educaţie sexualăhomosexualitateteoria genului

Surpriză în Parlamentul European: Raportul Estrela, care promovează avortul, homosexualitatea și pedofilia, a fost retrimis în comisia de specialitate

În această dimineață, într-o sesiune destul de tumultuoasă, în plenul Parlamentului European, s-a decis cu 351 voturi pentru, 319 împotrivă și 18 abțineri, trimiterea controversatului raport „Estrela” înapoi la comisia de specialitate.

Aceasta este o victorie răsunătoare pentru cauza pro-viață, având în vedere faptul că în Parlamentul European există o majoritate structurală de membri aparținând partidelor socialiste, comuniste și liberale, partide care de obicei votează în favoarea oricărei legi care promoveză „drepturile femeilor”.

Dar de data asta lucrurile s-au petrecut în mod diferit. Deși rezultatul votării trebuie încă analizat cu atenție, se poate spune de pe acum că mulți dintre membrii socialiști și liberali, de data aceasta, au refuzat să meargă pe linia oficială a partidelor lor. Unul dintre motive ar fi faptul că au văzut acest raport ca pe o încercare intruzivă a unei instituții UE de a submina suveranitatea națională a statelor membre, cu care, în aceste vremuri de creștere rapidă a euro-scepticismului, nu au vrut să fie asociați. Ca reprezentant al Comisiei Europene, Comisarul Neven Mimica, a explicat, în scurta sa intervenție înainte de vot, că UE nu are competența de a reglementa aspecte, cum ar fi avortul, educația sexuală, etc care rămân în competența exclusivă a statelor membre.

Pentru mulți alți deputați, motivul decisiv care i-a făcut să se răzgândească a fost faptul că au luat cunoștință despre adevăratul conținut insidios al raportului, ce a inclus, printre altele, o trimitere la un document extrem de controversat, care promovează ideea că ar trebui ca, în mod obligatoriu, copiii în vârstă de până la 4 ani să fie învățați despre masturbare (!) .

Nu în ultimul rând, se pare că există, de asemenea, o creștere a gradului de conștientizare a faptului că ideile radicale feminist-homosexuale exprimate în proiectul de raport au fost complet rupte de ceea ce gândesc cu adevărat cetățenii europeni. În timp ce Parlamentul European dezbătea proiectul, inițiativa cetățenilor europeni „Unul dintre noi”, a trecut pragul de 1,4 milioane de semnături.

Luate împreună, această zi marchează o înfrângere răsunătoare nu numai pentru agenda profund anti-umană urmărită de unii deputați extremiști și aliații lor (cum ar fi Planned Parenthood, care se pare că ar fi fost adevărații autori ai proiectului, și Marie Stopes Internațional), dar, de asemenea, și pentru tacticile necinstite și anti-democratice folosite. Este destul de semnificativ faptul că, deși proiectul de raport a fost foarte controversat chiar și în cadrul Comitetului pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, președintele Parlamentului Martin Schulz (un socialist german, ale cărei legături pro-avort sunt prea bine cunoscute) a decis ca dezbaterea în plen să nu depășescă mai mult de cinci minute, prevenind astfel orice dezbateri semnificative ce ar fi putut avea loc.

Destul de clar, strategia a fost grăbirea votării proiectului de rezoluție, fără nicio dezbatere serioasă pe fond, astfel încât să se evite ca deputații europeni să înțeleagă, de fapt, pentru ce ridicau mâna. Dar această strategie a eșuat pe coridoarele Parlamentului European, unde activiștii pro-viață au informat asiduu pe deputații indeciși asupra adevăratului conținut ascuns în spatele formulărilor despre drepturile omului ale doamnei Estrela.

Formal vorbind, rezultatul votului de astăzi nu semnifică faptul că proiectul Estrela este respins, ci doar a fost trimis înapoi la comisie și ar putea fi repus în discuție într-o etapă ulterioară.

Prelucrare după:turtlebayandbeyond.org

Vă prezentăm mai jos voturile europarlamentarilor români:

Au votat pentru respingerea raportului:

ALDE: Adina Vălean,

NI: Corneliu Vadim Tudor (PRM), Dan Dumitru Zamfirescu

PPE: Elena Antonescu, Sebastian Bodu, Petru Luhan, Monica Macovei, Marian Jean Marinescu, Iosif Matula, Rareș Niculescu, Cristian Preda, Teodor Stolojan, Csaba Sógor, Laslo Tokés, Traian Ungureanu, Gyula Winkler

Au susținut raportul:

ALDE: Norica Nicolai, Renate Weber

SD: Victor Boștinaru, Corina Crețu, Minodora Cliveti, Sabin Cutaș, Viorica Dăncilă, Ioan Enciu, Cătălin Ivan, Ioan Mircea Pașcu, Daciana Sârbu, Dan Claudiu Tănăsescu

S-au abținut:

Adrian Severin, Ovidiu Silaghi

Absenți:

Elena Băsescu, Adriana Țicău, Eduard Hellvig




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button