ȘOCANT. Cele mai întunecate secrete din industria avorturilor: Decese, schilodiri ale femeilor și legătura cu educația sexuală

Între 1973 și 1983, Carol Everett, după ce a născut doi copii, a făcut trei avorturi. Între 1977 și 1983, ea a condus patru clinici de avort, unde s-au făcut 35.000 de avorturi, o femeie murind în urma greșelilor medicului care îi făcea avortul.

Din 1983 și până în prezent, Carol Everett a scris câteva cărți, a depus mărturii în legislativele diferitelor state americane, a participat la documentare, a susținut mii de discursuri, a fondat organizația The Heidi Group – totul pentru a arăta adevărul despre avort. Cuvintele ei sunt ale omului din sistem, care dezvăluie ceea ce industria avortului încearcă mereu să ascundă și să nege: avortul este o crimă care aduce banii și distruge copii și femei.

În 2011, la un dineu organizat la Ottawa, în Canada, ea a explicat relația strânsă dintre educația sexuală în școli și industria avorturilor, îndemnând toți părinții să se intereseze îndeaproape ce lecții li se predau la școală copiilor lor.

Veriga lipsă dintre educația sexuală și avort

Încă din anii 1970-1980 se creau viitorii consumatori de servicii de avort. Iată ce declara anul trecut Carol Everett, citată de LifeSiteNews.com:

Începeam de la grădiniță. La grădiniță pui copiii în cerc și mergi prin cameră, întrebându-i același lucru: „Cum numesc părinții părțile voastre de jos?”

Cu toții știm că fiecare familie are alt cuvânt pentru aceasta. Așa că, până ajungi la al treilea-al patrulea copil, acestora le devine clar că părinții lor habar nu au despre acest subiect. Dar noi știam. Le spuneam: „Băieți, voi aveți asta, și fetelor, voi aveți asta și nu trebuie să vă fie rușine de părțile voastre de jos”.

Ideea era să le anihilăm tinerilor pudoarea firească, să-i separăm de părinți și de valori

Prin clasa a treia, copiilor li se arătau desene explicite cu privire la modul în care are loc actul sexual. Până în clasa a patra, copiii erau încurajați să se masturbeze, fie singuri sau în grupuri de același sex.

Vă prezentăm în continuare și fragmente ample din filmul documentar în care Carol Everett dezvăluie multe secrete murdare și orori petrecute în industria furnizării de servicii de avort din SUA.

VIDEO: Mărturisirea lui Carol Everett despre industria avortului

Aveam un întreg plan de vânzare pus la punct, iar acesta se numea „educație sexuală”.

Ideea era să le anihilăm tinerilor pudoarea firească, să-i separăm de părinți și de valori și să devenim specialiștii sexologi din viața lor, în așa fel încât să apeleze la noi, iar noi să le dăm o doză mică de anticoncepționale (din cauza căreia fetele să rămână însărcinate) sau un prezervativ defect – pentru că noi nu cumpăram prezervativele cele mai scumpe, ci pe cele mai ieftine.

Obiectivul nostru era de 3 până la 5 avorturi pe persoană, la fetele cu vârsta între 13 și 18 ani, pentru că în industria avorturilor se lucrează la comision. Dar asta însemna mai întâi să creăm „piața avorturilor”.

Obiectivul era să-i facem să devină activi sexuali în timp ce foloseau o pilulă contraceptivă despre care știam că o să îi aducă în situația unei sarcini nedorite. Cum așa? Le dădeam o doză mică de pastile anticoncepționale, care, pentru a avea o eficiență minimă, trebuia să fie luată la aceeași oră în fiecare zi. Or, cu toții știm prea bine că adolescenții sunt cei mai puțin organizați oameni când vine vorba de program.

Fata nu lua pilulele în mod corect – iar dacă omiteai să le ia, nu mai era protejată. Iar dacă activitatea sexuală ajunge de la 0 sau una pe săptămână la 5-7 pe săptămână, iar fata nu lua pastila cum trebuie, rămânea însărcinată.

Dacă educația sexuală este corect făcută, când fata rămâne gravidă, va crede că nu are decât o singură opțiune.

Și pe cine va suna? Pe noi. Că doar noi eram „pro-choice” („pro-alegere”).

Tactici de vânzare

Iar noi eram pregătiți. Foloseam un scenariu [după care se ghidau angajații noștri], întocmit în așa fel, încât să reușești să anihilezi orice obiecție a clientului (a vinde înseamnă a elimina obiecțiile) și obțineai ”comanda”: în acest caz, avortul.

