fi să facem binele împreună.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.
Am citit aticolul si m-a impresionat foarte mult, insa realitatea este ceva mai cruda.
Eu personal am cunoscut o perioada de cateva luni viata dintr-un centru maternal – directia unde in mod normal ar trebui sa fie orientate acele fete cu copilasi (dupa ce nasc). In acest timp am avut ocazia sa cunosc si abordarea conducerii centrului, dar si a superiorului acestuia – care coordona mai multe centre, nu numai maternale. Pot sa confirm ca am avut cunostinta atunci de cel putin un avort fortat, impus de conducere, desi acolo era un centru pentru protejarea mamei si copilului aflati in dificultate si prevenirea abandonului.
Imi pare rau sa spun, oamenii implicati in sistemul de asistenta sociala, asa cum i-am cunoscut eu… prefera sa se fereasca de probleme, urmarindu-si cu atentie cifrele, regulamentele, actele, semnaturile samd, pentru a fi tot timpul acoperiti sa ‘posibile probleme’.
Este o meserie grea, consumatoare si poarta o mare responsabilitate, dar in acelasi timp este si un loc unde oamenii (ca in orice institutie de stat) intra pe alte criterii decat cele la care ne-am astepta… si atunci ce mai poti astepta?
Referitor la voluntariat, zona serviciilor sociale de stat este un spatiu in care stau ascunse destule lucruri discutabile si aspecte la limita abuzului. Oriunde s-ar desfasutra, voluntariatul necesita transparenta si deschidere si trebuie primit cu receptivitate, nu formal… Ar fi fost extraordinar sa fie aplicabil la noi asa ceva…
Sa ne ajute Dumnezeu pe toti, dar mai ales pe copilasii care isi incep viata in sistemul de servicii sociale! Sa ne rugam pentru ei!