de Adriana Oprea, Facebook
Era o vreme de murit. Stăteam în pragul casei, în genunchi, implorându-mi tatăl să mă lase să plec la Revoluţie. Nimic nu era atunci mai important pentru mine. Nici măcar viaţa mea. Era o vreme bună de murit. Ȋnsă tata n-a vrut să-mi deschidă ușa. Şi-am rămas de-atunci în prag, plângând, îndatorată cu nemoartea mea.
Era o vreme bună de murit. Cerul devenea sângeriu la apus, pentru că niște nori se întâlneau cu alți nori. Însă eu, care cu doar câteva luni în urmă Îl visasem pe Dumnezeu în mijlocul cerului și începusem să cred din a doua dimineaţă, știam că deasupra noastră nu mai sunt, de-acum, doar norii.
Era o vreme de murit. Stăteam în căminele studenţești din Regie și ascultam „Europa Liberă” cu ferestrele deschise. Afară era nefiresc de cald pentru luna lui decembrie. Şi, oricât de încet am fi dat radioul, ecoul lui răzbătea din fiecare cameră, din fiecare cămin, iar „Europa Liberă” se auzea în campusul universitar ca dintr-un difuzor uriaș. Auzeam împușcături și ţipetele celor uciși la Timișoara. Afară, pe pervazul ferestrei noastre, ardea o lumânare aprinsă pentru ei.
Era o vreme de murit. Printre cămine patrulau miliţieni și gărzile patriotice, mergeau câte cinci, în șir indian, să nu care cumva „să îndrăznim”. Iar noi îi huiduiam, ascunși de ziduri, pe sub ferestrele deschise. Eram pregătiţi. Eram gata. Şi era o vreme, o vreme de murit.
Luni ne-au anunţat că intrăm în vacanţă mai devreme, că se închid căminele. Apoi, seara, un coleg a venit în vizită, repetând încontinuu: „Plecaţi repede, că vine și-aici!”. L-am crezut nebun. Dar cei mai curioși sau mai curajoși dintre noi au rămas. Era o vreme de murit. Eu am plecat la părinţii care mă așteptau acasă.
Joi, 21 decembrie 1989, plângeam lipită de ușa casei, că vreau să merg să mor pentru libertate. Ştiam că se moare. Toţi cei care au ieșit în stradă știau că se moare. Eram tineri naivi și aveam prea multe speranţe, dar auzisem de la radio cum se moare. Eram gata. Eram pregătiţi. N-au vrut părinţii să ne lase… Au ascuns cheile și și-au astupat urechile, să nu ne mai audă plânsul. Disperarea cu care imploram să ne lase să mergem spre moarte. Era o vreme așa de bună de murit…
A doua zi, pe ascuns, am dat telefoane altor prieteni disperaţi, să ne întâlnim în gară și să ne urcăm în primul tren spre București. Spre Revoluţie. Fugeam de-acasă, treceam peste voia și peste nevoia părinţilor. Ȋnsă în acea noapte a fost atacată unitatea militară aflată peste drum de gară, iar a doua zi n-a mai plecat nici un tren. N-am ajuns decât până la revoluţia din centrul unui oraș de provincie. Şi acolo s-a tras și au murit oameni, deveniţi apoi eroi-martiri. Nu m-a lovit nici o împușcătură. Au murit alţii în locul meu. Eu păstrez, într-un penar vechi, glonţul vidia care a spart geamul de la balcon și s-a înfipt în peretele din sufragerie. Era o vreme de murit.
Când, prea târziu, am reajuns în București, locul unui parc pentru copii s-a umplut de eroi ce se odihneau în pământ. Acolo unde, nu demult, era legănul în care m-am dat, fusese îngropat un geamăn de-al vârstei mele. Şi mama lui, încă vie, nemaiputând respira decât lângă cruce. Băiatul ei a fost împușcat în cap de lunetiști, la Sala Dalles, atunci când eu plângeam lângă ușa încuiată a casei, strigând că nu mi-e frică de moarte. Băiatul înalt și blond, care a fost îngropat pe locul unde m-am dat în leagăn, lunecând între cer și pământ.
Era o vreme de murit pe care mi-o amintesc exact. Fiecare sunet, fiecare lumină și fiecare detaliu. A fost ieri. Au fost ultimele zile, înainte de a adormi, după plâns. Fără să mai pot crede niciodată (la fel de puternic), fără să mai pot spera (la fel de necondiţionat), fără să mai pot iubi libertatea – gata să-mi dau viaţa pentru ea.
Şi, dacă m-aș întoarce în timp, înainte de somnul adânc în care am intrat cu toţii, învinși de visele altora, dacă aș ști ce va să vie și pe care le-am trăit, dacă aș cunoaște dinainte rostul lucrurilor de atunci, aș fi tot acolo, gata să trec același prag. Gata să plec, gata să mor. Gata pentru libertatea pe care sufletul nostru doar atunci, în vremea aceea de murit, a înţeles-o…
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
