Adina Portaru, doctor în științe juridice: Convenția de la Istanbul. Analiză și implicații

de Adina Portaru, Juridice.ro

Violența împotriva femeilor este o realitate dramatică. Pe cât de serioasă este această problemă, pe atât de bine gândite și de eficiente trebuie să fie mijloacele de răspuns din perspectivă legală, socială și educativă. Simpla adăugare a unui nou strat de obligații, a unui nou mijloc de receptare și de monitorizare a reclamațiilor nu are un efect benefic garantat.

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) este o convenție internațională care urmărește să armonizeze părți din legislația națională referitoare la violența împotriva femeilor și violența domestică.

Deși scopul Convenției de la Istanbul este lăudabil, acest memoriu reliefează că, de fapt, Convenția de la Istanbul nu este un răspuns adecvat la problema violenție domestice. Convenția de la Istanbul multiplică mijloacele legale de redres, care creează, la rândul său, o lipsă de previzibilitate legală, o confuzare a victimelor care nu ar mai ști la ce mecanism legal să recurgă.

Mai mult, Convenția de la Istanbul conține o serie de aspecte problematice, care, în loc să faciliteze răspunsul la problema violenței domestice, contrazic prevederile legale existente în dreptul european și dreptul internațional, îndeosebi prin:

– Codificarea unei definiții controversate și non-consensuale a „genului” ca și construct social independent de realitatea biologică (Paragrafele 7-11 de mai jos);

– Discriminarea și prezentarea stereotipică a bărbaților drept agresori (Paragrafele 12–17 de mai jos);

– Încălcarea drepturilor părinților de a-și instrui copiii (Paragrafele 18-22 de mai jos);

– Limitarea libertății religioase (Paragrafele 23-17 de mai jos);

– Stabilirea unui mecanism (GREVIO) care ar eroda suveranitatea națională (Paragraful 28 de mai jos).

Aceste aspecte problematice au fost cu siguranță luate în considerare și în procesul de accedere a UE la Convenția de la Istanbul. Cele doua deciziii ale Consiliului, asupra semnării, de către UE, a Convenției de la Istanbul refliefează accederea limitată a UE la Convenția de la Istanbul (Paragrafele 29-30 de mai jos).

(a) Introducere

1. Organizația juridică ADF International apără dreptul oamenilor de a-și exprima și de a-și manifesta liber credința religioasă. ADF International are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. ADF International a intervenit și a consiliat în mai mult de 50 de cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

2. Pe 23 mai 2016 România a ratificat Convenția de la Istanbul, care a intrat în vigoare pe 1 septembrie 2016. Aceasta este o convenție internațională problematică, întrucât reglementează o definiție nouă și controversată a „genului” în dreptul internațional, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce constituie un stereotip discriminatoriu, încalcă libertatea religioasă și dreptul părinților de a-și instrui copiii în conformitate cu propriile convingeri religioase și morale.  Este regretabil că în Romania nu a existat pâna acum nicio dezbatere temeinică referitoare la consecințele profunde ale ratificarii acestui tratat internațional.

3. Această contribuție a) prezintă Convenția și istoricul ei și b) identifică și discută cele mai problematice aspecte ale sale.

Citește mai multe informații despre Convenția de la Istanbul

(b) Istoric

4. Convenția de la Istanbul a fost adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei pe 7 aprilie 2011, pe baza documentului pregătit de grupul de experți CAHVIO. Convenția de la Istanbul a fost deschisă semnării de către statele membre ale Consiliului Europei pe 11 mai 2011, cu prilejul celei de-a 121-a Sesiuni a Comitetului Miniștrilor, desfășurate la Istanbul.[1]

5. În momentul de față, puțin peste jumătate din membrii Consiliului Europei (24 din 47) și jumătate din statele membre ale Uniunii Europene (14 din 28) au ratificat-o.[2]

(c) Obiectul și Scopul Convenției

6. Convenția de la Istanbul este o convenție internațională de drepturile omului, care își propune: protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violență și prevenirea, incriminarea și eliminarea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice; contribuția la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, promovarea egalității între femei și bărbați și emanciparea femeilor; protejarea și sprijinirea tuturor victimelor violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.[3]Convenția de la Istanbul este un act mixt, ceea ce înseamnă că o parte din prevederile sale sunt de competența națională și o altă parte sunt de competența UE.[4]

(d) Aspecte Problematice

Introducerea conceptului controversat de „gen”

7. Înainte de Convenția de la Istanbul, singura definiție a „genului” într-o convenție internaționala este dată de Statutul de la Roma. Acesta folosește termenul de „gen” în mod clasic,  anume, ca un sinonim pentru sexul biologic.

8. Convenția de la Istanbul presupune însă că sexul și „genul” sunt două concepte diferite. Conform articolului 3 (c), „genul” va însemna „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați.”

9. Termenul de „gen” folosit de Convenția de la Istanbul se refera la „sexul social”, un construct social care variază și care este, în principiu, independent de realitatea biologică a persoanei (bărbat/femeie). Această definiție nu se regăsește în niciuna din celelalte convenții internaționale. Are, deci, o încărcătură ideologică puternică și se clădește pe concepția că omul se naște ca o ființă neutră, care poate să își determine sau să își schimbe „genul” în cursul vieții și sub influența diverșilor factori, precum societatea, educația și auto-determinarea.[5]

10. Acest lucru este confirmat și de interpretarea Convenției de la Istanbul, publicată pe site-ul Guvernului României:

Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice. Potrivit acestui document,  violența familială și cea împotriva femeilor, în special, reprezintă o violare a drepturilor omului și o formă de discriminare. Convenția de la Istanbul propune crearea unor mecanisme care să garanteze protecția victimelor, să crească gradul de conștientizare a efectelor acestui fenomen, să prevină și să combată toate formele de violență.[6]

11. Acceptarea definiției avansate de Convenția de la Istanbul presupune așadar identificarea cu anumite principii de bază ale acelei teorii antropologice a „genului”, care neagă existența diferențelor naturale dintre cele două sexe biologice.[7]

Discriminarea și prezentarea stereotipică a bărbaților drept agresori

12. Deși Convenția de la Istanbul dorește să lupte împotriva stereotipurilor, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce reprezintă un stereotip discriminatoriu. De exemplu, Convenția de la Istanbul spune că:

[V]iolența împotriva femeilor este o manifestare a relațiilor istoric inegale de putere dintre femei și bărbați, care au condus la dominarea asupra și la discriminarea împotriva femeilor de către bărbați și la împiedicarea avansării depline a femeilor.[8]

13. De asemenea, Convenția de la Istanbul recunoaște:

[N]atura structurală a violenței împotriva femeilor drept violență de gen și faptul că violența împotriva femeilor este unul din mecanismele sociale cruciale, prin care femeile sunt forțate într-o poziție subordonată comparativ cu bărbații.[9]

14. Studii recente au arătat că în cazul violenței non-reciproce, mai mult de 70% din cazurile de agresiune provin de la femei.[10] De asemenea, un proiect de cercetare de trei ani, dezvoltat de mai mult de 40 de cercetători și condus de editorul Partner Abuse, a concluzionat:

Deși femeile sunt mai afectate de violența domestică (…) femeile și bărbații recurg la violență fizică și verbală aproape la fel de des, majoritatea violenței domestice este reciprocă (…) violența domestică săvârșită de bărbați și de femei este corelată cu aceiași factori de risc, iar agresorii bărbați și femei au aceleași motivații.[11]

15. Din acest punct de vedere, Convenția nu aduce soluții adecvate pentru îmbunătățirea situației victimelor violenței, întrucât nu se concentrează decât pe situația femeilor. Convenția de la Istanbul menționează doar en passant problema victimelor bărbați sau a copiilor.

16. De asemenea, Convenția de la Istanbul impune o obligație explicită statelor membre să ia:

[M]ăsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale și culturale de comportament al femeilor și bărbaților, în vederea eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor și a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorității femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei și bărbați.[12]

17. Nu este clar cine va identifica prejudecățile, obiceiurile, tradițiile și alte practici care trebuie eradicate. Conform acestei înțelegeri, așa-numitul stropit al fetelor de către băieții din Maramureș în preajma sărbătorii Paștelui ar putea fi considerată o tradiție sau un obicei bazat pe ideea inferiorității femeilor sau pe roluri stereotipe și ar trebui, așadar, eradicat.

Încălcarea drepturilor părinților de a-și instrui copiii

18. Dreptul părinților de a-și instrui copiii este un drept fundamental, care nu poate fi abrogat sau limitat în mod intenționat.[13] Acest drept este consacrat de articolul 2 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului:

Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și învățământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și filozofice.[14]

19. Declarația Universală a Drepturilor Omului evidențiază că părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori.[15]

20. În această calitate bine stabilită, părinții au cele mai mari drepturi și cea mai mare răspundere de a-și instrui copiii. În procesul educațional, instituțiile statului trebuie să ajute părinții, școala trebuie să coopereze cu părinții și nu să dispună în mod artificial de drepturile lor. Școala nu trebuie să impună copiilor o educație contrară convingerilor religioase și filozofice ale părinților.

21. Convenția de la Istanbul se îndepărtează semnificativ de această înțelegere a rolului părinților. Articolul 14 referitor la educație din Convenția de la Istanbul prevede o obligație care ar putea, în cele din urmă, să încalce dreptul părinților de a asigura educația copiilor conform convingerilor religioase și filozofice ale părinților:

Părțile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei și bărbați, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relațiile interpersonale, violența de gen împotriva femeilor și dreptul la integritate personală, adaptate capacității în evoluție a elevilor, în curriculum formal și la toate nivelurile de educație.

Părțile vor face demersurile necesare pentru a promova principiile la care s-a făcut referire în alineatul 1 în stabilimentele educaționale informale, precum și în stabilimentele sportive, culturale și recreative în mass media.

22. De exemplu, părinții nu ar putea să se opună controversatelor ore de educație sexuală, în cadrul cărora copiii sunt încurajați să exploreze și să accepte diversele orientări sexuale și identități de „gen”. Părinții ar putea fi acuzați de violență împotriva fetiței lor dacă, de exemplu, refuză să o trateze drept băiețel, dacă ea dorește așa. Același lucru s-ar putea întîmpla dacă părinții recurg la ajutor medical pentru copilul lor care suferă de disforie de gen. Nu este clar la ce se referă rolurile de „gen” ne-stereotipe și cine ar trebui să le identifice și să le definească. În lumina controversatei definiții a ”genului” și a articolului 33 din Convenția de la Istanbul, părinții care fac aceste lucruri ar putea fi acuzați de violență psihologică și ar putea fi incriminați.

Libertatea religioasă

23. Prevederile Convenției de la Istanbul sunt contrare viziunii creștine asupra familiei, ca reprezentând uniunea dintre un bărbat și o femeie. Acest precept religios ar putea fi stigmatizat drept tradiție bazată pe comportamente stereotipe. Conform articolului 42 din Convenția de la Istanbul, „cultura, obiceiul, religia, tradiția sau așa-numita onoare nu vor fi considerate ca o justificare.” Deși această prevedere se referă la violență, ea trebuie înțeleasă într-un sens larg, cuprinzând și noțiunea vagă de violență psihologică. Astfel, Convenția de la Istanbul devine un mijloc de redefinire substanțială a materialelor educaționale pe această temă.

24. De asemenea, faptul că Biserica Ortodoxă exclude femeile de la primirea Tainei Preoției ar putea fi considerată o încălcare a Convenției de la Istanbul. Nu este clar în ce măsură grupul de experți, avansat de Convenția de la Istanbul, va putea să se amestece în chestiuni care țin de morala, de organizarea și de autonomia Bisericii.

25. Convenția de la Istanbul ar pune în pericol și secretul profesional al psihologilor, al doctorilor, al terapeuților sau al preoților. Articolul 28, intitulat raportarea de către profesioniști, îi transformă pe aceștia în informatori ai statului:

Părțile vor lua măsurile necesare pentru a asigura faptul că regulile de confidențialitate impuse de legislația internă anumitor profesioniști nu constituie un obstacol, în condiții adecvate, în calea raportării lor către organizațiile sau autoritățile competente, dacă au motive rezonabile să creadă că a fost săvârșit un act grav de violență, acoperit de sfera de aplicare a prezentei Convenții, și că sunt de așteptat alte acte grave de violență.

26. Nu există nicio excepție de la această regulă.

27. De asemenea, nu există nici excepții referitoare la școlile confesionale. Acestea ar putea fi sancționate pentru că nu permit bărbaților ce se consideră femei să folosească toaleta femeilor. Aceasta dezbatere este foarte actuală în SUA.[16]

Mecanismul de monitorizare GREVIO

28. Convenția de la Istanbul stabilește Grupul de experți în intervenția contra violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO). GREVIO va fi responsbil pentru monitorizarea și implementarea Convenției de la Istanbul. Va putea adopta rapoarte și evalua fiecare stat parte la Convenție. După o procedură complexă împărțită în mai multe etape,[17] „GREVIO va transmite aceste constatări părții în cauză și, după caz, Comitetului Părților și Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei, împreună cu orice comentarii și recomandări.”[18] Intruziunea unui astfel de mecanism în organizarea tradițiilor și a obiceiurilor statelor este remarcabilă. Publicarea rapoartelor GREVIO poate reprezenta o modalitate eficientă de a pune presiune pe statele membre să adopte toate recomandările făcute de GREVIO. În context educațional, acest lucru poate atrage cu sine criticarea, de către Consiliul Europei, a anumitor aspecte ale educației religioase, îndeosebi cele referitoare la definirea „genului”.

(e) Semnarea Convenției de la Istanbul de către UE

29. Pe 11 mai 2017 Consiliul a adoptat două decizii asupra semnăturii, de către UE, a Convenției de la Istanbul.[19] Deși Comisia Europeană a dorit inițial o ratificare extensivă a Convenției de la Istanbul, Consiliul (reprezentând Statele Membre) a decis ca UE să acceadă la Convenția de la Istanbul doar în limitele competenței exclusive a UE, cu o atenție deosebită asupra domeniului azilului, principiului non-refoulement și cooperării judiciare (Articolele 78 (2), 82 și 83 TFUE). Pe baza acestor două decizii, UE a semnat Convenția de la Istanbul pe data de 13 iunie 2017.[20]

30. Consecința acestei decizii este că Statele Membre care nu au ratificat Convenția de la Istanbul la nivel național nu sunt ținute de prevederile controversate referitoare la definiția genului ca și construct social, autonomia Bisericii, drepturile parentale.

(f) Concluzii

31. Violența împotriva femeilor este, într-adevăr, o realitate dramatică. Pe cât de serioasă este această problemă, pe atât de bine-gândite și de eficiente trebuie să fie mijloacele de răspuns din perspectivă legală, socială și educativă. Simpla adăugare a unui nou strat de obligații, a unui nou mijloc de receptare și de monitorizare a reclamațiilor nu este un răspuns garantat.

31. Convenția de la Istanbul este o convenție internațională problematică; prin urmare, ar fi meritat mai multă atenție și dezbatere publică în România. Aceasta propune o definiție nouă și controversată a „genului” în dreptul internațional, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce constituie un stereotip discriminatoriu, încalcă libertatea religioasă și dreptul părinților de a-și instrui copiii în conformitate cu propriile convingeri religioase și morale. Nu în ultimul rând, Convenția de la Istanbul stabilește un mecanism de monitorizare, care intervine în mod intruziv în organizarea și practicarea tradițiilor și obiceiurilor statelor membre, care vor fi nevoite să se supună ideologiei „genului” ca și concept definit social.

33. Eficientizarea mijloacelor deja existente în cadrul legal, informarea, procesele educative, participarea cetățenilor la consultații publice ar fi fost opțiuni viabile, care se concentrează asupra problematicii violenței domestice, fără a introduce prevederi care să contrazică dreptul internațional și european în materia drepturilor omului.

Citește mai multe informații despre Convenția de la Istanbul

---

NOTE

[1] „Historical background – Istanbul Convention: Action against violence against women and domestic violence” (Council of Europe).
[2] Council of Europe, „Chart of signatures and ratifications of Treaty 210” (Treaty Office).
[3] „România a ratificat Convenția de la Istanbul”.
[4] European Commission, ‘Proposal for a Council Decision on the conclusion, by the European Union, of the Council of Europe Convention on preventing and combating violence against women and domestic violence’ COM (2016) 109 final, 7 point 2.1.
[5] A se vedea, de exemplu, Judith Butler, ‘Gender Trouble: feminism and the Subversion of Identity’ (Routledge, 2011).
[6] „Proiectul de Lege Privind Ratificarea Convenției de La Istanbul, Aprobat de Executiv” (Guvernul României).
[7] Pentru mai multe informații, a se vedea Francesco Agnello, A New „Gender” Approach Definition in International Law: The Convention on Preventing and Combating Violence Against Women and Domestic Violence’ [2014] (18) The Spanish Yearbook of International Law 87-114.
[8] Convenția de la Istanbul, Preambul.
[9] Convenția de la Istanbul, Preambul.
[10] Daniel J. Whitaker, Tadesse Haileyesus, Monica Swahn, and Linda S. Saltzman, ‘Differences in Frequency of Violence and Reported Injury Between Relationships With Reciprocal and Nonreciprocal Intimate Partner Violence’ [2007] 97(5) American Journal of Public health 941-947. A se vedea și „Domestic violence: Not Always One Sided” (Patient Education Center).
[11] „Unprecedented Domestic Violence Study Affirms Need to Recognize Male Victims” (prweb)
[12] Convenția de la Istanbul, articolul 12.
[13] Folgerø and Others v. Norway App no 15472/02 (ECtHR, 29 iunie 2007) 84 (e).
[14] Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 2 Protocolul Adițional 1.
[15] Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolul 26 (3).
[16] „Obama Administration Guidelines on Bathrooms Lack Legal Authority”
[17] Convenția de la Istanbul, articolul 68.
[18] Convenția de la Istanbul, articolul 68 (15).
[19] Cele două decizii sunt disponibile aici și aici.
[20] Pentru mai multe informații, vezi „Commentary – Istanbul Convention”.