Capcanele noilor tehnici de cucerire online: pozele provocatoare ale adolescentelor din mediile de socializare

Autoportretele, așa numitele „selfie”, cu încărcătură senzuală pe care atâtea adolescente le publică pe internet au început să intre în normalitate. Chiar au devenit ridicol de familiare și din păcate au început să se răspândească și în rândul grupelor de vârstă mai mature. Înseamnă totuși că acest fel de expunere este în regulă?
Un articol pe care l-am citit de curând susține că acest gen de imagini a transformat relațiile între băieți și fete într-o cursă sexuală acerbă, fără sorți de izbândă. Respectivul articol a tras un semn de alarmă, mai ales prin faptul că era scris de o elevă de numai 11 ani, Olympia Nelson.
Pentru cineva atât de tânăr, aceasta a reușit să surprindă o imagine destul de corectă a situației. Printre altele, ea explică cum expunerea incitantă în mediul de socializare online depășește orgoliul sau narcisismul, totul devenind un concurs despre „cine este mai sexy”. Împărtășirea unor experiențe și a bucuriei de a comunica s-a transformat într-un fel de concurs de popularitate – cine primește cele mai multe „like”-uri, cea mai multă admirație (a se citi „interes sexual”) și popularitate.
Tânăra Olympia ne propune următoarea schiță a desfășurării lucrurilor: în primă instanță, fata observă cum băieții remarcă alte fete și își dorește să „merite’ și ea acest tip de atenție; astfel ea alege să publice și ea fotografii incintante. Cum va proceda? Ținând cont că gusturile băieților, nefiind deloc pretențioase sunt modelate de pornografie, ea va încerca să concureze celelalte fete, pe criteriile de atractivitate ale unui star porno. Cine nu poate sesiza cât de dezgustător este acest fenomen?
Din unele puncte de vedere, acest mod de a vedea lucrurile poate părea exagerat, dar este din păcate real. Ceea ce a început în mod inocent (deși în scopul atragerii atenției) s-a transformat acum, o dată cu evoluția socializării online, într-un nou fenomen. Ceea ce trebuia să rămână în intimitate a căpătat o expunere publică.
Competiția electronică a atractivității nu este sănătoasă. Nu numai că alimentează nevoia exagerată de atenție, care nu va aduce nicio împlinire reală, dar provoacă o concurență permanentă între persoanele feminine, constituind un punct de pornire pentru viitoare relații dăunătoare. Chiar dacă mesajul vine din partea unei fete de 11 ani, poate că ar trebui să luăm în serios ideea de a le aminti fetelor și femeilor din viețile noastre să se gândească mai bine înainte de a posta o imagine provocatoare și să analizeze ansamblul pe care îl confirmă și consolidează fiecare asemenea gest.
(Notă: În articolul ei, Olympia dă vina doar pe bărbați pentru toate acestea, lucru cu care eu nu sunt de acord)
Articolul Olympiei Nelson
Prezentarea propriei persoane folosind sugestii senzuale a transformat relațiile dintre adolescenți într-o cursă sexuală feroce. Dacă rețelele sociale, cum sunt Istagram și Facebook ar exacerba doar narcisismul, acesta nu ar fi cel mai dăunător efect, însă acestea generează transformarea relațiilor într-o competiție sexuală. În aceste portaluri omniprezente, popularitatea fetelor este pusă la grea încercare pe un unic criteriu major: în ce măsură pot fi sexy și astfel să pot obține admirația tuturor?
Aceasta e motivația din spatele atâtor poze la oglindă, în care vedem adolescente cu buze țuguiate sau în diverse poziții sugestive, pozând în mini-rochii, cu explicația „înainte de petrecerea de aseară”. Prin acestea arată cât de mult se admiră și speră că privitorii vor apăsa și ei butonul like, pentru a le oferi confirmarea.
Deși publicarea unui auto-portret foto nu ar avea nicio implicație negativă aparentă, a urmări o poziție superioară pe scara „like”-urilor ține de slavă deșartă, mai mult decât de simpla vanitate.
