avort
Consilierea în criza de sarcină ajută femeia, copilul și familia / 8 / "Am căutat un sfat în toate direcțiile greșite"
În Statele Unite există numeroase clinici particulare specializate în avorturi, aici având loc majoritatea avorturilor. În fața multora dintre ele, în ultimele decenii, există persoane care împart materiale informative despre viața copilului în pântecele mamei, încearcă să vorbească cu cei care se îndreaptă spre clinici și se roagă. Mai jos este povestea de viață a unei femei care face acest lucru.
Din păcate, ea este acolo pentru că atunci când adolescență s-a îndreptat către clinica de avorturi nu a fost nimeni care să îi spună că luarea vieții copilului pe care îl purta în pântece nu îi va rezolva problemele, ci, din contră, i le va agrava. Nimeni nu i-a menționat posibilitatea de a da naște copilul și a-l da spre adopție, nimeni nu i-a oferit nici măcar sprijin moral în a naște copilul, așa cum își dorea. Acum ea vrea să spună ceea ce nu i s-a spus.
Am căutat un sfat în toate direcțiile greșite
”Colleen”, 28 de ani
Aveam 18 ani și mă întâlneam cu un bărbat cu care părinții mei nu erau de acord. Așa că au făcut o înțelegere cu mine: ei mă vor trimite la colegiu dacă eu mă despart de el. Am căzut de acord. Nu am intenționat niciodată să respect înțelegerea până la capăt.
Mi-am dat seama că sunt însărcinată când a început să-mi vină rău de la mirosuri, în timpul orei de chimie. O prietenă m-a convins să merg la doctorul ei din oraș. Mi-a spus imediat că sunt însărcinată, adăugând: „Ce rușine, încă o tânără”. Mi-a spus să nu-mi fac griji deoarece se poate „aranja” situația. Nu mi-a spus absolut deloc despre faptul că mi-aș putea păstra copilul, ci mi-a dat o carte de vizită de la clinica locală specializată în avorturi.
Deși nu aveam convingeri religioase puternice, vizita la clinică pentru ”consultația” inițială mi-a lăsat un sentiment rău. Asistenta mi-a spus să revin peste o săptămână cu banii pentru ca să terminăm treaba.
Auzisem unele lucruri despre avort și știam că probabil este greșit. Așa că toată săptămâna am vorbit cu prieteni și profesori, căutând un sfat. În special o profesoară m-a sfătuit să fac avort. Mi-a spus că ea a făcut câteva avorturi și că „nu e nimic” și că nu am nevoie de o astfel de problemă în viața mea exact acum.
Nimeni, în nici un moment, nu mi-a sugerat adopția sau păstrarea copilului. De fapt, una dintre profesoarele mele era călugăriță și am întrebat-o și pe ea de problema mea. Cred că în acel moment într-adevăr căutam pe cineva să zică: „Nu! Nu fă avort!”. Dar până și ea mi-a spus că avortul e cea mai bună cale pentru mine [n. trad.: în spațiul catolic există din păcate fenomenul încurajării avortului și contraceptivelor avortive de către unele mănăstiri de maici].
Prietenul meu nu avea bani așa că părinții mei s-au oferit să plătească avortul. Când am izbucnit în fața lor spunându-le că mie mi se pare greșit să fac avort, mi-au spus că mă dau aruncă afară din casă dacă nu fac. Tatăl meu mi-a spus că el „nu va avea în casă niciun copil maroniu”! (Prietenul meu era de origine italiano – porto-ricană). Mi-au spus că dacă voi păstra copilul mă vor lăsa complet pe cont propriu. Mi se părea că nu există nicio cale pentru a scăpa de inevitabil.
Când a venit momentul programării, prietenul meu și câțiva colegi de la școală au mers cu mine. Nu era niciun protestatar, niciun susținător pro-vita în zonă. De fapt, atâta timp cât a durat această perioadă de criză nu am auzit nici un cuvânt despre sau din partea pro-vita.
Am fost condusă spre o cameră împreună cu un grup întreg de fete, așa ca mine, așteptând să li se omoare bebelușul. Niciuna nu vorbea. Niciuna nu se uita la alta. Ne strigau pe nume, una după alta. Eram foarte speriată, mai mult legat de durerea pe care mi-au spus că e posibil să o am. Când am stat de vorbă cu consiliera aproape tot timpul am plâns. Dar ea avea aceeași părere ca toți cu care vorbisem până atunci. ”Da, aceasta nu este o perioadă bună să ai un copil. Da, ești prea tânără. Da, ca să crești un copil e foarte costisitor. Da, o să-ți fie foarte greu să crești un copil de una singură. Da, acesta este cel mai bun lucru pe care îl poți face.”
Așteptând să mă strige încercam să mă conving de aceste lucruri. Vroiam ca toată situația asta să se termine.
