O interpretă pentru hipoacuzici care a lucrat la Planned Parenthood relatează povestea dureroasă a redării unui avort în limbajul semnelor

signlanguage2

de Hope,  LifeNews.com, 13 august 2014

Aveam 18 ani când m-am angajat ca interpret pentru hipoacuzici la Planned Parenthood. Am primit o educaţie catolică, dar eram catolică în aceeaşi manieră în care Olive Garden este un restaurant italian autentic. Chiar dacă meniul este scris în italiană, asta nu înseamnă că şi mâncarea e italienească.

Pentru mine personal, avortul nu era o opţiune, dar mă gândeam că eu sunt un nimeni ca să judec o altă femeie care face un avort. Nu ştiam nimic despre viaţa ei, nu cunoşteam situaţia în care se afla. M-am mândrit întotdeauna cu faptul că nu am judecat niciodată pe nimeni fără să cunosc povestea lui.

O prietenă care suferea de hipoacuzie mi-a spus despre un post liber la o clinică din Boston. Salariul era bun. Se plătea aproximativ 100 de dolari pe ora de interpretare! Pentru mine era o ocazie de a strânge bani pentru taxa de şcolarizare care se apropia. Nu era mult de lucru, cam una-două zile pe săptămână. Trebuia să mă deplasez la clinicile din zona Bostonului, când eram solicitată. În majoritatea cazurilor, trebuia să traduc pentru femei care solicitau consiliere, primeau reţete de anticoncepţionale sau doar informaţii generale despre sănătatea sexuală. Totul părea relativ nevinovat.

Cu toate acestea, în sinea mea, probabil simţeam că ceva nu este în regulă. Dacă mă întreba cineva, spuneam că lucrez la un „centru de consiliere familială”. Mă gândeam că nu era chiar o minciună. Problema era că majoritatea înţelegeau că desfăşuram o activitate pozitivă, că traduceam pentru familii sărace sau pentru familii care fac eforturi să rămână împreună. În ciuda faptului că Planned Parenthood oferea diverse servicii, în subconştientul meu, ştiam că la bază era totuşi o clinică de avorturi.

Cea mai neagră zi din viaţa mea a fost marţi, 1 noiembrie 2012, când am fost chemată să traduc o „procedură medicală”, o dată pe care mi-o amintesc an de an. Am venit devreme, am schimbat câteva vorbe cu recepţionista, la fel ca în orice altă zi. Mi-am luat o cafea şi am aşteptat să vină clienta. În timp ce aşteptam, i-am citit fişa. O să o numesc Kate. Avea 23 de ani şi era surdă din naştere. După aprecierile sale, Kate era gravidă în 18 săptămâni.

La 10:30 fix, am intrat în sala de operaţii. În acel moment am simţit cum mi se strânge stomacul. În situaţiile anterioare, când scria „procedură medicală”, era vorba despre ecografie. De data asta era altceva. Ne aflam într-o sală de operaţii. Luminile erau prea puternice pentru dimensiunile încăperii. Pe o masă se aflau instrumente de metal care păreau reci. Asistam la un avort.

Am încercat să-mi păstrez calmul. Am continuat să traduc ce spuneau pacienta şi medicul, dar când a început omorul, am pierdut şirul. Când am văzut cum doctorul extrăgea viaţa din copil, bucată cu bucată, nu mi-am putut reţine lacrimile. Ceea ce crezusem că sunt cheaguri de sânge aglomerate, erau părţi din corpul copilului. Braţele, trunchiul, picioarele şi capul. Am simţit că mă sufoc. Imediat ce s-a terminat, am fugit din sală. M-am prăbuşit pe hol şi am plâns cu suspine, fără să mă pot opri. Nu am mai plâns niciodată aşa. Un paznic a venit repede şi m-a îndemnat să intru în biroul lui. Acum îmi dau seama că probabil nu a făcut asta pentru a mă consola, ci pentru că speriam pacientele.

Mi-am dat demisia în aceeaşi zi. M-am dus în biroul directorului şi am semnat actele. „Avort” nu este un cuvânt suficient de puternic pentru a exprima ceea ce am văzut. Pentru mine, cuvântul crimă înseamnă că victima se poate apăra. Nu, nu fusese o crimă, fusese un măcel.

Nu cred că îmi voi reveni vreodată pe deplin. O viaţă umană, un COPIL, fusese smuls din corpul mamei sale, bucățică cu bucățică. Acesta este primul lucru pe care îl văd în faţa ochilor când mă trezesc în fiecare dimineaţă şi ultimul lucru la care mă gândesc înainte să mă culc. Uneori am coşmaruri. De fiecare dată când văd un copil care are în jur de doi ani, mă gândesc că atât ar fi avut acum şi copilul avortat. Nu mă pot abţine să nu mă întreb ce ar fi ajuns copilul. Poate, dacă era fetiţă, ar fi fost o artistă. Poate, dacă era băiat, ar fi visat să devină pompier. Poate s-ar fi pregătit să devină un medic care salvează vieţi. Poate ar fi ajuns profesor.

În urma consilierii, am reuşit să accept că Dumnezeu mă iartă pentru faptele la care am luat parte, dar eu încă nu reuşesc să mă iert.

Traducere: Aurora Conrad

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait

 

 

, , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns