Dragi creștini, nu mai e îndeajuns să muncești din greu, să-ți crești copiii și să speri să fii lăsat în pace
JONATHON VAN MAREN
Există o nemulțumire des întâlnită în cercurile pro-viață: de ce este atât de greu ca bisericile să se implice în cauzele sociale? Știm deja că și creștinii fac avorturi, lucru care ne afectează în mod direct. Știm că majoritatea creștinilor sunt împotriva avortului – așa că nu ar avea cum să fie împotriva mișcării pro-viață. Deci ce anume îi reține pe oameni de la a se implica în asta?
Apatia este un motiv. Lipsa informării este un altul. Dar pe departe, adevăratul motiv este mult mai profund. Ideea e simplă: cei care se duc la Biserică sunt de obicei tradiționaliști și conservatori. Și nu am în vedere acel sens folosit de unii analiști politici ca să descrie anumite poziții politice. Mă refer la acei oameni care muncesc, vor să-și crească copiii și să fie lăsați în pace.
Rugăciunea e scoasă pe dinafară și înlocuită cu teoria Queer și mulți conservatori de vârsta a doua s-au surprins vărsându-și cafeaua și oftând în timp ce își citeau ziarul: ”Cum de s-au schimbat lucrurile așa de repede?”
”Ai întâlnit vreodată un părinte a cinci copii care să fie un activist democrat?” a întrebat odată pieziș Dennis Prager. Toată lumea a râs (Partidul Democrat este partidul liberalismului emancipării, pro-avort, pro privilegii LGBT și pro imigrație – n.n.). Poate nu toată lumea știa de ce era atât de amuzant – era doar un gând absurd. Un astfel de părinte, au presupus oamenii, ar avea lucruri mai bune de făcut. Oameni ca bunicii mei care au emigrat din Olanda in Canada pur și simplu fără nici un sfanț în anul 1953, au început sa lucreze din greu pământul și au crescut 11 copii la o fermă pe care singuri au ridicat-o cu sânge, sudoare, trudă și lacrimi. Au fost prea ocupați să își crească copiii și să le dea de mâncare, ca să se mai gândească la țipetele activistelor canadiene sau ale altor asemenea activiști.
Mișcarea pro-viață și pro-familie are în continuare o problemă în a recruta conservatori care să adere la o cultură combativă care să lupte cu aceste boli ale societății care ne infectează societatea. Există ceva străin conservatorului, legat de ”activism”. Într-adevăr însuși termenul de ”activist conservator” pare să aibă ceva contradictoriu în el. Conservatorii și tradiționaliștii nu vor să schimbe lumea. Ei vor să trăiască în ea si să nu fie deranjați.
Chiar cuvântul care stă la baza lui: ”a conserva” este foarte diferit ca temperament de cuvântul ”liberal”, care denotă ”liberalizare” – adică acțiune. De aceea unii credincioși mai suspicioși din fire cred că ”activism” are de fapt la bază ceva liberal. Ambrose Bierce a exemplificat foarte bine aceste două temperamente când a definit conservatorul drept ”politicianul împăcat cu demonii existenți, spre deosebire de liberalul care dorește să îi înlocuiască cu alții”.
Lucru care ne readuce în realitatea noastră neplăcută unde, dintr-o perspectivă culturală, tradiționaliștii și conservatorii au fost bătuți serios în acest război. Pentru că noi, majoritatea, nici măcar nu am intrat în teren. Ne-am crescut familiile, am construit ferme si afaceri și am mers la biserică în timp ce revoluțiile seculare au preluat industria divertismentului, media, spațiul academic și, în cele din urmă sistemul public de educație care acum a devenit laborator pentru ”valorile” seculare. Rugăciunea e scoasă pe dinafară și înlocuită cu teoria Queer și mulți conservatori de vârsta a doua s-au surprins vărsându-și cafeaua și oftând în timp ce își citeau ziarul: ”Cum de s-au schimbat lucrurile așa de repede?”
Nu s-au schimbat, bineînțeles. Revoluția Sexuală se desfășoară deja de mai bine de 60 de ani. Dar acum, pentru prima oară, oamenii încep să se trezească și să realizeze că ceea ce se întâmplă nu e ceva ce noi mai putem ignora, pentru că, foarte curând, asta ni se întamplă și nouă. Deja influențele industriei de divertisment și ale pornografiei se văd la tineri. Din acest motiv publicațiile creștine deplâng ascensiunea ”ateilor sexuali” – oameni care cred în Dumnezeu, dar nu cred că regulile Lui se aplică în viața lor sexuală. Bisericile din America de Nord pierd mulți tineri pentru că sistemul public de educație își pune în practică cu loialitate programul: să sădească scepticism, să slăbească credința copiilor din familiile creștine și apoi să îi trimită la universitate, doar pentru ca facultatea pe care ei o aleg să încheie apoi acest proces. De aceea mulți creștini își pierd credința în timpul facultății.
Nici Guvernul nu ne va lăsa în pace. Așa cum am scris mai înainte legat de războiul din Ontario privitor la educația sexuală, guvernul are nevoie să îi poată re-educa pe copii în spiritul valorilor sistemului secular, și se vor război cu părinții ca să poată face acest lucru. În unele țări din Europa, copiii sunt luați de lângă părinți pentru că o convingere creștină i-ar putea ”răni” și unii oameni de știință sugerează deja că, într-o zi, creștinismul ar putea fi ”tratat”, ca ceva patologic.
Conservatorii vor să fie lăsați în pace să își crească copiii. Din păcate, adevărul este că nu vom fi lăsați să facem asta.
Seculariștii nu au avut niciodată intenția să ne lase să ridicăm propriile noastre enclave în care să trăim în pace – și o directivă legislativă precum Alberta Bill 10, care obligă școlile private și copiii care studiază în regim de homeschooling să își schimbe felul în caree predată sexualitatea este unul dintre cele mai noi exemple.
De aceea zarurile au fost aruncate. Acum, status quo-ul este această ideologie progresistă care s-a infiltrat cu succes și s-a împământenit în fiecare dintre instituțiile importante. Au instaurat un nou status quo , iar nouă tradiționaliștilor nu ne-a mai rămas nimic de pus la ”conservă”. Nu mai putem fi Șambelanul care renunță puțin câte puțin la teritoriul său – suntem puși într-o oala cu apă fierbinte și trebuie să decidem cum să ne confruntăm cu aceste invadări ale spațiului nostru ca să putem avea libertatea de a trăi ca niște creștini într-o societate care ne privește cu din ce în ce mai mult dispreț.
Cum poate fi cineva conservator într-o societate în care nu mai e nimic de păstrat și pentru care să merite să lupți? Este o întrebare iminentă și apăsătoare care ne atrage atenția. Dubla noastră obligație de a lăsa ca moștenire credința creștină copiilor noștri și a opri guvernul, ca să nu se mai bage în asta, era pe vremuri o chestiune ușoară – am putea sa adoptăm stilul ”trăiește și lasă să trăiască”. Asta s-a dovedit însă o strategie nesigură, mai ales că s-a ignorat problema avorturilor care se petreceau chiar în orașele noastre. A lupta pentru viețile celor ne-născuți nu mai este o ”cauză”, ci o poruncă biblică. Iar acum este în propriul nostru interes ca să ne implicăm. Nu trebuie să ne preocupăm doar de copiii altora, ci și de ai noștri. Nu vom mai avea luxul de a ne crește copiii în felul în care au făcut-o părinții și bunicii noștri. Este momentul să mărturisim răspicat Adevărul.
Traducere după Sovereign Nations
Sursă: reactionarii.home.blog
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
