VIDEO. Donald Trump la Micul Dejun cu Rugăciune: „În țara noastră și în întreaga lume, religia se află sub asediu. Nu vom permite aceasta”
de Redacția Stiripentruviata.ro
În dimineața de joi, 6 februarie 2020, în prezența unor oficiali din 140 de țări, la Washington, DC a avut loc a 68-a ediție a Micului Dejun cu Rugăciune găzduit de președintele SUA, Donald Trump. Din alocuțiunea rostită de președintele american cu această ocazie am extras următoarele remarci:
„(…) Prin tot ce facem, creăm o cultură care protejează libertatea – inclusiv libertatea religioasă.
După cum am spus și marți la Camera Reprezentanților, «În America, nu pedepsim rugăciunea. Nu dărâmăm cruci. Nu interzicem simbolurile de credință. Nu le punem pumnul în gură predicatorilor». Nici pastorilor. «În America, celebrăm credința, prețuim religia, ne ridicăm glasul la rugăciune și privirea spre slava lui Dumnezeu». (…)
La New York, înainte de a ridica zgârie-norii, mii de familii americane sărace au donat cât au putut pentru a construi minunata Catedrală Sf. Patrick.
Iar când Buzz Aldrin a aterizat pe Lună, a spus: «Houston, aș vrea să vă cer câteva momente de reculegere». Apoi, a citit din Biblie.
Lungul marș pentru drepturi civile al națiunii noastre a fost inspirat pas cu pas, susținut și înălțat de credința, rugăciunea și devotamentul persoanelor religioase.
Pentru a proteja comunitățile religioase, am întreprins demersuri istorice în apărarea libertății religioase, inclusiv a dreptului constituțional de a ne ruga în școlile publice. (…)
De asemenea, recent, am luat măsuri administrative pentru a împiedica finanțarea din banii contribuabililor a colegiilor și universităților care răspândesc otrava antisemitismului și răutăți despre creștinism. (…)
Anul trecut, la Națiunile Unite, am avut onoarea să fiu primul președinte care a găzduit o întâlnire pe tema libertății religioase. Care a avut la bază libertatea religioasă. A fost prima întâlnire de acest fel care a avut loc vreodată la Națiunile Unite. Acolo am chemat toate națiunile să combată cumplita nedreptate a persecuției religioase. Și oamenii au ascultat. (…)
Ieri, Administrația noastră a lansat Alianța Internațională pentru Libertate Religioasă, prima alianță dedicată promovării libertății religioase. A fost un lucru remarcabil. Într-adevăr remarcabil. Peste 25 de țări ni s-au alăturat deja. (…)
Toți cei care ne aflăm astăzi aici reafirmăm aceste adevăruri eterne: Credința ne asigură libertatea. Rugăciunea ne face puternici. Și numai Dumnezeu este Creatorul vieții și dăruitorul harului. (…)
În țara noastră și în întreaga lume, religia – mai ales anumite religii – se află sub asediu. Nu vom permite aceasta. Vom proteja religiile noastre. Vom proteja creștinismul. Vom proteja preoții și pastorii și rabinii noștri minunați și pe toți oamenii pe care îi prețuim foarte mult și pe care îi respectăm foarte mult. (…)”
Dumnezeu să vă binecuvânteze , d-le Președinte Trump !
Dumnezeu să binecuvânteze Israelul , America, România și creștinii din întreaga lume !!
Dumnezeu să vă binecuvînteze,d-le președinteTrump și să vă ocrotească.Dumnezeu să binecuvînteze pe toți care iubesc pe ISRAEL.
Lectii de Conducător pentru CONDUCĂTORI. Noi Românii de peste 2000 de ani păstrăm Ortodoxia,însă din ce in ce se caută a fi îndepărtați de la origini,intru_cât noi nu avem patrioti ci TRADATORI SI VANZATORI DE TARA. VEDETI CA SUNTEM SINGURA TARA IN MIJLOCUL BALCANILOR ORTODOXI.OARE NU EXISTA O EXPLICATIE??????DOAMNE AJUTĂ _NE SĂ NE PASTRAM CREDINȚA,BISERICA ORTODOXĂ SI VALORILE NAȚIONALE.
cum adica suntem singura tara ortodoxa in mijlocul Balcanilor? dar bulgarii, grecii, sarbii, macedonenii unde sunt, in Scandinavia? :))