Atunci când sună, prima întrebare care i se punea era: „Ești sigură?”. Fata spune: „Cred că sunt însărcinată.”, iar cel numit de noi consultant (de fapt un agent de „telemarketing” pe care tot ce îl interesa era să vândă prin intermediul telefonului) spunea: „Putem să ne ocupăm noi de problema ta; nu trebuie să știe nimeni”.

Iar următoarea întrebare era: „Care a fost prima zi din ultimul ciclu de menstruație normal?” Ea îi spunea așa-zisului consultant data, iar acesta îi spunea: „Ești însărcinată în opt săptămâni”. Nu-i spunea: „E posibil să fii însărcinată”, sau: „S-ar putea să fii însărcinată”; îi spunea: „Ești însărcinată în opt săptămâni”.

Consultantul sădea astfel „sămânța” pentru vinderea produsului nostru… Iar lucrul cel mai trist este că în mintea fetei respective, consultantul era ”specialistul”; el era ”specialistul” în materie de sarcini.

Iar următoarea întrebare era: „E o veste bună sau proastă?”

Dacă ar fi fost veste bună, fata n-ar fi sunat la o clinică de avorturi. Era o veste proastă. Iar când ea răspunde: „Veste proastă”, consultantul acționa imediat, localizând și folosind frica fetei la fiecare semn de ezitare… pentru a o determina să facă avortul.

Iar dacă spunea: „Poate că trebuie să mă mai gândesc la asta”, îi spunea: „Ai tăi te omoară dacă aud; o să ratezi participarea la echipa de majorete; trebuie să faci avort”.

Avorturile se fac în orice moment al celor 9 luni de sarcină, nu din cauza cazului Roe vs. Wade, ci a cazului Doe vs. Bolton, care spunea că pentru „sănătatea” mamei, avortul poate fi făcut în orice moment al celor 9 luni. Dar „sănătatea” era definită acolo de fapt ca sănătate MENTALĂ.

Iar noi o întrebam pe această tânără speriată: „Dacă ar fi să duci sarcina până la capăt, ai avea probleme din cauza acestei sarcini, nu-i așa?” Ea spunea: „Da”, iar noi îi „cartografiam” foarte atent starea emoțională.

Știam câți consultanți erau sunați și de câți oameni și care era procentul de îndeplinire a țintei, iar măririle de salariu se făceau pe baza procentului de avorturi efectuate. Și primeau prime ș.a.m.d. Ne-am dat seama că se putea face o mulțime de bani din asta. Primeam apelurile la telefon și acasă, noaptea, ca să nu ratăm nici un avort.

Fetei îi era permis să-și vadă rezultatul testului de sarcină, atât pe cele pozitive, cât și negative; și îi arătau pe un grafic de pe perete care era rezultatul: pozitiv sau negativ.

Dacă era pozitiv, îi învățam pe angajații noștri să ia persoana de cot și să strângă, spunând: „Ești confuză, suferi; tocmai ai primit această veste că ești însărcinată și ești cam tulburată.” Deci, o apuca de cot, o strângea pentru a-i capta atenția și-i spunea: „Dacă ai avea banii, ne-am ocupa de problemă chiar acum.”

Știam că dacă se duce acasă și vorbește despre asta, cei din jur ar putea să o sprijine și să-i spună că avortul nu este o soluție. Dar ideea era că dacă se decidea atunci, imediat, totul era rezolvat.

Însă un anumit procent din rezultatul acelor teste este negativ. Nu sunt toate pozitive. Și rețineți că plăteai aceeași sumă de bani, indiferent dacă testul era negativ sau pozitiv. Deci dacă testul era negativ, aveam o altă tehnică de vânzare. Îi spuneam așa:

„Testul acesta este negativ, însă nu e suficient de sensibil ca să detecteze o sarcină în stare incipientă. Ai putea fi, totuși, însărcinată, chiar dacă testul ăsta este negativ. Iar tu vrei să știi sigur… astăzi, nu-i așa?” Iar ea spunea „Da”.

Iar noi spuneam: „Uite, mai avem un test pe care-l putem face; o să facem o sonogramă”. Și o așezam pe o masă – la fel cum ai putea așeza orice altă femeie, sau un bărbat sau un copil pe masa aceea – și apoi îi „căutam” o sarcină. Tot ce trebuie era să găsești o proeminență – și fiecare dintre noi avem o proeminență la nivelul abdomenului; iar fata habar nu are cum arată uterul unei femei însărcinate față de al unei femei neînsărcinate. Așa că găsești o proeminență în abdomen, mai palpezi, mai te învârți și-i spui: „Uite, vezi? – ești însărcinată”.

Ea e șocată, tu o prinzi de cot și-i spui: „Dacă ai banii, putem să ne ocupăm de asta chiar azi”.