Tuturor ne face plăcere să primim din când în când complimente pentru aspectul exterior, astfel căpătând uneori mai multă încredere în noi înșine. Dar ce fel de fotografii pot genera o explozie de „like”-uri? Nimic prea creativ – doar ceva coapse, un decolteu și niște buze țuguiate.
De unde această concurență pentru titlul de „Regina buzelor senzuale’” De ce o atât de acerbă cercetare a pozelor celebrităților și a tuturor cunoscutelor noastre ambițioase, pentru a găsi noua prințesă a pozițiilor provocatoare? Nici chiar fetele cuminți nu rezistă tentației unor astfel de aluzii. Dar acestea trebuie să se pregătească, nu pentru o eventuală descoperire a părinților, ci pentru un posibil eșec și o cădere în ochii colegilor, pentru că ar putea obține prea puține „like”-uri.
Cât de încrezătoare poate apărea o adolescentă într-o postură lascivă? Cât de credibil este aerul ei de indecență? Cine se străduiește prea mult își pierde credibilitatea și va fi o exclusă. Deci totul depinde de cât suport vine de la alte fete. Fetele cercetează cu zel noutățile apărute și folosesc diverse trucuri de a obține numeroase like-uri, obținând astfel popularitatea dorită. Persoanele populare primesc foarte multe complimente (de multe ori interesate), în speranța celorlalte de a primi și ele la rândul lor mult doritul „like”.
Unele dintre poze pot fi chiar prea intime, lăsând impresia că pândim la fereastra cuiva. Unele dezvăluie părți ascunse ale corpului, altele pozează întinse pe un pat. Cele mai multe dintre ele sunt în așteptarea aprobării din partea prietenilor. Scopul nu mai este împărtășirea bucuriei, ci doar atingerea topului de audiență. Acesta reprezintă un impuls nevrotic, nu mai e unul de bucurie. Pot căpăta anxietate că fetele sunt poziționate mai sus decât mine: băieții o privesc pe ea și nu pe mine. Trebuie să arăt ca ea, ca să merit atenția băieților. Gusturile lor nu sunt întotdeauna sofisticate, reperul lor estetic fiind ceea ce au văzut în pornografie. Astfel fetele trebuie să se conformeze acestor reguli și să concureze după acele criterii.
Cine e de blamat pentru această alunecare morală? Ca feministe, învinovățim dominația masculină, pentru că băieții sunt în siguranță cu statutul lor superior și dețin autoritatea, de care se bucură întotdeauna.
O instanță morală superioară poate blama o fată pentru promoscuitate, dar în același timp se poate bucura și de priveliște, ambele din aceleași motive misogine: îmi place ce îmi arăți, dar sunt în poziția de a te condamna. Ești ceea ce îmi doresc, dar îți sunt superior.
În pozele lor, fetele se străduiesc să se conformeze acestor tipare „ideale”, iar acești băieți comentează imaginile sarcastic „ce personalitate încantătoare” – mesajul real fiind că decolteul este cu adevărat unica lor calitate. Chiar și așa, apasă butonul „like”. Un băiat care ironizează o fată care își arată decolteul are foarte probabil unele așteptări sexuale de la aceasta.
O reacție obișnuită a adulților la mediile de socializare online este de a le restricționa accesul, ca și când acest lucru ar fi posibil. Puștii nu pot fi forțați să se poarte frumos. Sursa problemei nu este vizibilă, cum este tachinarea sexuală sau agresiunile între adolescenți, pe care se concentrează adulții în moduri dominatoare și lipsite de imaginație. Problemă reală este legată de conformismul adolescenților, aceștia simțindu-se forțați să intre în stereotip, pentru că altfel sunt amenințați cu excluderea din grup.
Socializarea online nu are nevoie de controlul adulților, ci doar de puțin bun gust.
(Olympia Nelson este o elevă de 11 ani.)
Sursă: MercatorNet