libertate de conștiință

Este exacerbarea blasfemiei o reacție legitimă?

 
Masacrul de la Paris este îngrozitor, dar asta înseamnă, oare, să reacționăm apăsând și mai mult pe pedala blasfemiei?

de Michael Cook, 8 Ianuarie 2015, MercatorNet.com

Știrile continuă să curgă referitor la masacrul celor zece jurnaliști și caricaturiști și al celor doi ofițeri de poliție petrecut pe 7 Ianuarie la Paris. Vinovații, care au strigat „Allahu akbar!” („Mare este Allah!”) și „L-am răzbunat pe profetul Mohamed!”, susțin că ar face parte din gruparea al-Qaeda.

Indiferent dacă este sau nu adevărat, ei sunt deja învinși. Scopul lor era să ucidă jurnaliști de la publicația satirică Charlie Hebdo, dar ei au mers la clădirea alăturată, unde se află biroul editorial.

După ce au ucis personalul de la Charlie Hebdo, au demarat în grabă, omorând încă un polițist. Unul dintre ei și-a pierdut un pantof. Demarând în trombă, au lovit un stâlp de parcare și au fost nevoiți să schimbe mașina cu alta furată. Unul dintre ei și-a uitat cartea de identitate în mașina abandonată – o mișcare deloc inteligentă pentru un terorist. Altul s-a predat deja, iar fețele celorlalți doi, frații Said și Cherif Kouachi apar în publicațiile din toată lumea.
Tipii aceștia sunt clovni – nihiliști, clovni ucigași –, nu o amenințare existențială pentru democrație, libertatea de expresie și valorile Iluminismului.

Libertatea presei este esențială într-un sistem democratic. Fără un schimb liber de informații, fără dezbateri despre politică și expunerea la diferite idei, societatea devine bolnavă și intolerantă.

Dar lecția pe care majoritatea jurnaliștilor au preluat-o în urma acestei zile de coșmar este că democrația are nevoie de și mai multă blasfemie. „Trebuie să susținem importanța absolută a libertății de expresie într-o societate deschisă – indiferent cât de ofensatoare poate fi pentru unii și cât de puerilă poate deveni”, susține Bill Durodie în publicația The Conversation. Și Theodore Dalrymple relatează în The City Journal cu înverșunare: „Francezul trebuie, în adevărata cultura voltairiană, să apere până la moarte dreptul satiriștilor de a-i ironiza, irita și înțepa pe musulmani, în Franța și oriunde altundeva”. Iar Ross Douthat, de la New York Times, susține că blasfemia are un rol important într-o democrație: „Când ofensele se plătesc cu viața, avem nevoie de tot mai multe, nu de reducerea lor, pentru că ucigașilor nu le poate fi îngăduit niciun moment să creadă că metoda lor va avea succes”.

Când teroriștii musulmani încearcă să-i pună presei căluș, poate că e cazul să apărăm și blasfemia, dar ținându-ne de nas. Poate că este un drept democratic să jignești. La fel de democratică este și respectarea, de exemplu, a dreptului fiicei tale de a se căsători cu un bărbat condamnat pentru viol sau alegerea ei de a deveni anorexică. Dreptul revistei Charlie Hebdo de a publica caricaturi cu Papa sodomizându-i pe preoți reprezintă, oare, punctul culminant al valorilor iluministe? Cu siguranță democrația înseamnă mai mult decât atât.

Este un eșec al Islamului că cei trei criminali și-au găsit justificarea în credința lor pentru a ucide oameni nevinovați. În același timp, este și un eșec al Franței secularizate, care nu a reușit să îi convingă pe acești tineri că democrația înseamnă mai mult decât niște caricaturi insipide. Poate că a venit timpul să nu mai deplângem slăbiciunile Islamului și să lăudăm mai degrabă demnitatea transcendentă a omului, darul cel mai de preț pe care creștinismul l-a făcut culturii occidentale.

Acesta este mesajul autorului de pe coperta următoarei ediții săptămânale a publicației Charlie Hebdo. Nu știm încă dacă cea mai nouă scriere a lui Michel Houellebecq – Soumission („Supunere”) are vreo legătură cu atentatul, dar conține ceva ce ofensează pe toată lumea și mai ales pe musulmani. Houellebecq este cel mai proeminent și controversat prozator francez la momentul actual. Ultima sa operă este o ficțiune politică ce se petrece în anul 2022, când un musulman carismatic este ales președinte al Franței. Imediat după aceea, femeile încep să poarte văl, Coranul este introdus obligatoriu ca obiect de studiu în universități, iar poligamia este legalizată.

Fără îndoială că alegătorii de extremă dreaptă vor interpreta scrierea ca pe o avertizare apocaliptică cu privire la un eventual triumf al Califatului Islamic. Dar Houellebecq, într-un interviu fascinant, o descrie ca pe o critică a Iluminismului. După două secole, susține acesta, ideologia de bază a statului francez cedează.

Valorile iluministe au devenit desuete, iar religia este în vogă. Oamenii nu pot trăi fără Dumnezeu. Însuși Houellebecq, care a numit la un moment dat Islamul „cea mai stupidă dintre toate religiile” pare să fi revenit într-o oarecare măsură la credința creștină. „Uite, iluminismul a murit”, declară el. „Odihnească-se în pace… În sine, nu poate genera nimic, în afară de goliciune și suferință. Așa că da, mă declar ostil față de filosofia iluministă, vreau să fie clar aceasta”.

Pe termen scurt, valul de atacuri teroriste trebuie oprit de poliție și serviciile de informații. Însă, pe termen lung, atât Franța, cât și alte societăți occidentale trebuie să promoveze o filozofie atractivă, dinamică, umană, care să răspundă la setea nestinsă pentru valori superioare. De ce să nu ne întoarcem la creștinism ?

Michael Cook este editor la MercatorNet.com

 

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close