Decese neraportate

Făceam 20-30 de avorturi pe oră dacă puteam; cel puțin 20. Aveam doar 21 de truse de instrumente – asta era tot ce aveam –, așa că nu aveam cum să le scoatem din sala de operație, să le curățăm, să le sterilizăm, să le sterilizăm 20 de minute la temperatură înaltă și apoi să le răcim.

Complicațiile – chiar spre sfârșitul perioadei în care am lucrat acolo, în ultimele 18 luni – au constat că una din 500 de paciente avea o operație chirurgicală care-i schimba viața într-un mod decisiv, sau deceda. Am avut o femeie care a murit. Dar pentru că nu se țineau niște statistici reale – și dacă poți să acoperi, nu raportezi… (noi n-am declarat niciodată nici un caz) -, nu se știe cu adevărat ce s-a întâmplat.

Adolescenta post-abortivă care s-a sinucis pe masa de control

Am avut odată o fetiță de 12 ani care a venit mestecând gumă; era așa de lipsită de griji…

A avortat, a venit peste 2 săptămâni la control. Nu ieșea din cameră; am deschis ușa, iar ea era acolo – își adusese o bucată de geam spart și își tăiase venele. Avea 12 ani…

Alt deces: O hemoragie scăpată de sub control

Nu am fost de față pe tot parcursul avortului acela; altcineva era înăuntru cu doctorul, dar am intrat spre sfârșit. Nu mai văzusem niciodată atâta sânge. Pur și simplu, numai sânge, peste tot.

Am dus-o în camera de recuperare, iar ea pur și simplu a umplut patul de sânge. Am schimbat așternuturile de câteva ori; avea tensiunea neregulată.

După ce a plecat medicul… Eram foarte îngrijorată din cauza ei și am încercat să-l sun… Prietenul fetei spunea întruna că vrea să o ducă acasă. Tensiunea i se stabilizase un pic, dar aveam acel sentiment că ceva nu e în regulă.

La ora 10, prietenul ei îmi spune: „Uitați ce e; dacă se întâmplă ceva, o să vă sun imediat.”

La 4:30 a chemat doctorul. Acesta nu s-a uitat pe istoricul medical, a dat indicații să fie pusă într-o cadă cu apă fierbinte, unde i s-a scurs și ultima picătură de sânge din corp.

Și m-a sunat pe la ora 6 și mi-a spus: „A murit”. Și a început imediat să-mi spună cum o să mușamalizeze totul.

Cum-necum, totul a mers: la autopsie nu s-a observat nimic; nu s-au adus acuzații, nu s-a întâmplat nimic, n-a sunat nimeni de la vreun ziar și n-a venit nimeni să se intereseze de ce s-a întâmplat. Noi am omorât-o pe femeia aceea: și apoi am făcut avorturi, în dimineața următoare.

De obicei, familiile sunt atât de afectate de ceea ce li se întâmplă și le e atât de rușine că fiica lor a făcut un avort și a murit din cauza asta sau cine știe ce altceva i s-a întâmplat, încât nu ies niciodată în față să spună ceva.

Un avort finalizat într-o histerectomie cu colostomie

Am avut o fată, 22 ani – manechin – a intrat dansând, s-a urcat sprintenă pe masă, râzând la medic că nu purta lenjerie intimă.

Era însărcinată în 22 săptămâni. Am pus-o pe masă. Există o mișcare numită „manevra Hansis”, pe care o face fie doctorul, fie altcineva – cel care îl asistă. Am făcut-o eu (îl asistam eu, fiind unul dintre cei doi doctori ai noștri pentru copiii din sarcini avansate); am ținut fătul – și spui așa: aici e capul, aici sunt picioarele, aici e fundulețul și împingi ușor fătul în jos, spre instrumente.

Prima dată când doctorul a intrat înăuntru, a scos omentumul (epiplonul, „căptușeala” intestinelor – ligamentul peritoneal care unește viscerele). Practic, i-a perforat uterul și îi trăgea intestinul prin uter din prima introducere a instrumentelor. La a doua introducere, i-a scos afară intestinul și i l-a băgat înapoi.

Copilul era viu. A trezit femeia din anestezie, a pus-o în mașina mea… O ambulanță în fața clinicii de avorturi înseamnă o publicitate teribil de proastă. Eviți așa ceva cu orice preț. Așa că am pus-o în mașina mea. și n-am dus-o la cel mai apropiat spital de noi. N-am dus-o la spitalul care ar fi avut cel mai bine grijă de ea; ci la celălalt capăt al orașului, la un spital care să ne ajute să mușamalizeze ce făcusem noi.

