opinii

Arhim. Dosoftei Dijmărescu: „Construim împreună pentru viață” – 10 gânduri despre contribuția unui cleric în această construcție

de Redacția Stiripentruviata.ro

Arhim. Dosoftei Dijmărescu, monah la Mănăstirea Putna și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a scris, la invitația Basilica.ro, un editorial care se referă la problematica pro-viață și implicarea clericilor în această direcție.


„Construim împreună pentru viață” – 10 gânduri despre contribuția unui cleric în această construcție

de Arhim. Dosoftei Dijmărescu

În acest an, tema Marșului pentru Viață și a Lunii pentru Viață a fost „Construim împreună pentru viață”. Din această construcție nu pot lipsi preoții și mijloacele Bisericii. Iată 10 situații în care un cleric își poate pune în lucrare darul primit.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

ENGLISH: Archim. Dosoftei Dijmărescu: “Building Together for Life” – 10 thoughts on a cleric’s contribution to this construction


1. A da sens științei

Dezvoltarea științifică a făcut vizibil mult din ce înseamnă dezvoltarea intrauterină a omului. De la faptul că prima celulă a trupului nostru poartă tot ADN-ul pe care îl avem întreaga viață, la identificarea primei mișcări a țesuturilor care formează inima, la 16 zile după concepție, la descoperirea momentelor când se formează definitiv diferite părți ale trupului, până la operații in utero – ultimele decenii au prezentat detaliat creșterea noastră în primele 9 luni de viață. Însă toate aceste cunoștințe nu au fost suficiente pentru a recunoaște umanitatea copilului nenăscut și pentru a o proteja.

Sensul trupului nu se află în el însuși și preotul este chemat să întărească conștiința că fiecare trup se află într-o unitate cu sufletul, realitate valabilă și în cazul fiecărui copil nenăscut, care este om după chipul lui Dumnezeu. În această perspectivă, viața fiecărui copil este un dar de o valoare infinită, menit vieții veșnice și comuniunii cu întreaga creație.

Folosind știința cu sensul responsabilității și al veșniciei, diagnosticarea intrauterină a Sindromului Down nu se va face pentru a-i opri viața acelui copil, ci pentru a pregăti familia și comunitatea pentru nașterea copilului cu această afecțiune.

2. Mai presus de vorbele celor din jur este viața copilului

Câți preoți nu au auzit explicația că un avort s-a făcut de teama a ce vor spune cei din jur? Oare merită să li se dea întâietate vorbelor de judecată ale celor din jur în fața vieții unui copil?

Am întrebat odată o bunică dacă nu i-a fost greu când fiica ei a rămas însărcinată și nu era căsătorită. Răspunsul a fost: „Rușinea a ținut câteva zile, dar bucuria nașterii copilului de atunci nu s-a mai sfârșit”.

Castitatea continuată cu fidelitatea în căsătorie reprezintă cea mai bună cale de viețuire pentru cineva care își dorește o familie. Preotul știe zbuciumul din sufletul unei femei însărcinate necăsătorite și poate să o încurajeze să aleagă ceea ce este mai de preț – viața copilului.

Ceea ce „o să zică lumea” nu poate fi nici mai important, nici mai binefăcător, nici mai adevărat decât ceea ce zice Dumnezeu; iar Dumnezeu a început să Își spună cuvântul atunci când a creat sufletul acelui copil, dincolo de situația părinților lui trupești.

3. Când trecem cu vederea o relație toxică, pavăm drumul către avort

Diferite tipuri de violență domestică sunt foarte legate de avort: cine disprețuiește femeia, cel mai adesea va disprețui și copilul; cine nu prețuiește viața, libertatea, demnitatea femeii nu va prețui nici viața, libertatea și demnitatea copilului și, cu ușurință, va presa pentru avort.

Astfel, o relație toxică este un mediu care anunță avortul cu cea mai mare probabilitate. Pentru că, presată să facă avort, femeia nu va avea o putere mai mare pentru a învinge circumstanțele decât are atunci când se lasă învinsă de relația toxică.

De aceea, când trecem cu vederea o relație toxică, pavăm drumul către avort.

Pe lângă sprijinul direct pentru o femeie ca să iasă dintr-o relație toxică, este nevoie de impulsionarea creării unei rețele de sprijin în comunitatea locală, între prietenii ei cei vechi sau unii care îi vin în sprijin acum. În lipsa ajutorului, ea se va întoarce înapoi, pentru că nu a găsit un alt mediu care să-i ofere un sprijin material, emoțional, duhovnicesc.

