avort

Statul Washington adoptă o lege care obligă includerea avortului în toate polițele de asigurări de sănătate

w

de Steven Ertelt, LifeNews

Camera legislativă a statului american Washington a aprobat, pe 5 februarie 2014, o lege care le cere firmelor de asigurări de sănătate să includă decontarea avorturilor în toate planurile de asigurare oferite clienților. Legea se numește Reproductive Parity Act (RPA, adică Legea de Egalitate a Reproducerii) și a fost inițiată pe temeiul ideii că femeile cu venituri reduse nu puteau să-și exercite opțiunile reproductive deoarece nu aveau bani să facă avort.

La sfârșitul anului trecut, s-a mai încercat o dată aprobarea legii, dar activiștii pro-life au reușit să o oprească la Senat.

În timpul audierii, câteva femei, printre care și o studentă care e tânără mamă, au depus mărturie că femeile ar trebui să aibă opțiunea de a alege singure dacă vor sau nu o asigurare care să le acopere și decontarea avorturilor, iar guvernul nu are dreptul de a le obliga într-o anumită direcție.

Joseph Backholm, Director Executiv la Institutul de Politici pentru Familie din Washington, a scris următoarele despre această măsură legislativă îngrijorătoare:

„Această abordare este în conformitate cu politica generală a statului Washington de excludere a dreptului de a alege al celor cu alte vederi, refuzându-le asigurătorilor și clienților individuali ai acestora opțiunea de a furniza, respectiv, plăti pentru pachete de asigurare care nu includ acoperire pentru avort. Același lucru se întâmplă cu farmaciile Olympia, care nu vor să vândă medicamente avortive. Statul a adoptat în acest caz o poziție militantă împotriva posibilității lor de a alege. Adică statul este în favoarea opțiunii libere, dar numai în cazul în care respectiva opțiune are girul său“.

David Schmidt de la organizația pro-life Live Action a spus și el că actul legislativ trebuie din întâmpinat cu o puternică opoziție:

„Planned Parenthood și alți aliați ai industriei avorturilor, precum NARAL, susțin o nouă lege în statul Washington. Aceasta va obliga pe toată lumea, inclusiv pe cei cu vederi pro-viață, să achiziționeze o asigurare de sănătate care acoperă și avortul la cerere, acoperire care vine obligatoriu la pachet cu acoperirea în caz de maternitate. Cei care sunt interesați de pachetul de maternitate ar trebui să renunțe cu totul la el dacă nu vor să plătească și pentru acoperire în caz de avort“.

Schmidt a mai explicat modul în care grupările care promovează avortul fac lobby agresiv pentru astfel de legi: „Planned Parenthood Votes Northwest, aripa de lobby politic a organizației Planned Parenthood în statele din nord-vestul SUA, declară că vor acoperirea pentru avort inclusă în toate pachetele de asigurare de sănătate. „Organizația NARAL Pro-Choice din Washington susține de asemenea acoperirea obligatorie pentru avort, spunând că și-a mobilizat rețelele de membri și activiști pentru a le telefona și a le scrie legiuitorilor în sprijinul Legii de Egalitate a Reproducerii“.

Dan Kennedy, CEO la Human Life din Washington, a declarat pentru Seattle Times: „Această obligativitate, care vine în profund dezacord cu propria noastră conștiință, este tiranie“.

 

 




Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *