Danemarca intenționează să accelereze procesul adopțiilor forțate
Mai Mercado, ministrul pentru copii și afaceri sociale din Danemarca, a elaborat o inițiativă legislativă care simplifică procedura adopțiilor forțate, prin care copiii sunt separați definitiv de părinții biologici. Mercado a declarat că noile reguli sunt „doar în intersul copiilor” și nu vor afecta drepturile parentale ale părinților biologici, ci doar vor reduce birocrația, prin eliminarea unor proceduri legale, în scopul obținerii unor soluții mai rapide și cu costuri mult mai reduse.
În prezent, dacă autoritățile locale decid că părinții biologici „nu vor putea, probabil, niciodată avea grijă de copil”, trimit o solicitare Consiliului Social de Apel și Administrației de Stat. Pentru inițierea procesului de adopție este necesar acordul ambelor instituții. Până la definitivarea procesului de adopție, copilul este plasat în grija unor părinți sociali și numai după ce toate etapele adopției s-au încheiat, este încredințat familiei adoptive.
Potrivit noilor reglementări, Consiliul Social de Apel (CSA) va fi rămâne singurul decident în privința adopției. Noile reguli prevăd plasarea copilului în grija familiei selectată pentru adopție, imediat ce procesul de adopție a fost inițiat.
CSA este un organism independent, care aparține instituțional de Ministerul pentru afaceri sociale și integrare și acționează ca un tribunal de apel pentru decizii privind legislația socială și cea a muncii. Din 2012, Direcția pentru dreptul familiei din cadrul CSA are în responsabilitate și aprobarea comunităților religioase. Deciziile CSA sunt finale.
În ultimul deceniu, Danemarca și-a înăsprit legislația care permite separarea forțată a copiilor de părinții biologici. În perioada 2009-2015, autoritățile locale putea decide adopția fără consimțământul părinților biologici, dacă puteau dovedi că aceștia nu vor putea niciodată avea grijă de copil. În cadrul acestui sistem, 13 copii au fost adoptați forțat.
În octombrie 2015, guvernul social democrat, susținut de liberali și conservatori, a relaxat procedura, prin introducerea unei prevederi controversate. Potrivit acesteia, adopția forțată se va lua în considerare dacă este probabil ca părinții biologici să nu poată acorda niciodată îngrijire corespunzătoare copilului.
Legea, care lasă loc de interpretări cu consecințe periculoase, a declanșat critici din partea mai multor partide politice și activiști pentru drepturile omului. „Separarea permanentă a copiilor de părinți este o chestiune extrem de serioasă. Cum se poate aprecia că părinții nu vor putea avea niciodată un rol pozitiv în viața copiilor lor? Doar pentru că părinții au un handicap mental sau o dependență nu înseamnă că într-un anumită etapă nu vor putea fi alături de copiii lor, într-un fel sau altul”, a declarat Pernille Skipper, purtător de cuvânt al Alianței Roșu-Verde (socialist-ecologist).
De la adoptarea noilor reguli, numărul adopțiilor forțate a crescut, în perioada 2015-2017 fiind consemnate 22 de cereri, din care 16 au fost aprobate. Totuși, având în vedere durata procedurii (până la 2 ani) și costurile ridicate, multe municipalități au preferat să renunțe la demararea procesului de adopție. În perioda 2015-2018 au fost consemnate 109 de astfel de cazuri, în cadrul a 49 de municipalități.
Noile reglementări sunt menite să convingă municipalitățile să fie mai flexibile în inițierea proceselor de adopție forțată și, dacă vor fi aprobate, se așteaptă ca numărul de adopții forțate să crească semnificativ.
În timp ce unele organizații pentru protecția copiilor salută noile măsuri, pe care le apreciază în „interesul copiilor”, sunt organizații care nu sunt de acord cu acestea și trag un semnal de alarmă. Benny Andersen, președintele Federației Educatorilor Sociali, consideră că noile prevederi vor face ca adopția forțată să devină soluția obișnuită, chiar și în cazurile complicate. Andersen spune că „există foarte multe cazuri, bine documentate, care arată că părinți care nu sunt capabili să își crească copiii, pot juca, totuși, un rol important în viața acestora” și că este în interesul copiilor ca părinții biologici să facă parte din viața lor, însă „această ușă va fi complet închisă, dacă părinții vor fi scoși din ecuație”.
Andersen atrage atenția și asupra riscurilor pe care le implică identificarea motivelor în baza cărora se poate declara „incapacitatea” părinților de a-și crește copiii, abuzurile sau nerespecarea programului de somn putînd fi declarate, de exemplu, în egală măsură, motive de incapacitate parentală. Nu toți părinții oferă copiilor toate cele trei elemente esențiale – stabilitate, securitate, dragoste și pot fi „identificate” cu ușurință motive pentru adopția forțată. Andersen nu se opune, în principiu, adopției forțate, fiind de acord că părinții nu trebuie să își supună copiii la violențe și abuzuri și trebuie să le satisfacă acestora nevoile elementare, însă o consideră „o decizie serioasă și violentă” atât pentru părinți, cât și pentru adulți. În opinia lui Andersen, părinții trebuie ajutați, iar copiii trebuie să știe progresele lor, cum ar fi de exemplu dacă aceștia luptă împotriva dependenței de alcool, dacă și-au găsit loc de muncă sau o locuniță corespunzătoare.
Ambiguitatea sintagmei „imposibilitatea probabilă de a fi vreodată capabil să crească copilul”, în baza căreia se poate declanșa procesul de adopție forțată, poate duce la abuzuri din partea autorităților. La fel ca celelalte state vecine scandinave, Danemarca este un stat social, care utilizează banii contribuabililor pentru adaptarea vieții cotidiene la propria viziune. Noile prevederi în materie de adopție forțată vor da și mai multă putere statului danez să se amestece în educația copiilor și drepturile fundamentale ale părinților față de copiii lor și, pe măsură ce dictatura relativismului avansează, acestea vor reprezenta un instrument periculos la dispoziția guvernului. Este suficient să amintim de mult contestata Barnevernet, Agenția pentru protecția copilului din Norvegia, pentru a ne imagina în ce se va putea transforma Consiliul Social de Apel din Danemarca – Ankestryrelsen, dacă noile prevederi în materie de adopție forțată vor fi adoptate de către parlament.