4. Tatăl copilului se poate spăla pe mâini ca Pilat, dar asta nu îl ajută

Ca preot, mai ales la Taina Mărturisirii, problema avortului apare în special la femei. Dar realitatea arată că există o responsabilitate uriașă a tatălui copilului, care cel mai adesea ia decizia avortului, fie direct, fie indirect, prin amenințarea cu părăsirea femeii sau prin alte presiuni. Nu este doar nedrept ca o femeie să nu se împărtășească o perioadă după avort, iar tatăl copilului să considere că nu are o problemă, pentru că nu el a făcut avortul, ci este păgubitor pentru tatăl copilului să rateze conștientizarea faptului că responsabilitatea lui – și rana lui sufletească – este cel puțin la fel de mare, dar adesea mult mai adâncă decât a femeii, el greșind și prin răul pe care îl face femeii când alege avortul.

Da, tatăl copilului se poate spăla pe mâini ca Pilat, dar este vinovat. Îndreptarea lui este, adesea, mai dificilă decât a femeii.

5. Mergi și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu!

Pe unii dintre cei vindecați de El, Mântuitorul Iisus Hristos i-a îndemnat să spună și altora minunea pe care au trăit-o și să își exprime public credința și recunoștința față de Dumnezeu (cf. Luca 8, 39).

Ieșirea din starea cumplită a frământărilor date de gândul avortului este o adevărată vindecare, o ieșire din prăpastia morții la lumina lui Hristos. Ea poate fi mărturisită în public, dar nu toți au puterea aceasta. Cu discernământ, au nevoie de susținere cei care pot și doresc, care comunică fără trufie, cu smerenie, ajutorul pe care l-au primit și cu care au conlucrat pentru a alege binele.

Dar și cei care sunt responsabili de avort și, după un timp, conștientizează greșeala și vor să-i ajute pe alții să evite avortul pot fi sprijiniți să prezinte, anonim sau cu identitatea asumată, ce a însemnat avortul pentru ei. Și pentru ei înțelegerea adevărului este o ieșire la lumină din concepțiile false și o șansă să răscumpere greșeala făcută.

În mod special, mărturiile femeilor care au trecut prin criza de sarcină le vor ajuta pe alte femei, aflate în aceeași situație, să se înțeleagă pe sine și să înțeleagă unde vor duce căile ce le stau în față.

6. Trupurile uitate

În conștiința noastră creștină, după despărțirea sufletului de trup, trupul trebuie să se întoarcă în pământul din care a fost luat, însoțit de slujba înmormântării, în care se cere odihnă pentru suflet. Dacă, în cazul avorturilor la cerere, trupul copilului este neglijat intenționat, așa cum i-a fost trecută cu vederea viața, în cazul în care pierderea sarcinii a avut loc spontan unii părinți se confruntă cu o situație dificilă: ce să facă legat de trupul copilului. În prezent, legea nu dă posibilitatea să fie luat și înmormântat decât după 28 de săptămâni de sarcină – în viitor, poate această regulă se va schimba și dreptul la înmormântare va fi recunoscut și înainte de acest moment.

Dar nu mulți credincioși știu că, deși copilul nu a fost botezat, murind pe neașteptate în burtica mamei, el poate fi înmormântat după Rânduiala înmormântării copiilor morți nebotezați (Molitfelnic, 2019, p. 295–296).

Prin această slujbă scurtă, recunoaștem că acel copil a trăit în mediul fizic și duhovnicesc al părinților săi, care au dus o viață în Dumnezeu, în care l-au inclus și pe el. Starea spirituală a părinților, și mai ales a mamei, se transmite și pruncului nenăscut, așa cum arată Părintele Dumitru Stăniloae [1].

Astfel, înmormântarea unui copil mort prin avort spontan, printr-o slujbă care are în vedere faptul că nu a fost botezat, poate fi continuarea firească a relației creștine a părinților lui cu el în timpul vieții sale. Iar, pentru unii părinți, această slujbă și pomenirile care se fac folosind aceeași rânduială specială sunt alinătoare și le dau puterea de a merge mai departe pe drumul lui Dumnezeu, integrând durerea pierderii copilului în crucea vieții lor, cu conștiința că o poartă împreună cu Hristos Domnul.

7. O situație dificilă: adopția. O situație și mai dificilă: încredințarea spre adopție

În Molitfelnic există „Rânduiala la înfierea de copii”, prin care se realizează o legătură spirituală între părinții adoptivi și copilul adoptat. Chiar dacă nu este o slujbă dezvoltată, ci păstrează o scurtă rânduială străveche, ea arată binecuvântarea lui Dumnezeu asupra actului adopției.

Cu toate acestea, adopția rămâne o alegere dificilă, inclusiv din cauza desconsiderării copilului sau a judecării părinților adoptivi.

Mai dificilă decât adopția este însă încredințarea spre adopție aleasă în situații critice. Adesea, în fața propunerii ca, în locul avortului, după naștere copilul să fie încredințat spre adopție, este ales avortul. Avortul este considerat ceva mai puțin grav decât încredințarea spre adopție – dar nu poate fi așa.

Biserica are acest discernământ ca, în fața emoțiilor, să pună rațiunea drept conducător. Rațiunea ne arată că luarea vieții ia toate șansele copilului, dar încredințarea spre adopție îi oferă unele pe care părintele biologic nu i le poate oferi.

8. Când efortul eșuează

Se întâmplă uneori ca un cleric să pună mult suflet în sfătuirea și în sprijinirea unei femei în criză de sarcină și, în final, să fie ales avortul. Durerea poate fi covârșitoare – pentru copil, pentru femeie, pentru bărbat, pentru cei care au sfătuit-o sau au împins-o spre avort sau nu au ajutat-o să aleagă viața copilului.

Descurajarea este la ușa inimii atunci și doar puterea lui Hristos, Cel ce ne spune „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), îl poate ocroti pe cleric să nu cadă în deznădejde și în descurajarea de a-și mai pune sufletul în astfel de situații.

Însă un licăr de lumină este prezent chiar și în tragedia pe care nu a putut-o opri. Faptul că acel copil a fost iubit de cineva nu este puțin lucru. Mitropolitul Antonie de Suroj spunea că niciun om nu ar trebui să moară singur – în sensul că ar fi normal să simțim că Dumnezeu ne iubește și prin iubirea oamenilor, atunci când suntem în fața trecerii din viața de aici.

Copilul care își pierde viața prin avort nu moare singur, dacă măcar cineva l-a iubit și s-a zbătut pentru viața lui. Își pierde viața însoțit de rugăciunea cuiva, iar nicio rugăciune nu este trecută cu vederea de Părintele ceresc.

La fel, fiecare rugăciune pentru mamă, pentru părinți, pentru familie, pentru doctori nu poate să rămână fără rod, în această lume și în veșnicie. Acel efort sincer al preotului, dar și al credinciosului, va fi un prilej prin care Dumnezeu va lucra.

9. Dincolo de materie și de războaie culturale este lupta spirituală

Furia împotriva ființei umane atât de vulnerabile în pântecele mamei nu poate fi explicată doar prin greutatea pe care o receptează adulții care ar trebui să îi poarte de grijă; nici prin conflictele de idei numite astăzi războaie culturale.

Este mult prea multă ură, mai ales în ceea ce privește activismul pro-avort, ridicat la rang de credință religioasă de către unii, pentru a nu simți că ea este generată nu doar de oameni cu interese egoiste și opinii proprii, ci și de o prezență spirituală negativă, distrugătoare, care urăște a priori chipul copilului și vrea să îi oprească viața înainte de a-și împlini potențialul. Demonii, care îl aruncau „și în foc și în apă ca să îl piardă” (Marcu 9, 42) pe un copil, sunt astăzi nu doar nevăzuți, ca întotdeauna, dar și ignorați ca sursă a răului. Iar această ignorare ne face mai neputincioși în fața lor.

În schimb, viața în Hristos prin Biserică ne dă putere în fața lor. Îngerii, sfinții, Maica Domnului și Însuși Dumnezeu luptă de partea vieții. Împreună cu ei, omul capătă puteri nebiruite. Dar trebuie să zică, asemenea Fecioarei Maria: „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38).

10. Problematica pro-viață nu este o noutate în Biserică

Prezentă dintotdeauna în Biserică – „Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele” (Psalmi 138, 13) –, problematica pro-viață  nu este o noutate pe care Biserica trebuie să o integreze. Dar acum este necesar să fie explorată în chip deosebit, pentru că este contestată foarte puternic de către alții și proporțiile răului sunt nemaiîntâlnite și negândite în trecut: peste 23 de milioane de avorturi înregistrate oficial în România după 1958 (probabil numărul real este dublu), peste un miliard de avorturi în lume timp de un secol, după legalizarea, pentru prima dată în 1920 de către Lenin, în URSS.

Viața veșnică, pentru care Dumnezeu l-a creat pe om, începe în viața pământească, care îi este o temelie. Ocrotirea ei și conducerea ei către înduhovnicire este  o chemare și un privilegiu pentru om, iar Dumnezeu îi binecuvintează pe cei ce fac această nevoință a împreună-lucrării cu El.

Sprijinirea femeii însărcinate și a copilului nenăscut sunt pliniri ale dragostei de aproapele. Ele necesită responsabilitate și jertfelnicie și sunt o nevoință asemenea altor nevoințe prin care un cleric sau un credincios se ostenește să sprijine pe un om să aleagă și să facă binele.


Note

[1] „Unirea între mamă și fiu este tot timpul, dar mai ales în timpul purtării fiului în pântece, atât de mare, că mama trăiește toate ale fiului fără să se confunde cu el. E o taină ce ține de prezența sufletului în prunc de la conceperea lui. E taina iubirii maxime între mamă și prunc, care-i unește fără să-i confunde”, în Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, „Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos”, Editura Basilica, 2012, p. 40, și „Căci nu numai mama imprimă simțirile ei pruncului din pântecele ei, ci și pruncul și le imprimă pe ale lui maicii lui”, ibidem, p. 42.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button