Într-un final m-au chemat înăuntru și m-au pus pe o masă. Dilatarea a fost extrem de dureroasă. Un consilier mă ținea de mână și îmi spunea să nu plâng că în curând se va termina.
Mașina de aspirat era foarte zgomotoasă – un sunet oribil. Aveau un tablou pe tavan ca să te uiți și să nu te gândești la ce se întâmplă cu tine. Imaginea acelui tablou e pecetluită în mintea mea. Îmi smulgeau copilul din mine în timp ce eu mă uitam la oameni mergând prin ploaie.
Prietenul s-a îmbătat în timp ce eu eram în clinică. De abia m-a putut duce acasă cu mașina. A întârziat să mă ia și l-am așteptat sângerând și plină de rușine la colțul clinicii, până a venit.
Când am ajuns înapoi la camera mea de la cămin plângeam. Le-am povestit tuturor cât a fost de îngrozitor și cât îmi doream să nu fi făcut avort până la urmă. Prietenul meu râdea de mine – râdea de mine! – și mi-a spus: ”Ei bine, asta se întâmplă când umbli cu prostii”. Unul dintre tipii din școală a încercat să-l dea afară și au început să se bată. Era o scenă oribilă. Sunt singură că s-a îmbătat ca să încerce să treacă peste; știa în adâncul sufletului că a greșit. Încerca să mă învinuiască doar pe mine așa încât responsabilitatea să nu fie și pe umerii lui.
În cele din urmă avortul nu „mi-a rezolvat toate problemele” așa cum promisese toată lumea. Părinții mei tot m-au dat afară. Am renunțat la școală. M-am căsătorit cu prietenul meu. Nu a mers. A devenit alcoolic și dependent de droguri. Mă bătea și aducea alte femei în patul nostru.
Într-o noapte, în timpul unui chef cu multă băutură, ținea un cuțit deasupra pieptului meu. I-am spus să mă omoare, pentru că voiam să mor. Nu aveam nimic. Nu aveam părinți, nu aveam soț, nu aveam copil, nu aveam respect de sine. Dar cum ar fi putut el să mă respecte? Omorâsem copilul nostru. Cum puteam să mă uit în fiecare zi în oglindă? Eram o criminală. Într-adevăr vroiam să mor. La scurt timp după aceasta ne-am separat și am divorțat.
Avortul meu a fost aproximativ cu zece ani în urmă. Pentru mine este ca un coșmar urât, urât, adânc îngropat în trecut, pe care aș prefera să îl uit. Încă nu am spus nimănui din viața mea de acum – soțului meu, prietenilor de la biserică, nimănui pe care îl respect – despre avort. Nu pot. Știu că se vor uita la mine altfel, și nu pot suporta asta.
Am mai avut un copil de atunci și sunt însărcinată din nou. Acești copii sunt bucuria mea – și iertarea mea de la Dumnezeu. Băiețelul meu e atât de scump și minunat. Dacă aș fi știut cât de dulce și minunat este un bebeluș, nu aș fi făcut niciodată avort, nici în două milioane de ani.
Acum pichetez clinicile de avorturi din zonă, scriu scrisori la ziare și donez bani la grupurile pro-vita. Asta ajută puțin. Simt că trebuie să fac măcar atât.
E clar că avortul mi-a distrus viața. Emoțional, eram o altă persoană înainte de avort față de cum am fost după. A lăsat zonă distrusă în viața mea. Familia mea, prima căsătorie, imaginea despre sine – toate reprezintă un dezastru total. Nimic nu va mai fi la fel ca înainte.
Acum știu adevărul despre minciunile care mi s-au spus, știu adevărurile care au fost ascunse de mine, lucrurile care au fost interpretate manipulator sau nu mi-au fost menționate. Când sunt însărcinată, merg la cabinetul doctorului meu și văd poze cu ale bebelușilor în burtică. Lună după lună aud bătăile inimii copilului meu. Mi se spune cum să fac totul în beneficiul sănătății copilului meu. De ce este legal la clinicile de avorturi să NU se spună aceste lucruri?
Acum sunt bucuroasă că pot să le spun altora. Sunt bucuroasă că pot sta în fața acelei clinici unde am făcut avort cum nu a făcut-o nimeni pentru mine. Nu sunt în stare să-mi mărturisesc avortul, dar pot LUPTA împotriva lui.
*
Mărturia a fost publicată pentru prima dată în revista de specialitate ”The Post-Abortion Review”, nr. 3/1993.
Traducere după http://www.abortionfacts.com. Un sait al Elliot Institute, institut specializat în studierea problemelor post-avort.
Alte saituri ale Institutului Elliot:
*
*
Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!
Citiți aici textul proiectului.
Susțineți acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziție publică în această privință.
Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugați să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă ați trecut printr-o situație similară cu cele prezentate până acum și puteți da mărturie despre acest fapt scrieți-ne pe aceeași adresă.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.