Chirurgul a luat această fată cu intestinul scos prin vagin și cu un copil perfect și complet dezvoltat înăuntrul ei și a dus-o sus, în sala de operații. Șapte doctori au operat pe acel copil și pe acea fată. Au trebuit să-i facă o colostomie, să-i scurteze intestinul gros, care de atunci înainte avea să-și elimine conținutul într-o pungă. Au scos bebelușul și l-au înfășurat în prosoape de unică folosință și l-a pus în incineratorul spitalului. Toți cei șapte doctori au falsificat documentele. Așa am omorât noi bebelușul acela. Doctorii au falsificat documentele și fetei i-am spus că a avut o sarcină extrauterină.

Avorturi pe bandă rulantă și evaziune fiscală

S-au zbătut foarte mult să obțină fonduri medicale și vor să crească finanțarea prin impozite în acest domeniu la 700 milioane de dolari pe an.

Avortul este un produs comercializat cu abilitate, vândut unor persoane foarte speriate, aflate într-un moment de cumpănă al vieții lor. Aceste persoane cumpără acest produs așteptându-se la un remediu și constată că e defect.

Am afișat un anunț la clinică în care anunțam acoperirea cheltuielilor încă din prima lună. Era un centru de profit și eram hotărâți să deschidem mai multe clinici. De fapt, planul nostru era să deschidem 3 clinici de avorturi în 1983, astfel încât să ajung milionară în 1984.

Cei care operau veneau la clinică pentru 2 sau 3 ore, pentru câte 20 sau 30 de avorturi. Veneau să-și facă banul și să plece. Nu-i interesa dacă instrumentele nu erau curate, dacă nu erau răcite; tot ce-i interesa era să-și ia banii, să-și facă ziua de lucru și să plece!

Pe orar erau chitanțele; le ridicau la intrare, le aduceau la ghișeu la sfârșitul zilei; îi plăteam în bani gheață. Fără formulare de impozit gen 1099 sau W2. Dar sunt sigură că oamenii care-și câștigă existența din omorârea bebelușilor raportează asta Fiscului…! Nu credeți?…

Condiții improprii pentru niște servicii de sănătate

Doctorii pot să vă spună că au văzut sau văd tot timpul avorturi făcute de mântuială. Unul dintre motivele pentru care am putut să reglementăm clinicile de avort din Texas au fost tocmai cazurile de medici avorționiști neprofesioniști raportate.

Odată, o fată a murit… S-au dus să examineze clinica și au constatat că foloseau instrumente ruginite, nu aveau sterilizator, nici apă caldă. Dar nimeni nu vorbește despre ce se întâmplă într-o clinică de avorturi. Toată lumea se ceartă, este cel mai haotic loc pe care vi-l puteți închipui. Medicii se ceartă; asistentele se ceartă; toată lumea consumă droguri, toată lumea bea, au relații amoroase.

Nimeni nu e tras la răspundere

Am recunoscut că am fost implicată în moartea a 35.000 de bebeluși, în omorul unei femei care a decedat în urma sângerării de la un avort făcut în al doilea trimestru de sarcină, în operarea a 19 femei cărora li s-au făcut histerectomii sau colostomii – și niciuna nu a apărut în vreun ziar și nici nu s-a intentat niciun proces.

Nu poți să ai de-a face cu moartea și minciuna în fiecare zi fără să nu fii afectat într-o mare măsură de ele.

Și n-a lucrat nimeni în acea clinică care să nu meargă în spate și să nu adune părți din corpuri de bebeluși laolaltă. Și chiar dacă nu făceai asta, treceai pe acolo și le vedeai pe un prosop…

Să scoți un cap este foarte, foarte greu chiar și la 20 de săptămâni. Am avut un avorționist care a ținut o fată pe masă timp de șase ore, încercând să-i sfarme capul copilului. N-a putut.

Dar lucrul cu care nu mă pot împăca este… avortul meu… faptul că i-am luat viața propriului meu copil. Îi simțeam cum scot bucăți dinăuntrul meu. Am încercat în ultimii 25 de ani să nu-mi mai amintesc asta. Dar îmi amintesc.

Linkuri utile:
Biografie Carol Everett
Mărturie Carol Everett
Organizația Heidi Group
O recenzie la cartea: The Scarlet Lady: Confessions of a Successful Abortionist 

Traducere de Andreea Tănase și Mihaela Mihăilă
(www.valahia.wordpress.com, http://cuvantdinrasarit.wordpress.com)

Cei care doresc să traducă din limba engleză articole în sprijinul femeii și al copilului, pot trimite un email la stiripentruviata@gmail.com.

Dacă ați trecut printr-o situație similară cu cele prezentate mai sus și puteți da mărturie, chiar și sub protecția anonimatului, scrieți-ne la aceeași adresă.