prostitutietrafic de persoane

Europarlamentarul Maria Grapini către Președintele Parlamentului UE: „Nu va putea nicio țară singură să rezolve traficul de persoane atât timp cât acesta este transfrontalier”

Europarlamentarul Maria Grapini i-a adresat o scrisoare Președintelui Parlamentului UE, David Sassoli, prin care cere implicarea acestei instituții în combaterea traficului de persoane în interiorul UE. Ea îi solicită expres acestuia să propună urgent Comisiei Europene deschiderea unei anchete la nivel UE, prin Europol. Redăm mai jos textul integral al scrisorii, așa cum apare aceasta postată pe contul de Facebook al europarlamentarului.

„Stimate Domnule Președinte,

În calitate de membru al Parlamentului European, vă solicit să propuneți Comisiei Europene, în regim de urgență, să deschidă o anchetă la nivelul tuturor statelor membre, prin Europol pentru depistarea rețelelor de trafic de persoane. Recentul caz al Alexandrei și Luizei, două fete din România, a arătat încă o dată că există trafic de persoane între statele membre.

Din păcate țara pe care o cunosc cel mai bine a devenit furnizor de copii traficați pentru unele state din vest.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Nu va putea nicio țară singură să rezolve traficul de persoane atât timp cât acesta este transfrontalier.

Avem obligația ca Parlamentul European să intervină prin agențiile specializate în depistarea rețelelor și în eliminarea lor.

Aștept domnule președinte să-mi comunicați decizia pe care o luați legat de situația extrem de gravă din spațiul Uniunii Europene, legat de criminalitate și traficul de persoane.

Cu stimă,

MEP Maria Grapini”

Alexandru Cumpănașu către autoritățile europene: Țările UE tolerează traficul de persoane din România. Cetățenii europeni sunt beneficiari în țările unde prostituția este legalizată

Evaluarea a 10 ani de politici privind prostituția în Suedia și Olanda

Studiu: Proiectele UE pentru lupta împotriva traficului cu ființe umane sunt subfinanțate

Leo van Doesburg, ECPM: Majoritatea prostituatelor se prostituează fără a dori ​aceasta, iar legalizarea prostituției și extinderea UE au dus la creșterea traficului de persoane – cele mai multe victime, din România



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button